Scopul Academiei de Ştiinţe din România este de a contribui, a încuraja şi a îndruma creaţiunea ştiinţifică prin: comunicări, referate, publicaţii şi expoziţii privitoare la chestiuni de ştiinţă pură şi aplicată; acordarea de premii pentru lucrările de valoare; subvenţionarea cercetărilor în domeniul ştiinţific
Lucrarea cuprinde o bibliografie selectivă şi imagini sugestive, care contribuie fără îndoială la o mai bună înţelegere a istoriei primei mari conflagraţii mondiale
Literatura în totalitarism. 1959-1960. La răscruce de generaţii încheie procesul de documentare şi studiere sine ira et studio a fenomenului literar românesc din perioada 1949-1960
Cartea Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, apărută în anul 2001, a fost tradusă în 24 de limbi, iar unii critici literari o consideră cea mai tradusă carte din limba cehă de după 1989
În descrierea unui voiaj în ţările române, germanul K[unisch] povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte, însă, pe pământ nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. (Mihai EMINESCU)
Albumul rusesc a fost distins cu Heinemann Prize al British Royal Society of Literature în 1988 şi a fost tradus în numeroase limbi.