Marius Iulian Stancu – Întoarcerea în pivniţă

De Marius Ghilezan Dacă Tudor Arghezi îşi versifica Mărţişorul, astăzi tinerii poeţi îşi deformează cartierul şi-i dau plăsmuiri estetice. Când Claudiu Komartin a publicat volumul Un anotimp în Berceni, nu m-am aşteptat la o intepretare atât de caustică şi de hilară a urâtului, într-un stil original. Iată, că prin volumul de debut Întoarcerea în pivniţă, al colegului său de generaţie Marius Iulian Stancu, Militarii, doar ca poziţionare diferiţi de Berceni, rămân aceleaşi spaţii opace peste care viaţa se chinuie să găsească ritmul, „mulţumirea aia care să echilibreze.” Întoarcerea în pivniţă e un pretext pentru poet de a încerca expresia curentului beat pe un corp cenuşiu. Există viaţă şi acolo unde nu e lampă, ar vrea să ne spună el. Autorul nu negociază condiţii umane, nu ceartă pe nimeni şi nu se plânge că nu vine autobuzul. În cartea sa totul se reintepretează. Universul mic, prin imaginaţia sa devine fantastic. Mult deasupra trăirilor din Mântuleasa, studiată la şcoli. Marius Iulian Stancu o coboară nu întâmplător pe Rosslyn „în galeria de cearşafuri subterane,” în „locurile de gândaci şi urşi” pentru a ne convinge că nu rama face tabloul, pulpa se devoră oriunde. Şi de ce Rosslyn şi nu Ana din corul fetelor de la Apaca? Aici, misterul are carne. Autorul, prin contrast, dă muzică unei vieţi încremenite între program, betoane şi asfalt.  „eviţi să te întorci/la rădăcina de ciment a blocului/la focul lucrurilor strânse în tomberon/stă cel care noaptea se înveleşte-n cartoane şi jeg…” Folosind mijloace literare izbutite, cu un răspăr de englezisme şi punctaţii, încearcă să dea sens unei convieţuiri de sticlă şi beton. „O lume zidită din bucăţi”. Printre rânduri se poate citi disperarea autorului că nu poate vieţui într-un Bronx cu senzaţii tari şi multă adrenalină. Volumul e o transă literară, nu poţi să nu intri în tripul său literar. Marius Iulian Stancu s-a născut la 15 decembrie...

Mihail Vakulovski – Portret de grup cu generația „80”

De Marius Ghilezan Optzecismul continuă să nască pasiuni şi  controverse. Mulţi au gânduri, puţini au idei, avea să spună cândva Noica. Dacă e să te iei după campania ultimilor ani şi nu ai citit nimic până la generaţia anilor ’80 ai fi tentat să crezi în providenţa unor cărturari. Nimic scandalos. E dreptul oricui să joace în echipă. Se ştie că la individual evoluează doar spiritele puternice. Şi literatura americană ne-a demonstrat de-a lungul istoriei că nimeni nu face încadrări tehnice în grupări de iarmaroc.  După plictisitoarea lucrare Postmodernismul românesc a lui Mircea Cărtărescu  Antologia poeziei generatiei 80, o selecţie evocativ-selectivă a lui Alexandru Muşina şi Poezia generaţiei ’80, teză cam didacticistă a lui Nicolae Leahu, fără a-l uita pe laboriosul Andrei Bodiu cu Direcţia optzeci în poezia română, eh, deh, are o scuză era o lucrare de doctorat, iată că vine şi junele de la Chişinău cu Portret de grup cu generaţia...

Lucian Boia – Sfârşitul Occidentului?

