Mirela Lungu – Biografia coapselor

De Marius Ghilezan Mirela Lungu ne-a şocat cu încercările ei de a scoate sonetul în lume prin postările de pe facebook. Acum, la debut, prin Biografia coapselor, cu o copertă de revistă, ne plesneşte cu vocabularul unei „curve cu picioarele lungi pe care o vezi o singură dată în viaţă şi apoi ţi-o aminteşti for ever pe fiece treaptă a raiului sau iadului tău personal.” Acidă, dură, bărbătoasă, poeta care nu are tandreţuri, doar voluptate, mânuieşte biciul cuvintelor în maniera spank my brain. O femeie perfectă pentru bărbaţii care vor să fie dominaţi. Aşa cum mărturiseşte fără reţineri pudibonde „sunt alice în ţara minunilor în căutarea pălărierului nebun da e mişto senzaţia aia de fantastic în care gândul devine materie pură şi cuvântul vrajă mortală. ” Vrei să fii pălărierul nebun? Cu Mihail Gălăţeanu face un parteneriat nebun în determinări şi expresii lirice. intră şi pe http://biografiacoapselor.blogspot.com/   Order Biografia coapselor Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Eugen Şerbănescu – După-amiază cu o nimfomană pe vîrful muntelui Parâng

De Marius Ghilezan Cartea lui Eugen Şerbănescu este un fals roman erotic. Cine caută senzaţii tari le pot găsi în partea de sus a cărţii, dragoste cu năbădăi, jurnale amoroase, poziţii sexuale neobişnuite, orgasme, trăiri intense, lecţii de seducţie, dar -paradoxal – cu o tentă de pudoare greu de imaginat la aşa un titlu. În partea de subsol a cărţii putem lectura un jurnal al dedublării noastre istorice, care pare că nu are nimic în comun cu devenirea nimfomanei. Perfid, autorul care a trecut prin multe evenimente importante ale istoriei noastre recente, încearcă să încătuşeze în traumă existenţială a unei biete prostituate de lux însăşi existenţa duplicitară a românilor. Pentru cititorii slabi de îngeri, romanul este o fecundă fertilizare a creierului cu sămânţa adevărului nerostit şi cuibărit în spiritele înalte ale epocii. Simt în scriitura autorului ţinuta morală a scriitorului moralist-moralizant care doreşte o refacere a himenului larg, adânc vandalizat, de patrupedele sistemului bovis-comunist. Nimeni în ultimii 23 de ani nu a mai scris un eseu într-un roman. Aici avem parte de o noutate în literatura post-revoluţionară. Eugen Şerbănescu nu vrea să şocheze, armonizează în desuurile galante şi purtările de divă ale „preotesei păcatului şi vestala lui Eros” întreg romantismul românesc ingenuu până la iertare. Poporul român nu e curvă. A fost făcut aşa de un regim de ocupaţie. Cam asta înţeleg, eu, între clitorisul duduii şi trabucul lui Churchill. Un blestem care ne urmăreşte. Deşi nu s-a bucurat de o promovare pe măsură, cartea lui Serbenescu este mai savuroasă, mai senzaulă, mai apetisantă decât plicticoasa Cele 50 de vicii ale Domnului Grey, mai mult marketizată decât citită. După-amiază cu o nimfomană pe vîrful muntelui Parîng combină ingenios confesiunea erotică, explozivă şi impudică a unei tinere românce cu comportamentul trupesc, pervers libidonal al poporului român. Plăcerea şi analiza, erosul şi destinul, orgasmul şi alienarea, păcatul şi trufia, toate coabitează...

Alexandru Petria – Zilele mele cu Renata

De Marius Ghilezan Cartea lui Alexandru Petria putea să se numească liniştit, mai marketizat, Erotism în Deania. Dar pentru că editorul a ales un nume, fie aşa. Zilele mele cu Renata este o proză alertă, scrisă într-un limbaj licenţios, nerecomandată pudibonzilor. Dacă ar fi apărut imediat după eliberarea românilor de prejudecăţile comuniste, s-ar fi vândut în zeci de mii de exemplare. S-a întâmplat să fie publicată după cartea Omul care aduce pipi a lui Toma Roman jr, un alt jurnalist. Amândoi nu se ruşinează. Fac poveste, nu relatează. În Zilele mele cu Renata parcă e mai multă veridicitate. Alexandru Petria, printr-o sexualitate agresivă, elementară, directă  şochează. În anii tinereţilor noastre se spunea că unii fac şi alţii doar povestesc. Autorul se vede că le face bine pe amândouă. Personajul din carte, Marius, este un tânăr scriitor, cu bani de la părinţi, care-şi descoperă sexualitatea într-un spital. Renata, o ţigancă măritată, îi este prim instructor. Deşi îşi etalează virilitatea, totuşi se lasă sedus. Nu a vrut să se afişeze cu ea, fie de teama bărbatului ei, fie că îi era ruşine că era ţigancă. Nu le-a povestit nici măcar bunilor săi prieteni, Corin şi Anton, cărora le mărturisea orice, despre idila sa. Dacă personajul a eşuat ca scriitor, în simplu povestitor la ziar, alături de Renata s-a maturizat, devenind mai bărbat şi dispus la alte partide. Deşi pare direct,  lui Alexandru Petria i se simte catharsisul, chiar dacă povestea cu Renata nu e o proză autobiografică. Neîmplinirea profesională a personajului, care se voia un scriitor de succes, se camuflează într-o lirică sexuală, fără ocolişuri poetice. „Literatura e ca sexul cu prezervativ, nu e 100% viaţă. De ce sæ scrii când pofli sæ trăieşti?” Şi autorul trăieşte intens aventurile pe care simte nevoia să le împărtăşească. Duritatea expresiilor, lipsa de artificii poetice, jargoanele  nu fac o carte recomandată „mânuţelor de sub...

