De ce să cumpărăm Ebook-uri?

În timp ce navigaţi printre „rafturile” unei librării on-line, ați putea fi tentat să cumparaţi o carte electronică, pentru că are preț mai mic decât una pe suport de hârtie.  Ar trebui să evaluaţi întotdeauna propriile nevoi înainte de a decide. Aveţi o tabletă? Sunteţi obişnuiţi să „frunzăriţi” paginile pe suport electronic? V-aţi săturat de epoca lui Gutenberg? Dacă da, iată câteva avantaje ale opţiunii pentru carte electronică: Pentru călătorie. Dacă plecaţi la un drum lung şi cu multe bagaje, ştiţi că volumele clasice sunt grele. Mai ales acum când low-cost-urile vă pun să plătiţi scump fiecare kilogram în plus, vă e mai uşor să căraţi biblioteca virtuală, în caz că sunteţi un devorator de cărţi. Avantaj de depozitare . Cei care dețin o mulțime de cărți știu cât de mult spațiu le pot lua miile de volume clasice. Fiind un cititor înnăscut, puteţi avea o întreagă bibliotecă pe o tabletă sau un eReader. În plus, aveţi o copie de rezervă, în caz că se întâmplă ceva în casa dumneavoastră. Nu mă gândesc decât la mutări, nu la incendii. Greutate. Aţi luat în mână vreodată ghiozdanul unui copil de 7-8 ani? El cară un sfert din greutatea sa. Dacă Ministerul învăţământului ar fi optat pentru versiunile digitale şi nu ar mai fi fost interesat de şpăgile mafie manualelor, astăzi orice şcolar ar fi avut o tabletă cu toate cărţile din programă, plus cele pentru lectură obligatorie. Prețul. Ebook-urile sunt de multe ori de patru-cinci ori mai ieftine decât cele pe hârtie. Există o sumedenie de titluri gratuite online. Dacă vreţi să faceţi un cadou unei persoane dragi, mare cititoare de cărţi, îi puteţi face o bucurie cumpărând un Kindle: 370 de lei pe Emag. Şi-l încărcaţi cu o mie de cărţi. În acest preţ puteţi achiziţiona 6-7 cărţi. Nu mai mult. În cazul în care trimiteţi prin poştă coletul,...

Despre bucurie şi viaţă cu Nicolae Corneanu

Să ne uităm la feţele oamenilor când merg la o petrecere oarecare şi când merg la biserică. “Când se duc la joc e sărbătoare în sufletul lor, iar când merg la biserică, parcă ar merge la înmormântarea celui mai bun prieten al lor,” spunea un mare predicator berlinez. Atâţia creştini umblă prin biserici încoace şi încolo cu mutra întunecată, iar când se roagă fac impresia că a vorbi cu Dumnezeu înseamnă pentru om cea mai mare opinteală şi cea mai grozavă plagă sufletească. Întradevăr cucernicia nu este o manifestare funebră, avea să spună Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu în frumoasa carte “Credinţă şi viaţă,” apărută la Editura Dacia, în 2001. “Oare diavolul a făcut bucuria şi Dumnezeu jalea?” se întreabă întâistătătorul bisericii ortodoxe bănăţene. Evlavia, bucuria şi viaţa sunt date de la Dumnezeu. Oare de ce nu ştim să ne bucurăm? Câţi dintre noi îşi mai amintesc celebrul spot Vodafone “Trăieşte fiecare clipă”? O musculiţă are viaţă doar de o zi. “Să fie oare nefericită din cauza asta? În niciun caz. Pentru că îşi umple puţinul timp doar cu lucruri care-i plac. Pluteşte, se întinde, trăieşte din plin fiecare clipă. Poate că şi noi care trăim mai mult am avea ceva de învăţat de la ea. Să ne gândim puţin că dacă am trăi intens ce viaţă am avea….” Bucuraţi-vă! Este cuvântul care apare de câteva zeci de ori în Biblie. Şi de ce nu ştim să ne bucurăm? Bucuria e expresia fericirii. Cineva avea să spună că Diavolul se ascunde în lucruri mărunte. Acestea întunecă faţa şi purtarea. Cât de simplu e să priveşti o dată pe zi cerul… V-aţi gândit vreodată că primăvara e sinonimă Învierii? Cine, dacă nu Dumnezeu, a dat viaţă şi florilor. Cât spectacol există într-o petală de trandafir? Oare pot plânge nuferii printre trestii melodioase?  Sigur nu se va îneca marea, oricât ar...

Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta

De Marius Ghilezan Maestrul şi Margareta este considerat unul dintre cele mai mari romane ale secolului XX. Mihail Bulgakov reia cu un patos obsesiv tema “pactului cu Diavolul” din Faustul lui Goethe. E o carte fascinantă despre o iubire imposibilă între creator (aici scriitorul ratează absolutul) şi femeia, Margareta, copleşită de avatarurile unei lumi livreşti. Scrisă ca o alegorie faţă de condiţia sa socială, într-o Uniune Sovietică dictatorială, unde răul guverna, iar binele întruchipat de Hristos era urmărit de călăul său, Pilat din Pont, speranţa era sugrumată.  Relaţia dintre Maestru şi Margareta nu va fi permisă nici în cer. Ritmul scriierii sfredelitor, iureşul nebun al întâmplărilor dintr-o Moscovă atee, care aduce motanul Beghemot, un (întruchiparea unui drac de om pe scenă), forţa personajelor şi trăirile duse la extrem dau impresia că Bulgakov a spus totul dintr-o respiraţie. Se ştie din istoria literaturii că romanul a fost dictat pe patul de moarte soţiei sale. Mihail Bulgakov, supravieţuitor al infernului URSS, neprimind viza de emigrare de la Stalin, a dat o ripostă de neegalat regimului printr-o suprarealistă acţiune în care Hristos, Pilat din Pont, diavolul, scriitorul vibrează pe corzile fine ale unei iubiri neîmplinite dintre autor şi Margareta. De fapt, dintre bine şi rău. Order Maestrul şi Margareta Preţ @ RON22,95 Qty: Adauga in cosul de...

