Să presupunem că doi oameni pariază pe aruncarea unei monede, stabilind că potul îi revine celui care câştigă trei aruncări din cinci. Dacă partida se întrerupe când unul din jucători conduce cu doi la unu, cum trebuie împărţit potul? Această problemă i-a pus-o, în secolul al XVII-lea, un cavaler francez lui Blaise Pascal. La rândul lui, Pascal i-a prezentat problema lui Fermat, iar din schimbul de scrisori dintre cei doi mari matematicieni s-a născut teoria probabilităţilor. Era pentru prima dată când oamenii puteau afla ceva despre viitor – care până atunci se credea că ţine în întregime fie de destin, fie de hazard.
Matematicianul Keith Devlin de la Universitatea Stanford a acceptat provocarea de a scrie despre documentul matematic care a marcat cel mai puternic istoria omenirii -iar el a ales una din scrisorile lui Pascal către Fermat. Partida neterminată e o pasionantă introducere în teoria probabilităţilor, care ne ajută să înţelegem cum se estimează, de pildă, riscul unui atac terorist sau şansa de a câştiga la bursă, dar, mai cu seamă, ne explică cel mai mare salt făcut de gândirea umană: dobândirea capacităţii de a privi spre viitor.