„Republica e în pericol!”

„Republica e în pericol!” Dau să văd la Bookfest al cui e strigătul. Dan Tapalagă, lângă un chelios cu nume de stană. În standul Humanitas, Cristian Pătrăşconiu, eterna suzetă a patapliceenilor, lansa Cartea preşedinţilor, o aflare în treabă cu Vladimir Tismăneanu. Răsfoiesc. Să mă dumiresc şi eu. Că doar nu o să plătesc 5 euro pe „…măreaţa vatră.” O smiorcăială. Cum că politologul american, cel ce a luptat cu hârtiile contra torţionarilor (nu care cumva vinovaţii să ajungă la puşcărie n.a.), ar fi stat doar două zile la Vila lui Ceauşescu, pentru că era obligat de Serviciul de Pază. Vezi, Doamne, era obiectiv Zero, pentru că redacta Raportul de condamnare a comunismului. Sperios din fire, băsistul ideolog putea fi atacat de muşte, pentru că pe băieţii sistemului îi proteja. Nu mai pun întrebări fără rost, de ce a fost nevoie de o condamnare pe hârtie şi nu una juridică? Misiunea lui Tismăneanu era de ţambalagiu. Adică de om care aşează batista pe ţambal. În Cartea preşedinţilor vorbeşte frumos despre toţi şefii statului. Pentru că pe ei i-a slujit. Dar Luceafăr rămâne Băse. Dacă te uiţi la deconturile sale uriaşe, nu-ţi mai vine să-l acuzi de bună credinţă. Revenind la standul Humanitas, văicăreli despre „ce am fost şi ce am ajuns”. Foarte frumoasă postură. Intelectualul trebuie să fie mereu în opoziţie. Îmi venea să mă alătur. Lor, plângăcioşilor. Cel puţin de trei ori am auzit vorbe de ocară contra Antenei 3. Good bad to be in a first page. Antena 3, e aici? Iar răsfoiesc maculatura preşedinţilor. Tismăneanu e pus pe bârfă. De la Gheorghe Gheorghiu Dej, până la Traian Băsescu, via mersului pe bicicletă cu Zoia Ceauşescu. Măreţ destin, măreaţă vatră. Dodoloaţa noastră republică are stâlpi de bază. Humanitas a renunţat la cărţile regelui. Oare de ce? În standul Humanitas îmbulzeală mare. Mai ales la raftul lui Boia. Ce...

Gabriela Adameşteanu – Provizorat

De Marius Ghilezan Aşa cum ne-a obişnuit, Gabriela Adameşteanu continuă să picure stropi de lumină pe tenebrele comunismului şi prin ultima sa carte Provizorat, semn că încă mai are resurse, personaje şi idei.  La o primă lectură, pare o carte mai uşoară, dar nu e aşa. La fel ca în anii de liceu cu personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, aşa şi acum cu cele ale Gabrielei Adameşteanu, a trebuit să-mi fac o schemă a familiei personajului principal, Letiţiei Arcan, pentru a înţelege – ca cititor – mai mult decât Sorin Olaru, ca amant. Adulterul din carte e doar un pretext pentru a povesti viaţa din comunism. Dacă autorii de azi preferă să se implice, să comenteze, să se pună singuri în lumina cadrului povestirilor, Adameşteanu se detaşează. Descrie oribilul context prin eroii săi.  Ar părea că-şi bate joc de epocă, dar nu e aşa. O evocă, în goliciunea sa. Lupta pentru supravieţuire e descrisă printr-o criză de destin.  La fel ca Letiţia Branea din Drumul egal al fiecărei zile, Letiţia Arcan suferă aceiaşi criză de fatalism. Poate nu întâmplător citatul din Mircea Eliade “Simţeam uneori că destinul îmi pregăteşte din nou ceva, ceva care îmi va schimba încă o dată traiectoria vieţii” deschide volumul. “Nu viitorul ne aduce cele mai mari surprize, ci trecutul pe care nu încetăm să îl recitim toată viaţa”, reprezintă tema pe care o preocupă, dincolo de dunga patului, pe Letiţia. Provizorat este o carte despre incertitudine, în care eroii fug de propriul trecut. Ar da oricât să li se şteargă dosarele. Petru Arcan nu este un soţ impotent, ci doar distant. Letiţia nu face din infidelitate un prilej de ţâfnă. Doar Sorin Olaru pare picat din lună. Niciunul dintre reprezentanţii  grupului nu este personaj negativ. Toţi descriu o epocă, un stil de viaţă şi ridică ascunzătoarea la rang de cel mai înalt stafilopod în calea valurilor...