De Marius Ghilezan Lucian Boia nu se hazardează în predicţii despre viitor. Nu vrea să fie un Nostradamus al vremurilor de azi. Citind “Sfârşitul occidentului?”, una dintre ultimele sale cărţi nu am făcut decât să mă amuz şi să-mi amintesc de vorbele unui distins confrate: “de ce e mare analist Ion Cristoiu? Pentru că formulează întrebări şi dă toate răspunsurile”. Aşa şi măria sa Lucian Boia. Moare sau nu moare Occidentul? Face un tabel cu variabile dependente şi independente, de la căderea imperiului roman şi până şa încălzirea globală şi dă drumul la un SPSS literar, numit analiză. Sigur că pentru cei care nu s-au învrednicit cu cititul, a altor scrieri decât buletinul meteo sau a rubricilor sportive, scrierea lui Lucian Boia poate fi încadrată în tematica “cultura pentru mase”. Şi nu e un demers rău. Ba are şi o scriitură uşoară. “America a cucerit lumea în mai mare măsură prin cultură decât prin industria şi armatele ei. De la Harvard la hamburgher, trecând prin filmele sau muzica Americii, lumea s-a pus la ora americană (cu tot ce e bun sau mai puţin bun: dar şi subcultura tot cultură este). America îi face pe oameni să viseze. Cine visează la China? (Conştienţi de acest handicap, chinezii investesc în propaganda culturală. Cultura este însă o chestie de seducţie. Şi nu e destul doar să vrei să seduci”, iată o judecată de valoare. Şi coafezele, între doi clienţi, trebuie să se laude cu cititul. Şi textul curge, are limbaj colocvial, înşiră un set de paradigme, dar tot nu ne lămureşte? Se va sfârşi Occidentul? de acelaşi autor: Sfârşitul Occidentului? De ce este România altfel? Istorie şi mit în conştiinţa românească Germanofilii România, ţară de frontieră a Europei Capcanele istoriei Explorarea imaginară a spaţiului Istoriile mele Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre Jules Verne Două...

Adriana Săftoiu – Jurnal de campanie

Jurnalul e o cronică. O lecţie de campanie electorală. Dar şi un pariu cîştigat. E bine că nu toată lumea din politică joacă la fel. Şi autorul nu ne-a vorbit despre complexe, amăgiri sau tratamente cu mici şi bere, ci despre conştiinţă, forţă şi determinare

Vicente Blasco Ibanez – Printre portocali

De Marius Ghilezan Rafael Brull, celebrul personaj al lui Vicente Blasco Ibanez, din cartea Printre portocali are cel puțin o clonă în Parlamentul României de azi. Provine dintr-o zonă al răspărului de vegetație, de pe malul unui râu celebru, pe malurile căruia oamenii de rând își divinizează stăpânii, ajunge de tânăr deputat în Parlamentul spaniol post-revoluționar. Orator de mare succes la public, ca orice om împlinit material și spiritual suferă din dragoste. O iubește ca un nebun pe Leonora, o boemă incurabilă. Familia nu acceptă să-și unească destinul cu o pțipoancă, vorbă celebră în România anilor 1900, când Ibanez a scris celebra carte.  Într-una din zile chiar a fugit din ținutul său la Valencia cu aleasa inimii. Acolo, este descoperit de protectorul său, umbra de pe pământ a tatălui său. Este șantajat că mama va muri de inimă rea. Hotărăște să se întoarcă, cu strângere de inimă. Se căsătorește cu aleasa mamei, o femeie săracă intelectual, dar aparținând unei familii bogate, care îi dăruiește trei copiii. Rămâne tot nefericit. Cariera lui politică ia însă o turnură deosebită. Devine un orator apreciat. ”Ardoarea sa de poet rătăcit în politică răbufnea când și când, asemenea acelor vulcani care, acoperiți de zăpadă, reapar prin bubuit îndeptărtat. Știuse însă să-și pună de acord viața cu datoria, și fără să creadă în Dumnezeu, fără a se bizui pe altceva decât pe filosofie, forța virtuții sale era atât de mare încât îi dezarma până și pe cei mai înverșunați dușmani. ” La un discurs de peste o oră îi străfulgeră din sală privirea unei doamne de sub o pălărie superbă. Preț de câteva clipe se gândește la grădina de portocali, unde s-a iubit pătimaș cu cea care i-a rămas în suflet. Parcă semăna cu Leonora. La ieșire, acea femeie urca într-o trăsură de gală. L-a chemat prietenește să se apropie, chiar să și urce alături de...