Alexandru Petria – Călăul harnic

Cum poţi interpreta versurile: “Dumnezeu/ şi-o /ia /la /palmă/ privindu-ne” altfel decât o blasfemie? Şi prin „Călăul harnic”, Alexandru Petria provoacă cititorul şi incită critica să caute motivaţia artistului şi el un creator nedus la biserică. Limbajul poetului retras în munte e dur precum dangătul de clopot dintr-un sat pustiu, unde iubirile „se dilată spectaculos în amănunte” şi se consumă până ce “oboseala rupe ritmul rugăciunii din doi”. În noul volum de poeme marca Petria, senzualitatea abundă şi îneacă moralistul singuratic din scrierile sale politice.  Chiar şi printre “cafele cu gust de carne”, poetul nu-şi uită obsesia: râde de politrucul care aduce lumina de la Ierusalim. „Femeia e învierea ta la purtător”. Dar şi iubirea e “un călău harnic cu securea tocită”. Zău chiar aşa? Cunoscutul sexolog David Deida consideră că prin sexualitate îl poţi descoperi pe Dumnezeu. Jurnalistul Stéphane Barsacq scoate un titlu trăznit pentru a-l descrie pe Cioran: “Ejaculări mistice”. Şi aşa mi-am adus aminte de celebra lucrare a lui Erik Erikson “Tânărul Luther – un studiu psihanalitic”, prin care explică cum Martin Luther a scris cele 95 de teze pe poarta bisericii din Wittenberg după 13 poluţii nocturne. Celebrul psiholog american demonstra că revoluţionarul religiei nu era decât un maniac depresiv, caz patologic şi azi. Vrea Petria să-l descopere pe Atotputernic prin voluptatea cărnii? “Sigur ne vom smotoci, frumoaso,/ cu iisus alături, / 69 şi alte trebuşoare./ pentru ca mai apoi să proclame că “poezia e ca banda de prins muşte/ la femeile de treabă-/ lăsaţi-le/ să vină la mine,/ sunt un bun creştin”. Să fie doar o iubire cu trupul de cuvinte? Păi, Alexandru eu zic să te hotărăşti....

Sofia Matei – Somalia, Mon Amour

De Marius Ghilezan Thriller-ul românesc, prin “Somalia, Mon Amour,” prinde consistenţă. Personajul Stelian Munteanu este la a treia cădere în universul intrigilor poliţiste. Aventurier, afemeiat, dar om cu parte de carte, fiind ziarist şi editor în civilie, ajunge mereu în situaţii imprevizibile, fără să ni se destăinuie dacă aparţine sau nu sistemului de informaţii. Interesantă găselniţa autorului de a pune pe copertă şi personajul principal, dar fără chip, doar cu nume.  Astfel, fiecare îşi poate imagina chipul analistului de geo-politică, Sofia Matei, ce joacă diferite roluri. Cum altfel, cartea de aventură porneşte printr-un flirt, cam lung, ce-i drept, dintre Stelian şi Sofia. Femeia trebuie să plece la datorie în îndepărtata Somalie. Acolo unde reţelele de informaţii vechi, de expresie comunistă, se întrepătrund cu cele noi, occidentale. Interesele economice şi politice primează. Pirateria e doar mijlocul, nu scopul acţiunii. Antrenorul îşi aruncă destul de greu personajele în luptă. Dramatismul operaţiunilor militare şi ale conflictelor dintre serviciile secrete apare doar la jumătatea cărţii. Mulţi cititori ai genului se pot pierde pe drum. Adevărat că intriga din partea a doua e de zile mari. Printre foile cărţii eşti răscolit. Nu mai ştii cine reprezintă binele şi cine e răul. Că petrolul, aurul şi securiştii sunt acolo la ei acasă, nu e o noutate. Ţesătura de interese şi profilurile personajelor sunt captivante. Cine pe cine trădează? Mai există printre personaje persoane care nu joacă la două capete? Finalul e demn de un Spielberg. Cine învinge? Evindent, binele. Nici în final nu ne prindem de ce Somalia e dragostea autorului. Despre compania “Select Amour” ni se spune că era direct subvenţionată de la Washington, dar o ţară de conflict e greu să fie iubită. Probabil că titlul e marketing, iar conţinutul a blatul de lucru. Cartea are o acţiune captivantă. Merită citită.   Order Somalia, Mon Amour Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul...

Andrei Ruse – Soni

De Marius Ghilezan Prin „Soni” l-am cunoscut pe Andrei Ruse. Personajul a făcutut ocolul netului de la Dăbuleni până în Fundul Moldovei. Un sinopsis scurt, clar şi acroşant. Aşa m-am decis să cunosc mai  întâi autorul. Un tânăr mai puţin nervos decât mine, şi mai optimist. Bătăios, din fire, lung la vorbă, dar scurt la frază. Ceaa ce m-a convins să pun mâna pe carte. Povestea Soniei,  Soni, pentru prieteni,  este simplă. O tânără la 20 şi ceva de ani află că are cancer în ultima fază. Decide să trăiască viaţa la maxim. Sex, droguri şi boală. Totul extrem de dens. Scrisul este în acord cu viteza vieţii. La cei bolnavi timpul se comprimă. Doar în astfel de stări degradante, îţi dai seama de valoarea darului lui Dumnezeu. Autorul povesteşte în ritm cinematografic aventurile fetei, decise să-şi consume cu poftă măruntele clipe rămase. Ce e interesant e că naratorul nu stă deoparte. Decide să intre în scenă. Ca debutant. Răscoleşte prin sertarele existenţei fiinţei devorate de viermele bolii, în loc să profite de un trup ce i se oferă lasciv. Nu promite că scrie romanul. Lasă cititorul să se dumirească. Schimburile de mailuri îi trădează apetitul pentru poveste. Fata l-a incitat la scris. Şi-a fixat dead-line-ul. Timpul zbura. Cititind mi-am amintit de poezia lui George Lână, timişoreanul meu, care în volumul Tulpina mea nevăzută are încercări reuşite de condensare a spaţiului dintre două secunde.  E incredibil cum poţi măsura timpul când vezi finish-ul ca o provocare, ca pe o amăgire, dar ca staţie sigură pentru fiecare dintre noi. Dimensiunea vieţii are în spaţiul  dintre cuvintele gong şi imperativele morţii gust de iarbă, mestecată cu adrenalină şi pofta de fugă. În cartea lui Andrei Ruse personajul aduce, conştient sau inconştient, un elogiu acelui carpediem pe care-l uităm permanent. Parcă John Lenon zicea că viaţa e ceea ce trece pe lângă...

