Currently Browsing: Religie si Esoterism

Editura Polirom – Evanghelii apocrife

Literatura creştină a primelor secole conţine, pe lângă textele preluate în canonul Bisericii,şi o serie de „apocrife”, numite astfel datorită caracterului lor derivat sau „ezoteric”. Până în secolul al IV-lea nu exista o graniţă sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice şi cele aşa-zise „apocrife”. Dovadă că foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viaţa părinţilor după trup ai lui Isus, naşterea şi copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiţia...

Pierre Abelard – Comentarii la Porfir. Despre universalii împreună cu fragmente corespondenţe din Porfir, Boethius şi Ioan din Salisbury

Volumul reuneşte cele mai importante scrieri ale filosofului Abelard privind natura universaliilor, alături de textele fondatoare ale celebrei polemici medievale, aparţinînd lui Porfir, Boethius şi Ioan din Salisbury. „Glosa «de la Milano»”, „Glosa de la Lunel” şi fragmentul din cunoscuta Istoria nenorocirilor mele de Abelard redau nu doar o poziţie filosofică articulată şi deschisa modernităţii, ci şi un amplu spectacol al vieţii intelectuale a secolului al...

Pierre Abelard – Dialog între un filosof, un iudeu şi un creştin

Dialogul între un filosof, un iudeu şi un creştin este considerat unul dintre cele mai interesante texte teologice ale lui Abelard. El ne înfăţişează o întâlnire tolerantă dintre religiile monoteiste prin intermediul a trei protagonişti – un creştin, un evreu şi un filosof (foarte probabil adept al...

Cristian Bădiliţă – Glafire. Noua studii biblice şi patristice

„Glafirele” sunt lucrări făcute cu migală şi răbdare, „încrustări” rafinate în metal sau în piatră. Atunci când „materia primă” a artizanului este Sfânta Scriptură, „glafirele” devin incrustaţii ţn însuşi trupul Cuvântului divin, mărturisiri de credinţă „tăiate” în fila de...

Nicolaus Cusanus – De docta ignorantia

De docta ignorantia, compusă în 1440 şi centrată pe argumente strict teologice şi matematice, se disociază net de lucrările clasice ale gândirii medievale. Modernitatea ei constă în a face mesajul religios mai accesibil omului şi în celebrarea demnităţii umane, argumente care fac din autorul lor un precursor al...

Moshe Idel – Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări

Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări are la bază cinci prelegeri ţinute de Moshe Idel la Universitatea Central-Europeană din Budapesta,în toamna anului 2004, în cadrul seriei „Culianu Lectures on Religion”. Tematica religioasă legată de psychanodia – înălţarea sufletului la cer – şi de extaz este centrală în opera lui Ioan Petru Culianu; pe de altă parte, motivul axis mundi este unul marcant în teoriile lui Mircea Eliade. Order Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »