Volumul cuprinde mărturiile celor care l-au cunoscut pe Monseniorul Ghica, aşa cum a fost el, altruist, spontan, credincios şi încrezător în forţa solidarităţii Constantin Bălăceanu-Stolnici (academician): „Răscolindu-mi amintirile din copilărie, adolescenţă şi tinereţe, regăsesc mereu cu emoţie impresionanta figură a Monseniorului Vladimir Ghika, ce reunea o personalitate forte şi luminoasă cu o înfăţişare firavă, de o fragilitate aparentă, uneori îngrijorătoare.” Andrei Brezianu (prof. univ.): „L-am văzut ultima oară pe Monseniorul Vladimir Ghika cu puţine zile înainte de acea fatidică zi de marţi 18 noiembrie 1952, când – aplicând o tehnică proprie mafiilor şi aparatelor poliţieneşti totalitare -, energumeni înarmaţi cu reflexe de pisică îşi înghesuiau captura într-o maşină şi dispăreau val-vârtej cu ea, spre o destinaţie teribilă. Portiera acelei maşini, trântită de oamenii lui Teohari Georgescu asupra captivului, lângă un trotuar din apropierea Monumentului Aviatorilor, închidea irecuzabil un drum. Dar nu mă pot împiedica să gândesc că goana oarbă a acelui vehicul-temniţă ducea de fapt cu sine – pe roatele iuţi ale destinului – doar o pradă aparentă. Era o frunză de octogenar.” Francis Jammes (poet francez) – 1923: „Într-o zi, când mă aflam la Paris, într-o prăvălie, un bărbat, necunoscut mie până atunci, mi-a întins cartea mea despre sfântul Iosif, rugându-mă să-i dau un autograf. Stătea într-un con de umbră, iar vocea îi era învăluită de o stranie blândeţe. Era ca şi cum o vioară ar fi vorbit din singurătatea ei. Am înţeles că pe carte nu dorea altceva decât semnătura mea şi că ar fi bucuros să nu-şi rostească numele pe care, cu toate acestea, i l-am solicitat. Mi-a răspuns şovăitor: „Sunt prinţul Vladimir Ghika” Jacques Maritain (filozof francez) – 1931: „Disponibil la toate chemările care îl invită în slujba sufletelor, Monseniorul Ghika e mereu pe drum: dimineaţa în Congo; la prânz la Buenos Aires; pentru ceaiul de la ora cinci, la Tokyo… Dar ce spun? Iată-l...
