Currently Browsing: Medicina

Mihai Mihăilescu – Chirurgie. Manual pentru cadre medii şi şcoli postliceale

Manualul pentru cadre medii şi şcoli postliceale se adresează cursanţilor de la şcolile sanitare postliceale, dar poate fi utilă şi cadrelor medii care lucrează în profil chirurgical şi, în general, tuturor cadrelor medii care trebuie să cunoască principalele aspecte ale asistenţei de urgenţă şi tehnicile de mică chirurgie ce depăşesc nevoile stricte de specialitate. În prezentarea materialului din această carte, pe lângă o bibliografie vastă, s-a folosit şi experienţa şi colaborarea îndelungată a personalului mediu, care îşi aduce un aport preţios în îngrijirea bolnavilor, atât preoperator, cât şi postoperator, pentru evoluţia favorabilă a cazurilor. Lucrarea a fost elaborată pe baza programei analitice a şcolilor sanitare postliceale, de unde şi importanţa sa didactică deosebită. La sfârşitul fiecărui capitol s-a introdus câte un chestionar gen grilă, considerându-se că acesta va contribui la o mai bună verificare a cunoştinţelor cursanţilor, la un autocontrol al lor, iar la sfârşitul lucrării sunt prezentate răspunsurile corecte la chestionarul fiecărui...

Alice Bălăceanu – Concepte actuale privind limfoamele maligne non-Hodgkin la copil

Lucrarea Concepte actuale privind limfoamele maligne non-Hodgkin la copil abordează cunoştinţele actuale despre limfocitopoeza, etiologia, corelaţiile histopatologice, imunohistochimice şi clinice, diagnosticul, tratamentul, monitorizarea, evoluţia şi prognosticul limfoamelor maligne non-Hodgkin la copil şi adolescent. Sunt descrise pe larg limfoamele Burkitt şi Burkitt-like, limfoamele limfoblastice, limfomul difuz cu celula B mare, limfomul anaplastic cu celula mare şi bolile limfoproliferative asociate sindroamelor de imunodeficienţă congenitală şi dobândită post-transplant. Expunerea este documentată la nivelul cunoştinţelor mondiale actuale, este sistematică şi clară, favorizând receptarea noţiunilor celor mai complexe noţiuni din oncologia pediatrică. Order Concepte actuale privind limfoamele maligne non-Hodgkin la copil Preţ @ RON19,00 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Badea – Tratat de ultrasonografie clinică. Principii, abdomen, obstetrică şi ginecologie. Volumul I

Lucrarea de faţă, una dintre publicaţiile de excepţie în domeniu, este, în acelaşi timp, carte de bază pentru învăţarea ecografiei – metoda imagistică modernă, cu al cărei progres, în ritmul debordant al ultimilor ani, colectivul de autori a încercat şi a reuşit să ţină pasul în pregătirea materialului. Conţinutul acestui prim volum se adresează unui grup larg de specialişti şi abordează principiile ultrasonografiei, explorarea abdomenului, precum şi a sarcinii şi a patologiei genitale. Iconografia este bogată şi sugestivă, motivaţia existând în faptul că literatura autohtonă de specialitate nu dispune tocmai de ceea ce este propriu metodei, şi anume imaginea de calitate. Datele ecografice sunt prezentate în strânsă legătură cu practica  clinică,ţinând cont de caracterul complementar, în cele din urmă, al tehnicilor folosite pentru diagnostic şi de necesitatea de a le folosi raţional, întotdeauna în lumina judecăţii...

Laurențiu Bohiltea – Genetica umană practică

Lucrarea este concepută în special pentru studenţi, pentru că aceştia, dar nu numai ei, ci orice medic practician, indiferent de specialitate, biolog sau biochimist, să devină posesorii unui amplu spectru de cunoştinţe fundamentale, actualizate, în domeniul atât de fascinant al geneticii. Caracterul vădit didactic în care este scris manualul, ilustraţiile bogate şi sugestive precum şi testele grilă de la sfârşitul fiecarui capitol permit o mai bună înţelegere a acestei ramuri a biologiei, socotită altminteri inabordabilă, precum şi posibilitatea de autoevaluare. De asemenea, din punct de vedere practic, lucrarea arată că abordarea tuturor aspectelor genetice prin tehnici de laborator este fezabilă şi ca pentru un diagnostic, o afecţiune sau anomalie genetică trebuie să ştii ce recomanzi şi cum interpretezi. Order Genetica umană practică Preţ @ RON38,00 Qty: Adauga in cosul de...

Angelo Luciani – Reflexologia piciorului

Tabuul freudian al ‘neatingerii pacientului’ a devenit complet dezmembrat, revoluţionat, depăşit de cercetările moderne din psihologie, care şi-au apropriat corpul ca pe un receptacul al emoţiilor, ca expresie a sinelui şi a globalităţii individului, iar demersul terapeutic şi de manevrare a trupului a fost însuşit ca o cale inversă a patologiilor psihosomatice şi ca demers total asupra unicităţii şi complexităţii fiinţei umane. – Autorul Order Reflexologia piciorului Preţ @ RON30,00 Qty: Adauga in cosul de...

Constantin Neacșu – Compediu de apiterapie

Lucrarea de față reprezintă o sinteză teoretică și un ghid practic cu privire la folosirea produselor de stup (miere, polen, propolis, lăptișor de matcă, venin și ceară) în vindecarea unor boli, pentru întreținerea sănătății omului, precum și în unele aplicații cosmetice....

« Older Entries Next Entries »