Torturarea semenilor, omuciderile şi masacrele în masă au marcat întreaga istorie a omenirii. Numai în secolul XX au fost ucişi circa două sute de milioane de oameni în războaie sau de către propriile guverne. În acelaşi secol, omul a inventat arme teribile ce pot provoca nu doar extincţia speciei umane, ci şi distrugerea întregii planete. Şi totuşi, omul este o fiinţă uimitoare, singura înzestrată cu raţiune, un explorator înnăscut care a ajuns deja pe alte corpuri cereşti, un creator de excepţie, un univers unic şi irepetabil de emoţii şi sentimente nobile. Dar şi un rezervor de pasiuni mistuitoare, de ură şi de cruzime. Cum se împacă aceste extreme ale naturii umane? Este omul un ucigaş înnăscut sau învaţă să ucidă de la semenii săi? Cum funcţionează mintea umană de face posibile orori inimaginabile? De fapt, de ce se ucid oamenii? Este întrebarea fundamentală la care îşi propune să răspundă această carte. Demersul multidisciplinar al autorului porneşte de la genocid şi ajunge până la funcţionarea structurilor neurale, chiar la nivel de sinapsă, iar finalul cărţii propune o viziune surprinzătoare asupra viitorului imediat, pentru care omenirea s-ar putea să fie prea puţin pregătită… Order De ce se ucid oamenii Preţ @ RON42,99 Qty: Adauga in cosul de...