Dorin Ivan – Corneliu Coposu. Un stoic contemporan

De Marius Ghilezan Prin lucrarea Corneliu Coposu, un stoic contemporan, scriitorul şi jurnalistul buzoian Dorin Ivan realizează un portret de om politic exemplar. Însufleţit de morala creştină, dârz, intransigent – aşa cum bine îl creionează autorul – Corneliu Coposu a fost deasupra vremurilor pe care le-a trăit. Pornind de la tinereţea personajului, evocând cei  17 ani în cele cincisprezece puşcării şi momentele de regăsire ale propriului popor după 1989, ce-i drept, altul decât l-a visat, cartea este nu numai un elogiu adus unui contemporan de o mare statură morală, ci şi îndrumar pentru viitorii politicieni care vor să spargă stabilimentul actual al scenei publice. Corneliu Coposu, iată un model. Cartea este despre o altă lume. Recomandabilă mai ales celor care au lapsusuri istorice. România a avut oameni politici care nu au pactizat cu duşmanul, chiar dacă au fost supuşi celor mai cumplite terori. Au preferat să moară decât să abdice de la principiile de-o viaţă.   Order Corneliu Coposu, un stoic contemporan Preţ @ RON5,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dan Lungu – Sînt o babă comunistă!

De Marius Ghilezan Citind volumul de povestiri Sînt o babă comunistă! – pe care nu-l consider roman – am înţeles lesne succesul acestuia la publicul occidental.  „Experimentul de mentalitate,” început de Dan Lungu cu Raiul găinilor, continuă şi aici. Autorul nu face altceva decât să transcrie un univers şocant (lumea în comunism) pe foile veline ale capitalismului. Şi îi iese al naibii de bine. Ceea ce ar părea o lecţie din pedagogia absurdului nu e decât o dezbrăcare a mentalului colectiv, până la simplitatea nudă a unui cretinism patent. Noi, cei care am trăit în epoca de aur, nu ne putem decât da palme şi a ne struni convulsiile spastice ale adormirii. Faptul că mulţi ne-am trezit la Revoluţie nu ne absolvă de vina colectivă de a fi îndurat un astfel de sistem. Că ne-am luptat cu toţii cu indivizi din tipologia „infractului” social ca Emilia (Mica) Burac, eroul cărţii, nu ne face mai fericiţi.Femeia e realitate. E omul nou care nu va dispărea decât odată cu exitusul generaţiei. Cartea lui Dan Lungu nu e decât o oglindă pe care tot ne chinuim să o spargem, dar nu reuşim. Principiile de viaţă ale femeii care calcă pe tezic, din obişnuinţă, ne îngroaşă sentimentul zădărniciei. Sociologul, altfel decât noi, ştie că rădăcina răului nu se scoate cu telefoane din Canada sau mesajele amăgitoare ale liberalismului care nu dă nimic. N-am vrut să recunosc niciodată că „ideile nu ţin de foame”. A trebuit să vină profesorul de la Iaşi să-mi amplifice decepţiile şi să-mi dea o lecţie, pe care n-aş fi voit să o iau nici în ruptul capului. Banalul operei e ca un cuţit în rană. Ţucu şi Emilia nu sunt decât personajele unei realităţi pe care am negat-o cu virulenţă. Ce mă încălzeşte pe mine, ca idealist, că niciodată un astfel de personaj obişnuit să fenteze comunismul n-ar fi...

George Lână – Tulpina Mea Nevăzută/My Unseen Stem

De Marius Ghilezan Poetul optzecist George Lână a simţit că lucrurile se aşază mai bine la maturitate şi a despicat cu gingăşie Tulpina-i Nevăzută într-un panel vitruvian  exact la vârsta numărului de poeme din carte: 50. Dialogul permanent cu Dumnezeu din volum,  eu îl simt ca o închidere perfectă în cercul vieţii. Cu o scriere tăioasă, ascunsă, dar liberă de constrângerea predictibilului, poetul timişorean îmbracă boema în frac, între rubinul cireşelor de Chişoda şi toamna clopotarului care cutremură prunii din sat transpare starea de împăcare. Cuvântul, Dumnezeirea, Tulpina, toate cu majuscule cum îi plac autorului, reprezintă Sfânta Treime a cărţii Tulpina Mea Nevăzută / My Unseen Stem. În economia de cuvinte apare des Calea lactee, dar şi fotonii razelor, ca semne al trecerii sufletului dincolo de limita suportabilă a culpabilităţii dintre femei, poezie şi moarte. Volumul e dens, precum tulpina unui mileniu creştin. Curajoasă abordare a miturilor trecerii, dar şi coperta marca Traian Abruda, un alt artist de forţă din vestul ţării. (Păcat că auriul nu transpare printre pixellii ecranului n.a.) E atât de dens necuprinsul încât cartea se poate cuprinde în milisecunde. Artistul a încercat să ne spună simplu, precum Marc Chagall: „dragostea e culoarea.” În traducere poetică: viaţa e versul şi nimic mai mult. Foarte econom în cuvinte, se simte simplitatea omului trăit la ţară, dar şi filosofia simplă a artistului care se reinterpretează: „Mă cercetam de două decenii, /  fulgerător un gând fecund,/ mai transparent decât albuşul de ou / mai hrănitor ca toată Antichitatea / străbătu spaţiul dintre două secunde / şi puse stâpânire pe mine. / Fierbinte, puternic şi nou.” O menţiune specială se cuvine traducătoarei Otiliei Szekereş care nu a pierdut firul englez între cucuvăi, uine şi borzi, cuvinte care-mi aduc aminte de Banatul devenirii mele.  Obsesia pentru spaţiul dintre două secunde este o sublimare a efemerului şi o cuprindere seniorală a sensului...

