De Marius Ghilezan Ultima carte a lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga, (o carte antisemită?) pare a fi scrisă doar pentru a incita vechile prejudecăţi ale lumii: evreii, masonii, clericii conduc lumea fără principii. Ei, şi? Nu trebuie să navighezi prin hipertextualismul obositor al lui Eco pentru a ajunge la aceste concluzii. Dacă În numele trandafirului, Guglielmo, acel Sherlok Holmes al epocii medievale, era mai radical, mai moral mai corect, uneori naiv, personajul principal al Cimitirului din Praga, Simonini, nu are tandreţuri cu lumea principiilor. Este aşa cum trebuie să fie un spion, fără fizionomie etică sau morală, un criminal neîmpărtăşit, un Licifer al banului şi al trădărilor, care nu are memorie afectivă, doar pricepere la conjuraţii fără urme. continuare—> Dacă în Pendulul lui Faucault sunt doar câteva referiri la Protocoalele Sionului, ultima carte abundă în mesaje antisemite. Sigur că autorul se ascunde bine în spatele personajului principal, singurul care este ficţional, aşa cum şi menţionează în finalul “inutilelor precizări erudite”. Dar descrierea permanentă a ticăloşiei evreieşti, punerea rabinilor într-o lumină defavorabilă, sugerarea organizării faptelor mârşave de către marii bancheri, “fii ai Osânditului şi rude ale lui Rotschild care vor permanent să distrugă două sute şaizeci şi cinci de milioane de creştini” nu pot să provoace cititorului decât impresii cel puţin dezgustătoare despre urmaşii neamului lui David. “Procentul femeilor stricate era mai mare la evrei decât la creştini (şi oare nu se ştia asta din Evanghelii, se întreba Simonini, unde Iisus, cum se mişcă puţin, dă de prostituate şi de păcătoase cu droaia?), apoi arăta că în morala talmudică nu exista aproapele şi nici vreo menţiune a îndatoririlor pe care le-am avea în ceea ce-l priveşte, fapt ce explică şi, în felul său, justifică lipsa de scrupule a evreilor în a ruina familii, a dezonora fete tinere, a lăsa văduve şi oamenii bătrâni pe drumuri după ce le-au stors...