Filip Florian – Toate bufniţele

De Marius Ghilezan Fidel cititor al scriitorilor români care-mi plac,  Filip Florian e probabil singurul care mă copleşeşte cel mai mult. Evoluează stilistic de la carte la carte.  Nu dezamăgeşte ca alţii, ridicaţi la rang de vedete. Dacă prin „Băiuţeii” ( scrisă împreună cu fratele său Matei)” inocenţa anunţa urcuşul literar printr-un gingaş cor de copilandrii, „Degete mici” consacra subiectul tematic pe partiturile iubitorilor de gen, „Zilele regelui” au produs vibraţii printre melomanii literari, precum o camaretă regală. Nimeni nu credea că după acel Regal de cuvinte poate apărea o filarmonică.  În „Toate bufniţele„, sunetele naturii, paşii mărunţi printre amintiri, „parascoveniile” copilului, chipul zdrobit al deţinutului politic, gingăşia unei relaţii bazate pe prietenie compun o simfonie. Cartea musteşte de simboluri şi de fineţuri literare. „Dacă plapuma făcută sul aducea cu o clătită uriaşă şi verde, mama, la mijloc, trebuie să fi arătat ca o dulceaţă de gutui.” Pornind de la convingerea că cea mai frumoasă însuşire a omului este memoria, Filip Florian reconstruieşte spaţiul timpului ratat sub comunism prin alternanţa a două lungi mărturii: una, veselă şi optimistă, despre copilăria petrecută într-un orăşel de munte în primul deceniu de după Revoluţie; cealaltă, cenuşie şi dramatică, despre destinul unei familii de intelectuali în totalitarism. Dar, nu greşesc dacă spun, e muşcătura hulpavă a memoriei, în acord cu trăirile şi simţămintele noastre, ale celor care am pierdut averi, bunici, privilegii sub şenila sovietică. „Privită aşa, numai cum hotărăsc eu, istoria mi-e dragă. O văd ca pe un sac fără fund, în care se adună nimicuri, hazard, suferinţe şi fericire, unde decid de unul singur ce intră şi aleg după toane ce iese, unde mă afund când doresc şi îmi studiez rănile şi bucuriile pe îndelete.” Minunată este descrierea acţiunii de salvare a unui text literar, scrijelit pe o faţă de masă de către bunicul bijutier al lui Emil, personajul matur al...

Carlos Ruiz Zafon – Prizonierul cerului

De Marius Ghilezan Dacă ar fi să-i cauţi lui Carlos Ruiz Zafon prin dicţionar un cuvânt care prin simplitate să-i definească arta literară, acesta nu cred că ar putea fi altul decât „minuţiozitatea”. În „Prizonierul cerului” (2011), cel de‑al treilea volum din ciclul de romane început cu Umbra vântului şi Jocul îngerului, intriga este condusă ca pe o ţesătură de dantelă. Citind şi urmărind misterul din  Cimitirul Cărţilor Uitate, aflat în centrul vechi al Barcelonei, am remarcat cât de pedant îşi conduce acţiunea spre un deznodământ care doar în ultima pagină se va releva.  Sigur că aşa cum ne-am obişnuit, povestea începe într-o mică afacere de familie. Prin 1957, în plină dictatură franchistă, tânărul Daniel Sempere, în lipsa tatălui plecat să aducă o serie de zorzoane pentru vitrina anticariatului lor, se trezeşte cu un personaj misterios. Acesta vrea să cumpere unul dintre cele mai preţioase volume din magazin, ţinut sub cheie, o ediţie frumoasă, cu ilustraţii unice, din Contele de Monte‑Cristo şi să-l dăruiască colegului acestuia, Fermín Romero de Torres, devenit între timp personaj. Din acest moment începe fascinanta poveste a lui Fermin (tot mă gândeam la Firmin, celebrul şoarece de bibliotecă). Căzut la închisoare pe un motiv oarecare, are în David Martin un protector de nădejde. Cel din urmă, scriitor cu talent, ar fi fost la rândul său protejat de directorul teminţei, pentru motivul că l-ar fi putut scoate în lume cu scrierile sale necitite de nimeni. Fermin joacă rolul turnătorului care nu toarnă nimic. Îşi ajută camarazii din celulele regimului extrem de autoritar. La fel ca şi la Orhan Pamuk, povestea suferă de o plăcută miniaturizare a detaliilor care compun scena, fără ca autorul să-şi prezinte opţiunile sociale. Evident, la fel ca şi în comunism, leprele ajung hiene şi apoi conducători de faimă. Dacă există vreo similitudine cu epoca tristă a României este că noii stăpâni ar...