Imagini inedite de la ferma de pui a M.S. Regele Mihai din Anglia

British Pathé socate din arhive noi imagini din viaţa familiei regale române. Episodul de faţă este din 1953. Un reportaj al presei britanice de la ferma sa de pui de pe domeniul Ayot din Bramshill, comitatul Hampshire (Anglia) arată simplitatea familiei regale române. Deşi  înrudit cu Regina Marii Britanii, Regele Mihai a muncit ca fermier. Bramshill (Anglia)Citeste mai mult: adev.ro/mmn12t Bramshill (Anglia)Citeste mai mult: adev.ro/mmn12Interesante sunt serele Majestăţii Sale. Pe atunci Margareta avea 4 ani şi Elena 3. În materialul video, ele dădeau mâncare la pui. Pentru a-şi creşte copiii, vindea ouă şi pui în pieţele din apropierea fermei sale. Domeniul l-a închiriat de la Brocket Estate, o firmă de imobiliare. Interesantă este povestea casei construită la începutul secolului XVlll-lea.  Iniţiat frontul principal din cărămidă era ridicat pe trei etaje şi cinci golfuri. După apariţia lucrării  Stuart & Revett despre construcţiile vechi ateniene, fiind la mare modă curentul, foştii proprietari au ataşat clădirii colonade.  În cartea sa Maxilarul inferior, Doina Uricariu  descrie dialogul cu  Ana de Bourbon-Parma despre domeniul din Bramshill, bântuit de fantome. Foarte amuzată, Regina mărturisea că prima care a întâlnit o asemenea întruchipare a fost Principesa Margareta. Îi spunea „Doamna în alb.” Nu ştia că e vorba despre o fantomă. Târziu, după ce a lecturat cărţile din biblioteca lordului Brockett, şi-a dat seama că fiica sa nu fabulează. Întradevăr a existat în casă o doamnă care şi-a pierdut copiii. De aceea, probabil, s-a arătat doar celor mici. Mai târziu, fantoma lui Sir John Coope a apărut şi în calea ei şi a mamei sale. Au sfinţit casa cu un pastor protestant, pentru că domeniul era al unui lord de această confesiune. Regina povesteşte şi în cartea ei „Un război, un exil, o viaţă” cum după oficierea serviciului religios, arătările s-au mutat la etaj, acolo unde locuiau slujitorii. Familia regală nu s-au temut de fantome. Ba mai...

Dan Bălănescu – Smintiţii

Ambasadorul Dan Bălănescu împarte ca Marele poet naţional lumea în smintiţi şi în mişei. În cartea de un umor delicat radiografiază un profil social al unei mici comunităţi care se manifestă convulsiv, spastic, dar şi naiv. Interesant e că pe scena sunt foarte mulţi actori cu nume de tot râsul: Vescovin Pantelată, Benone Burb, Andronic Mnemonic, Safir Musaca şi Camil Abac. Personajele îmi aduc aminte de cele ale altui autor de pe Strada ficţiunii, Adrian Voicu, NEPOVESTITELE TRAIRI ALE TEMPLIERILOR ROMANI, Kremvurst von Schlitz şi Pista Massy. Totul se derulează ca într-un film cu proşti. Benone eşuează în cariera de casier şi ajunge bodyguard. Îşi pierde pofta de râs. Caută un comic.  Îl găseşte pe Andronic Regina, în pierdere de formă. Pe scenă apare şi Cristos, avocatul care caută să devină celebru după organizarea apărării unor terorişti. Totul sfârşeşte în derizoriu şi la Ospiciu.  Povestea e un crâmpei din viaţă, un fel de Concert de muzică de Bach, plictisitoarea carte a tinereţii noastre, dar cu mai mult umor şi adrenalină. Altfel decât în Camil Petrescu, personajele nu au miză. Ele se joacă, de parcă viaţa ar fi o purgaţie a zeflemelii. Totul eşuează într-un Ospiciu, unde la fel ca în Rai nu există demnităţi doar suflete rătăcite. Order Smintiţii Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Eugen Mihăescu – Între linii

De Marius Ghilezan Interesantă surpriză editorială la sfârşit de ani. Până de curând, Eugen Mihăescu era cunoscut doar ca un caricaturist român de mare prestigiu în mass-media americană, dar de mică influenţă politică la Bucureşti, chiar dacă a fost în preajma sistemelor de comandă de la Cotroceni.  Nu ştiam despre talentele sale memorialistice. De la “Iliescu contra Iliescu,” volum semnat de Paul Dobrescu (altul care s-a dezis de mentor) şi apărut pe vremea regimului Constantinescu, nimeni nu a mai coborât atât de brutal măştile puterii politice, orchestrate şi emanate în decembrie ’89, în jurul „comunistului de omenie.” „Între linii,” pentru că aşa se numeşte cartea, ar părea fi o scriere revanşardă, dar nu este. E doar un pictorial al pătimirii noastre. Bun de oferit mai ales celor care şi-au făcut prin anii ’90 un idol din Ion Iliescu. Poate citind sau măcar răsfoind aceste rânduri, scrise cu tuşe groase şi verb aspru, vor înţelege şi ei, măcar în ceasul al doisprezecelea, cuvintele regretatului Ticu Dumitrescu: “Ion Iliescu este nenorocirea şi blestemul acestei naţii.” Mărturiile sunt ale unui om care i-a stat liderului fesenist în preajmă aproape un deceniu. Eugen Mihăescu a participat la toate campaniile electorale ale lui Iliescu.  Curios din fire a aflat, aşa cum ne şi mărturiseşte azi, încă din primii ani că toţi apropiaţii preşedintelui de atunci proveneau din structurile securităţii sau a aparatului de propagandă al regimului ceauşist. “Boda, Secăreş şi Pasti proveneau de la Academia Ştefan Gheorghiu, Opaschi de la Direcţia Culte, Ioan Talpeş fusese cartograful lui Ilie Ceauşescu, Traian Chebeleu provenea din diplomaţie, Ioan Mircea Paşcu şi Mişu Negriţoiu călătoriseră pe timpul lui Ceauşescu în Statele Unite, cu diverse misiuni. Toţi erau agăţaţi de forţele oculte care conduceau ţara,” menţionează graficianul care i-ar fi atras atenţia de nenumărate ori lui Ion Iliescu  de existenţa foştilor. La sfatul bătrânului lider comunist, a învăţat să-şi...

