Trebuie să avem mare grijă la ceea ce facem în viaţă. Aceasta nu uită faptele pe care noi le facem şi în momente cheie ni le întoarce, bine la bine, rău la rău. Numai sfintele sărbători îl îmbunează pe om, îl fac să uite greşeala vieţii trecute.
O Poveste de Crăciun poate schimba destine şi mântui oameni. Cu ajutorul spiritelor un om îngropat în nefericirea sa poate deveni un om plin de bunătate.
Ebenezer Scrooge era un calic şi avar. Trăia pe un munte de bani fără să dăruiască la cei nevoiaşi şi năpăstuiţi. Bob Cratchit, angajatul său, era singurul care ţinea la el. Îşi dădea seama de bunătatea ascunsă a sufletului său. Datorită suferinţelor din trecut Scrooge nu poate să se bucure de adevăratul Crăciun. Jacob Marley, prietenul său mort de 7 ani, îi apare în seara de Ajun şi îl avertizează să nu mai trăiască aşa deoarece va suferi veşnic. Va fi legat de lanţurile avariţiei sale.
Vizitat de trei spirite Ebenezer Scrooge realizează că viaţa se poate schimba dacă doreşti. Spiritul Crăciunului Trecut îi arată suferinţa care l-a făcut să devină aşa, Spiritul Crăciunului Prezent oamenii din jurul lui şi cum poate fi el de folos. Al treilea Spirit este cel al viitorului, adică moartea. Viitorul inexorabil al oricărui om pe această planetă este moartea. Dacă nu se va schimba Scrooge va avea parte de o moarte liniştită dar urâtă. Înconjurat de gol şi singurătate, nimeni nu-l va plânge pe bătrânul calic.
Stafia lui Marley, bunul său prieten, i-a arătat drumul pe care trebuie să-l parcurgă ca să se îndrepte. Suferinţa păcatului nu este remuşcarea ci părerea eternă de rău. Ce nu ar fi dat Marley să poată repara tot ceea ce a greşit. Va fi în stare Scrooge să uite tot răul, toată avariţia şi să fie aşa cum a fost înainte ? Crăciunul face nenumărate miracole, iar bătrânul avar este unul dintre ele.
Charles Dickens a scris o poveste nemuritoare despre puterea marii sărbători. Despre puterea Celui Născut în această zi şi despre miracole. O parabolă a vieţii renăscute, Poveste de Crăciun este o capodoperă prin mesajul ei divin, iertare şi iubire.
Un Crăciun Fericit plin de bunătate şi bucurie. Numai Crăciunul poate îmbuna inimile oamenilor şi transforma suferinţa în mulţumirea că trăim.
Leave a Reply