E.A. Bennet l-a întâlnit pentru prima dată pe Jung la începutul anilor 1930 iar, între 1935 şi 1961, cei doi au menţinut un contact neîntrerupt. Relatările întâlnirilor, adunate în acestă carte, oferă o imagine mai puţin cunoscută a vieţii şi a gândirii lui Jung şi reflectă impresii despre existenţa de zi cu zi, despre stilul său de viaţă natural, spontan. Cartea ne invită să facem un exerciţiu de imaginaţie: să ni-l închipuim pe Jung pe malul lacului, în grădină, în intimitatea camerei de studiu, înconjurat de familie şi de colaboratorii apropiaţi, la Bollingen sau la Küsnacht, discutând despre război, religie, prelegerile ţinute de la Yale, despre Freud şi psihanaliză, vindecare prin psihanaliză, despre simboluri şi conţinuturile inconştientului, umbră, sincronicitate, arhetipuri, tipurile psihologice şi hipnoză. Seara, după prelegerea mea şi după cina târzie luată cu prietenii, m-am întors la Küsnacht la ora 10:15. Mi-a deschis doamna Jung şi mi-a spus că erau în bibliotecă. C.G. stătea pe scaunul lui obişnuit, lângă fereastră, sub lampadar. Părea ceva mai bătrân şi puţin obosit, dar era plin de viaţă şi, ca întotdeauna, a deschis un subiect. Voia să ştie câte revendicări sunt în Tatăl Nostru, deoarece scria despre aceasta (corecta, cred, şpalturile la cartea sa despre Iov). Am spus că erau mai degrabă cerinţe sau solicitări decât revendicări, iar el a fost de acord, cerinţe era cuvântul potrivit. „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, nu o pâine oarecare, ci lucrul după care ne călăuzim vieţile. El prefera formularea Sfântului Ieronim. C.G. a spus că îi plăcea să-şi bea cafeaua de la micul dejun pe îndelete —„Apoi voi prinde viaţă fără grabă. «Omnis festinatio a parte diaboli est», a citat el în limba latină —orice grabă vine de la diavol”. Este o veche zicală alchimică. L-am întrebat din nou despre modelul de pe faţa lui Mercur, sculptat pe piatra de lângă...