Adrian Cioroianu – Adulter cu smochine şi pescăruşi

De Marius Ghilezan „Adulter cu smochine şi pescăruşi” este primul roman al lui Adrian Cioroianu şi ultima carte a vedetei tv  pe care o mai citesc. Autorul răspunde involuntar la obsedanta întrebare care circulă prin lumea intelectuală „De ce nu iau românii Premiul Nobel?” Admiratorii de VIP-uri pot pune liniştiţi volumul în raft, lângă producţiile bestseller ale Mihaelei Rădulescu. Cu o scriitură rafinată, demnă de anii textualismului anilor ’80, dar fără un fir epic, cu personaje banale şi întâmplări obişnuite nu poţi convinge Comitetul de la Stockholm. Dar probabil decanul Facultăţii de Istorie din Bucureşti nici nu are prea mari aspiraţii. E trandy să ai un Cărtărescu pe noptieră, de ce să nu-i găseşti însoţitor, ca nu care cumva să se resoarbă siropul de cuvinte? În anii noştri de şcoală exista un joc: Să ţesem frumos. Nu am avut niciodată unul să povestim frumos. Dascălii atâtor generaţii ţineau ore de dictare şi de caligrafiere, dar niciodată de scriere creativă. Şi aşa s-au năşit generaţii de  zugravi de text, fără studii de design epic. Revenind la Adulter cu smochine şi pescăruşi, Paul Bland, naratorul, un personaj plin de emfază şi gol de fantezii, o întâlneşte la un festival pe frumoasa regizoare de succes Alicia. Scena adulterului e previzibilă încă din primele pagini. Orice coafeză şi-ar da seama ce urmează. „Buzele majorităţii femeilor măritate, pentru un bărbat care nu e al lor, la început sunt foarte ferme – în aceea duritate caldă se află chiar resturile, pe cale de pierzanie, ale fidelităţii lor.” Nimic mai frumos, dar otova. Autorul descrie pastelat plaja, flirtul, damezele cititoare de „Dilema veche” fi-vor încântate de rafinamentul stilistic şi de gentileţea personajului masculin. Cioroianu are meseria de zugrav al cuvintelor în sânge, numai bun pentru provincialismul nostru literar. Cititorul anglofil ar vrea să fie surprins, dar banalul cărţii nu provoacă senzaţii tari. Dacă s-ar da note...

Cum se măsoară valoarea? În kile de orgoliu sau în puncte ISI?

Turcescu şi-a restrâns cogeamitea platoul, la vitrina din Calea Victoriei. Deh, nu mai sunt finanţatorii săi la putere. Luni seara l-a adus pe Mircea Cărtărescu, în calitate de victimă, cu doi avocaţi: Liiceanu şi Patapievici. Nu înţeleg de ce scriitorul de box-office avea nevoie de justificări publice. Omul a scris mult. Bine sau prost, judecă timpul. Ce i-a deranjat a fost acuza formulată de ziarul Cotidianul.ro. Cum că în construcţia imaginii sale, ICR a betonat aproape un milion de euro. „Nu e mult” a sărit Liiceanu. Nici eu nu cred că e o sumă uriaşă, dar sunt totuşi nişte bani acolo.  Asta în timp ce majoritatea scriitorilor români plătesc ca să li se publice cărţile. Vădit enervat, patronul editurii Humanitas a comparat investiţia în promovarea scriitorului cu cea din bârnele Nadiei Comăneci. Eh, nici chiar aşa. Gabriel, ai sărit calul! Nadia e un campion olimpic neegalat încă. Iar barele de la Oneşţi n-au costat, baş, atâta. Pe Nadia o ştie o planetă întreagă, pe când pe Mircea doar câteva sute de librari, las, de la mine, poate mii. 10.000 de exemplare în Germania e ca şi cum ai câştiga campionatul de juniori pe un Land. Nu putem compara performanţele Nadiei cu ale lui Cărtărescu, chiar dacă ne place să ne imaginăm, noi, „intelectualii lui Băsescu”,  planetari. Unul dintre liberali, Bogdan Duca, sesiza existenţa a 350 de kilograme de orgoliu în platou.  Nu în kile ar trebui măsurată calitatea intelectuală. Ci în punctele ISI. Dar şi acolo pauză. Filozoful, care tot îl invocă pe Noica, lipseşte din  Panthenonul academic al lumii. Dar e ţâfnos şi plin de aroganţă faţă de acuzatorii lor publici, mulţi dintre aceştia, trebuie să recunosc, de o calitate îndoielnică. Grupul Patapievici, Liiceanu, Pleşu a pierdut puterea. Niciun dezastru. E legal şi moral ca noii guvernanţi să-şi impună oamenii în structurile de stat. Loserii pot continua în...