Mircea Eliade – Maitreyi

Maitreyi rămâne şi după opt decenii de la apariţie probabil cel mai bun roman de dragoste din literatura română. Întâmplarea a făcut ca la începutul secolului trecut, Mircea Eliade să-i scrie o scrisoare filosofului indian  Surendranath Dasgupta, cerându-i o bursă de studii. I s-a acceptat. A ajuns în casa lui  şi aşa a cunoscut-o pe Maitreyi Devi, fiica filosofului. Din idila lor, el avea 23 de ani şi ea 16, s-a născut celebrul roman. După aproape jumătate de secol, Maitreyi Devi a scris propria versiune: Dragostea nu moare, dar fără a avea succesul cărţii lui Mircea Eliade. Şi eu, ca orice român, am citit pe nerăsuflate cartea încă din adolescenţă. Dacă atunci eram fascinat de exoticul unei iubiri interzise, cu deznodământ tragic, din lumea plină de mituri şi de superstiţii a Bengalului, azi, la maturitate, recitind-o, mi-am dat seama că este un fals tratat despre seducţie. Scrisă cu mult rafinament, povestea de dragoste dăinuie în timp pentru că fiecare se poate regăsi în ea. Plus că exoticul fascinează pe oricine. Din lectura cărţii nu-ţi dai seama dacă Mircea Eliade, tânăr atunci, a iubit-o pe Maitreyi. La început i se părea urâtă şi încrezută. Părinţii îi făceau toate poftele. Se visa mare poetă, corespondentă peste generaţii a lui Tagore. „Când eşti bătrân iubeşti mai mult şi suferi mai puţin,” erau gândurile puştoaicei despre venerabilul poet.  După o „întâlnire de o frică aproape carnală,” aşa cum descrie plastic autorul, „la ea mă excită totul, carnea ca şi sufletul, virginitatea ei barbară,” părea mai mult o dorinţă de a o lua în stăpânire sau în posesie. Treptat, Maitreyi i se dăruie fără ca el să facă prea mare efort ca bărbat. Totul în ascuns.   Pentru că dacă s-ar fi aflat taina dragostei lor, cădea cerul la propriu. Chiar s-au şi logodit. Aici, poate fără să-şi dea seama, Eliade, deşi la o vârstă...

Alt „escu”, doar un singur Rege

„Hai cu suspendarea!„, „Hai la referendum!” vor fi îndemnurile politice ale lunii lui Cuptor. Dacă Traian Băsescu are un sfârşit previzibil, imprevizibil va fi viitorul. Paginile cărţii de istorie recentă oricum se scriu. Importanţi nu sunt cititorii, doar cei care fac scenariul şi regia, chiar dacă o dată la patru ani, sau mai repede, mulţimea cade în extaz. Şi se consideră importantă.  Dar nu e aşa. I se creează senzaţia că e importantă. După alţi patru ani va vota din nou contra. Lista preşedinţilor cu „escu” la sfârşit pare fără sfârşit. Toţi au pornit euforic şi au clacat tragic. Doar regii noştri apărători de ţară au tone de cărţi în biblioteci şi sanctuare, preşedinţii, doar roluri de personaje horror. În memoria colectivă. Nicio bibliotecă din lume nu are ISBN pentru cititori, dar fără ei, instituţiile ar fi pustii. De ce credeţi că o dată la câteva sute de ani se dă foc unei biblioteci? De ce Vaticanul scoate cu ţârâita fragmente din marile ei secrete? Puterea are nevoie de taine, pentru a putea stăpânii o lume fără memorie, uşor de cantonat în diviziile de luptă. Eroi şi morminte. Istoria se scrie sub ochii noştri. Canalele tv au ajuns jurnale de memorialistică. Toate sunt subiective. Pasiune şi energie. Spectacol şi muzică. Dar ce rămâne? Prezentul oricum va fi reinterpretat de istorie, în funcţie de cine va avea interesul să o facă, la un moment dat. Alt preşedinte şi un rege tot mai singur. Păcat că ROMÂNII nu vor să întoarcă marea  pagină a cărţii RESTAURAŢIEI. Mi-ar place să fiu cronicarul unei astfel de volum: MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA! Un alt „escu” mă lasă rece, Cutărescu. Oricum, eu mi-am vindecart demult iluziile că există preşedinţi care să respecte Suveranul şi să-i redea TRONUL. Regele Mihai e viu în memorie. Ieri, acum şi pe viitor. Antonescu sună cald, în dogoarea vremii, dar cu...