Umberto Eco – Cimitirul din Praga

De Marius Ghilezan Ultima carte a lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga, (o carte antisemită?) pare a fi scrisă doar pentru a incita vechile prejudecăţi ale lumii: evreii, masonii, clericii conduc lumea fără principii. Ei, şi? Nu trebuie să navighezi prin hipertextualismul obositor al lui Eco pentru a ajunge la aceste concluzii. Dacă În numele trandafirului, Guglielmo, acel Sherlok Holmes al epocii medievale, era  mai  radical, mai moral mai corect, uneori naiv, personajul principal al Cimitirului din Praga,  Simonini, nu are  tandreţuri cu lumea principiilor. Este aşa cum trebuie să fie un spion, fără fizionomie etică sau morală, un criminal  neîmpărtăşit, un Licifer al banului şi al trădărilor, care nu are memorie afectivă, doar pricepere la conjuraţii fără urme. continuare—> Dacă în Pendulul lui Faucault sunt doar câteva referiri la Protocoalele Sionului, ultima carte abundă în mesaje antisemite. Sigur că autorul se ascunde bine în spatele personajului principal, singurul care este ficţional, aşa cum şi menţionează în finalul “inutilelor precizări erudite”.  Dar descrierea permanentă a ticăloşiei evreieşti, punerea rabinilor într-o lumină defavorabilă, sugerarea organizării faptelor mârşave de către marii bancheri, “fii ai Osânditului şi rude ale lui Rotschild care vor permanent să distrugă două sute şaizeci şi cinci de milioane de creştini” nu pot să provoace cititorului decât impresii cel puţin dezgustătoare despre urmaşii neamului lui David. “Procentul femeilor stricate era mai mare la evrei decât la creştini (şi oare nu se ştia asta din Evanghelii, se întreba Simonini, unde Iisus, cum se mişcă puţin, dă de prostituate şi de păcătoase cu droaia?), apoi arăta că în morala talmudică nu exista aproapele şi nici vreo menţiune a îndatoririlor pe care le-am avea în ceea ce-l priveşte, fapt ce explică şi, în felul său, justifică lipsa de scrupule a evreilor în a ruina familii, a dezonora fete tinere, a lăsa văduve şi oamenii bătrâni pe drumuri după ce le-au stors...

Andrei Ruse – Dilăr pentru o zi

De Marius Ghilezan N-ai încercat MDMA? N-ai intrat în transă? Nu ştii să te vindeci prin narco-psihoterapie? Ia de aici! Dilăr pentru o zi, noua carte a tânărului Andrei Ruse. Volumul  este un fals instrument de training pentru o profesie bănoasă, în afara legii, cu dublă satisfacţie: materială şi reverie. Şi un anti-jurnal de luptă contra drogurilor. Nu din cărţi se învaţă meserii. Cartea azurie e un policer cu dichis. Scrisă alert, cu acţiuni de capă şi spadă, dincolo de limita prejudecăţilor şi dincoace de peretele de sticlă a legii, îţi dezvăluie tainele unei coabitări de interes între două instituţii care ar fi trebuit să fie rivale, Poliţia şi Dilăria, nicidecum mănăstiri de maici. Falsul jurnal de luptă contra drogurilor îţi dă de gândit. Pentru ce am luptat în Decembrie ’89? Despre ce libertate vorbim? Cea îngrădită de lege sau cea liber aleasă de fiecare individ? De ce putem bea şi fuma şi nu ne putem droga, când de secole multe halucinogene erau medicament? Andrei Ruse poate că a vrut să facă din poliţistul Radu un personaj principal, dar i-a ieşit Nebunul (fost psiholog, actual organizator de manevre, ştiţi de care), puternic şi răscolitor, prin trăiri, gesturi, atitudini. Sinopsisul cărţii, de tip carpediem pe de trei. poate fi scis în trei rânduri. Locotenentul de la anti-drog  vrea să avanseze în carieră şi să obţină un bonus financiar. Îi cere colegului său de birou (tot „luptător anti”) să-i mijlocească o întâlnire cu un dealer de profesie pe care ulterior să-l aresteze. Toată acţiunea se desfăşoară în 24 de ore, timp în care omul legii pufăie şi dă pe nări fumurile unei false profesii de pictor, pentru a intra rapid în graţii. Din agonie în extaz şi îndărăt, descoperă o lume care nu e baş rea. Când să se lecuiască de arestări riscante, tocmai fiica sa îi dezvăluie ideantitatea. Cui îi...