Nunta la românii bogaţi

La nunţi le vezi făţărnicia. Vor să fie nobilii vremurilor noi, admiraţi, chiar respectaţi, fără a împărtăşi binele. Conjugă verbul “a avea” doar la persoana întâi. Nu poartă cu ei smerenia celui care a dăruit a şi dobândit. Vorbesc apăsat, fără a purta cu ei simţul măsurii. Le plac onorurile, dar nu ştiu cum să păşească. Resfiră grimase, când lumea le cere îngăduinţă. Plimbă trufaş ţinute la modă. Sub pălăriile coviltir ascund urmele de chipie, iar cefele groase le trădează purtările gurmande. Să-i vezi la mese cum înfulecă şi se scobesc în dinţii de faianţă! Nu au smerenia cuvenită unei viţe domneşti. Ei ridică Mall-uri de credinţă, în loc de aşezări duhovniceşti. Merg în biserici, doar din trufie, neapărat sub reflectoare. Cheamă soboare de preoţi să le sfinţească grobianismul şi megalomania. Nu se sfiesc să tămâieze până şi puştile de vânătoare. Ai spune că nu au nimic sfânt. Totul e paradă. O defilare. Ţi se pare că siluiesc limba? Că nu pot să-şi asundă  purtările de cort? Fă-te că nu le vezi ghiului de neam prost şi unghia de la degetul mic! Îi nimiceşti prin sfidare. Fă exerciţiul ăsta, ca o terapie! Vei fi mult mai încrezător în binele care nu se deşartă din megalomanicele lor clăriri de faraoni întârziaţi. Au bani, dar n-au nobleţe. Coboară din limuzine închişi la vestoane, pentru a nu le sări din piept sufletul gol. Le plac doar simbolurile grandioase, pentru a le ascunde nimicnicia. Nu le vezi aura, doar le simţi damfurile. Un bun simţ proverbial te îndeamnă să nu te duci să le smulgi măştile. Tu ai biblioteci de cărţi citite, el are rafturi cu volume la metru. Ei cred că Havel e un jucător ceh, tu ştii care e puterea celui fără de putere. În tine neprihănirea e acasă, la ei zorzoanele fac casting trufiei, mereu în deplasare. Nu poţi spune...

Recomandările lui Steinhardt pentru a învinge sistemul

100 de ani de la nașterea Monahului Nicolae Delarohia În ziua de 29 iulie 2012 Nicolae Steinhardt ar fi împlinit 100 de ani. El s-a născut în comuna Pantelimon, într-o familie de evrei bogați, tatăl său fiind director la o fabrică de mobilă. Era rudă prin alianță cu Sigmund Freud. A terminat Dreptul la București. A fost arestat în dosarul “Noica-Pillat”, pentru că a refuzat să devină turnător al grupului de intelectuali, din care făceau parte “dușmanii poporului:” Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova, Simona Mironescu. În temniță a trecut la religia ortodoxă. După moartea tatălui său a căutat o mănăstire unde să se călugărească. A fost primit doar la Rohia, unde și-a desăvârșit testamentul spiritual “Jurnalul fericirii”. Deși manuscrisele au fost confiscate de trei ori de către Securitate, fragmente au ajuns la Radio Europa liberă. Celebrul filosof creștin-ortodox s-a sfârșit în ziua de 30 martie 1989, fiind răpus de o angina-pectorală. Peste doi ani, cartea sa a luat aproape toate premiile literare. Apoi s-a tradus în opt limbi. În curând, la Mănăstirea unde odihnește trupul distinsului gânditor și unde veghează sufletul său se va ridica un centru cultural, de o dimensiune neobișnuită. Asta cu grija Arhimandritului Serafim Man, a cărui salvare de la moartea coincide cu intrarea în stăreție a monahului Nicolae. “În 1978, domnul Steinhardt petrece o vară în Casa Poetului,” mărturisește azi Părintele Macarie, unul dintre cei 15 călugări care au mai rămas în Mănăstirea ce-și cucerește faima tot mai mult datorită filosofului. Ion Alexandru, poetul ardelean, venea deseori la Rohia și locuia într-o casă destul de spațioasă. Aici este primit în acea vară într-o cămăruță și Nicolae Steinhardt. Starețul așezământului îl roagă să-I găsească un om de litere care să-i rânduie cele 23.000 de titluri din Bibliotecă. Peste un an, filosoful se reîntoarce,...