Altfel decât o ştim din cărţi

Pe Rodica Ojog Braşoveanu am cunoscut-o undeva prin anii ’90. În casa părintească din spatele Tribunalului Mare, nu departe de restaurantul Bucur, parcă timpul aristocraţiei de altă dată îngheţase. Storurile trase, mobila veche, tablouri de familie, ca într-un asfinţit de poveste, un fum aparte au conservat o stare şi un spirit. Avea cultul discuţiilor interminabile. Nu-i plăcea să iasă din casă, mulţimea o stânjernea. Venită dintr-o familie liberală de tradiţie, evident că era de partea noastră a contestatarilor FSN. Nopţi interminabile disecam speranţele. Nici nu simţeam când „Big-ban-ul” ei bătea de ziuă. Fumam pachete întregi de ţigări. Nu suporta să deschidem geamurile, chiar dacă dinspre micuţul parc din apropiere, oţetarii îşi trimiteau spionii de polen. Ar fi povestit zeci de ani despre lumea aristocraţiei interbelice. Părinţii ei erau avocaţi renumiţi. De la mama sa primisese o educaţie aleasă. A studiat la „Maison de Francais” – o şcoală laică foarte elegantă, care venea ca o replică la „Notre Dame” de Paris. Sfârşitul democraţiei a găsit-o într-o sărăcie lucie. Ajunsă cu greu în Facultatea de Drept, a fost exmatriculată în octombrie 1956 pentru „atitudini duşmănoase”. Mult mai târziu a avut dreptul să se reînscrie. Despre acei ani vorbea cu greu, dar cu o privire vie şi o forţă greu de descris. Vindea bijuterii ca să supravieţuiască. Apoi s-a măritat cu un om de condiţie bună pe care a trebuit să-l părăsească. Voia să fie altceva decât femeie în casă. Pentru că era o tipă frumoasă, l-a găsit uşor pe altul. Actorul Camil Braşoveanu i-a fost cel mai mare sprijin pentru cariera de scriitor. A ştiut cum să-i insufle încrederea. Când am cunoscut-o, toţi cei dragi nu mai erau. Deloc o femeie singură, trăia viaţa din plin. Îi plăcea să se laude la coniac fin şi o ţigară bună că nu a trebuit să lucreze niciodată, de parcă cele 35 de cărţi...

Albumul Papei Benedict al XVl-lea, realizat de Ştefan Popa Popa’s

Popa’s la Vatican Artistul plastic Ştefan Popa Popa’s a avut o expoziţie personală la Vatican # Papa Benedict al XVI-lea i-a acordat o audienţă privată  # Albumul “Papi, Sfinţi şi iluştrii”, cu manuscrise celebre, va conţine 265 de imagini ale tuturor papilor, realizate de prestigiosul creator bănăţean # Un tablou al său va fi expus în sanctuarul muzeistic, alături de operele celebrilor Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo #  Desemnat, de către Congregaţia Internaţională a Cavalerilor Cruciaţi – Cavalerii de Malta, printre primii o sută de oameni importanţi ai planetei # Ce mai poati fi dincolo de întâlnirea cu Papa? Albumul costă 1500 de euro şi se poate achiziţiona doar prin precomandă. “Dumnezeu ne vorbeşte când vrea, prin cine vrea şi unde vrea. Azi, ne-a vorbit prin Popa’s” Suferind, a căzut în genunchi în faţa Sanctităţii Sale, Papa Benedict al XVI –lea.  Nu pentru a-i cere îndurare sau o binecuvântare. Avea o audienţă privată, în calitate de om important al planetei. A deschis ochii: roşu în jur. Erau pantofii de lac ai Papei. S-a ridicat. După ce a pupat inelul, l-a privit în ochi pe urmaşul lui Petru. Grea încercare. Prin el, artistul, Dumnezeu a vorbit în acea zi. N-o spune el, ci un mare profesor de teologie.  După întâlnirea cu Sanctitatea Sa, durerile i-au trecut. Ştefan Popa Popa’s, marele artist timişorean, la care preşedinţi de stat au stat la rând pentru a fi pictaţi, sau fărbuiţi cum se zice prin Banat,  a reuşit să expună lucrări ale sale într-o reşedinţă privată. Mari personalităţi din jurul Sfântului Scaun au putut admira tehnica de ultima generaţie a artistului care a învins computerul la rapiditate. Imagini în 3 D ale ultimilor suverani pontifi, realizate cu aerograful, par mai autentice decât însăşi fotografiile. Pe chipurile personajelor coboară bunătatea personajului. Sufletul marilor ierarhi ai bisericii creştine au lucrat prin pana lui Popa’s. Nu ştim dacă...

La căpătâiul muribundului Copyro a apărut o nouă societate de gestiune a dreptului de autor

Prin anii 1998, insistam, împreună cu specialişti europeni, pentru ca noua lege de atunci a drepturilor de autor să introducă un paragraf prin care taxa de fotocopiere să ajungă la autori. Din comoditatea parlamentarilor şi din lipsa de experienţă a românilor s-a ajuns la înfinţarea unui organism independent Copyro, subordonat ORDA. În aproape 14 ani de zile, feuda lui Eugen Uricariu nu a fost tulburată de nimeni. Până în ziua în care Dan Mircea CIPARIU a agitat  sinecura. Deşi somată de ORDA să clarifice managementul organizaţional, Copyro nu s-a conformat.  Ba mai mult, a continuat să stipendieze pe sprânceană, ba chiar să finanţeze traduceri ale cărţilor celor din vârful piramidei organizaţiei. Erau stăpâni peste aproape 2 milioane de euro pe an. Pentru că abuzul să fie oprit, ORDA are acum un partener mai tânăr în OPERA SCRISĂ.RO-SOCIETATE DE GESTIUNE A DREPTURILOR DE AUTOR, condusă de poetul Dan Mircea CIPARIU, sperăm că va fi mai transparentă şi va sprijini scriitorii de valoare. Sloganul OPERA SCRISĂ.RO va fi: AI CARTE, AI PARTE!  ...