Currently Browsing: Filosofie

Ioan Pop Curseu – Magie şi vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalităţi

Cercetarea de faţă, concepută la interferenţa conceptelor de magie şi vrăjitorie, pe de o parte, respectiv de cultura scrisă, oficială, centrală, şi cultura orală, alternativă, marginală, pe de altă parte, se poziţionează într-un loc geometric extrem de fertil, propice disecărilor conceptuale subtile şi analizelor de texte surprinzătoare prin aplicarea unor perspective interpretative inuzuale. Order Magie şi vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalităţi Preţ @ RON49,95 Qty: Adauga in cosul de...

Mircea Eliade – Naşteri mistice

„Iniţierea se află în miezul oricărei existenţe umane autentice. Şi aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viaţă umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferinţă, pierderea şi recucerirea eului propriu, «moarte şi înviere»; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om îşi vede viaţa ca pe un eşec. În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranţă pare să ofere o soluţie: aceea de a-şi lua viaţa de la capăt. Dacă putem spune că iniţierea constituie o dimensiune specifică a existenţei umane este înainte de toate pentru că numai iniţierea conferă morţii o funcţie pozitivă: aceea de a pregăti noua naştere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acţiunii devastatoare a Timpului.“ (Mircea...

Corina Ciocârlie – Un țărm prea îndepărtat. Seducția frontierelor, frontierele seducției

Noul studiu de literatură comparată al Corinei Ciocârlie ne atrage prin „alertetea și precizia unei expuneri de superioară factură eseistică”, după cum spunea criticul literar Gabriel Dimisianu, dar ne și cucerește prin erudiție și demonstrații ingenioase. Order Un tarm prea indepartat. Seductia frontierelor, frontierele seductiei Preț @ RON22,95 Qty: Adauga in cosul de...

Mircea Eliade – Oceanografie

Singura justificare a unei existenţe este viaţa din ea, intensitatea, fertilitatea, adâncimea ei. Bucuria, lumina, victoria, caritatea, depăşirea, continua depăşire, speranţa – toate acestea sunt semne că viaţa gâlgăie acolo plină şi organizată. Apreciez un om, o gândire, o operă – după autenticitatea lor; adică după gradul de apropiere de coincidenţa existenţă =...

Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuşi/Ta eis eauton

„În curând, tu vei fi cenuşă sau un schelet, şi un nume sau nici măcar un nume; şi numele: un zgomot şi un ecou. Lucrurile cele mai apreciate în viaţă sunt goale, putrede, mărunte, căţeluşi care se muşcă între ei, copilaşi care se ceartă, care acum râd şi după puţin timp izbucnesc în plâns.“ (Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuşi, V, 33) „Cu mult mai aproape mi-e un Marc Aureliu. Nici o ezitare, în ce mă priveşte, între lirismul freneziei şi proza acceptării: găsesc mai multă mângâiere şi chiar mai multă speranţă în preajma unui împărat istovit decât în preajma unui profet scânteietor.“ (Emil Cioran, Despre neajunsul de a te fi născut) Order Gânduri către sine însuşi/Ta eis eauton Preţ @ RON67,00 Qty: Adauga in cosul de...

Stefan Zweig – Orele astrale ale omenirii

„Nici un artist nu este artist tot timpul, pe întreg parcursul celor douăzeci şi patru de ore ale existenţei sale zilnice; tot ceea ce este esenţial, tot ceea ce este durabil în reuşitele sale se înfăptuieşte în rarele momente de inspiraţie. Nici istoria, pe care o admirăm ca pe cea mai mare poetă, cea mai mare artistă a tuturor timpurilor, nu este în permanenţă creatoare. Şi în acest «tainic atelier al lui Dumnezeu», cum o numeşte Goethe cu veneraţie, se petrec nespus de multe lucruri oarecare, banale, cotidiene. Însă uneori, aşa cum în vârful paratrăsnetului se concentrează electricitatea întregii atmosfere, aşa se adună, în cel mai restrâns interval de timp, o neînchipuită bogăţie de întâmplări. Astfel de ore dramatice, în care o hotărâre ce va înfrunta timpul este comprimată într-o singură zi din calendar, într-o singură oră şi adesea într-o singură clipă, încerc să evoc aici. Le-am numit aşa deoarece, luminoase şi statornice ca aştrii, depăşesc în strălucire noaptea efemeră.“ (Stefan ZWEIG) Order Orele astrale ale omenirii Preţ @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »