Angela Rogojanu – Stăpânii ideilor economice. Secolul al XIX-lea, prima parte. Vol III

Avântul industrial european, dar şi schimbările economice, sociale, politice şi culturale, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, au impulsionat şi mai mult dezvoltarea capitalismului. Din perspectiva gândirii economice, acest secol pare o epocă a indeciziei, a ezitării, a tatonării, a căutării unui model economic convenabil tuturor şi agreat de toată lumea, care să depăşească dilema alegerii imposibile. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, stăpânii ideilor economice – universitari, activişti politici, prelaţi, oameni de afaceri, înalţi funcţionari – par să deschidă epoca mandarinatului în ştiinţa economică. Multe nuanţe, multe contestări ale tradiţiei, multe tendinţe opuse îşi dispută prioritatea în ştiinţa economic fie prin îndepărtarea tacită de credinţă, dar păstrarea aparenţelor de credincios, fie prin emanciparea temporară de politică, dar şi de morală, fie prin creşterea gradului de abstractizare, dar clamarea realităţii… Clivajul social al gândirii economice, dar şi convertirea conflictelor din ştiinţa economică în dispute ideologice – transcriu, rând pe rând, propria lor istorie, alimentând piaţa ideilor. De acelaşi autor Stăpânii ideilor economice. Epoca modernă. Din secolul al XVIII-lea până la începutul secolului al XIX-lea. Vol...

Angela Rogojanu – Stăpânii ideilor economice. Epoca modernă. Din secolul al XVIII-lea până la începutul secolului al XIX-lea. Vol II

Între toate epocile, secolul al XIX-lea poate fi numit deopotrivă, secolul democraţiei sau secolul revoluţiilor sau secolul liberalismului sau secolul libertăţii de gândire. Ştiinţa economică, amestecată în acest joc al istoriei, avea de înfruntat propriile «revoluţii» şi propriile «dileme» oscilând între alegeri imposibile. Liberali mari şi mici, socialişti de tot felul, democraţi şi creştini, catolici şi protestanţi, instituţionalişti, anarhişti şi conspiratori, empirişti şi apriorişti, moderaţi şi marginalişti, toţi s-au crezut la un moment dat «stăpânii ideilor economice», proclamând că au găsit cheia bunăstării oamenilor. Lupta se ducea în planul ideilor între adepţi şi adversari, duşmani de clasă sau nu, reali sau inventaţi. Pe lângă dezacordul ştiinţific, un grav dezacord moral însoţea controversele. Viziuni catastrofice, utopii, falanstere, asociaţii, federaţii, dictaturi, democraţii etalau guvernări de tot felul. Întrebarea obsedantă aruncată pe piaţa ideilor – «Cum era posibil ca nişte principii valoroase să producă efecte dezastruoase?»– alunga pentru mult timp celebra reţetă «Cum să faci un stat bogat». Contestatarii cereau revizuirea concluziilor clasicilor, pledând pentru intervenţionism sau chiar pentru etatism integral, într-o societate viitoare fără capitalişti. În locul «mâinii invizibile», al «laissez-faire-ului» şi al statului «paznic de noapte al capitalismului», trebuia să stea «mâna puternică a statului», «protecţionismul» şi «statul înaintea individului». Dacă oamenilor li se spunea «ceva precis, ceva de priceput», precum: «Să schimbăm omul şi vom schimba mediul», «Guvern economic», atunci calea spre «exproprierea expropriatorilor» asigura aderenţa ideilor de acest fel. Dacă «oamenii erau virtuoşi până la interes», atunci «în locul concurenţei trebuia să stea asociaţia», iar dacă «puterea era forţa organizată» şi dacă puterea corupea, atunci oamenii să caute «ordinea fără putere». Cunoscătorii avertizau: «Puterea corupe, iar puterea absolută, corupe absolut», «Proprietatea este un furt», «Sărăcia înseamnă sclavie!», «În locul libertăţii absolute morala, în locul egalităţii ierarhia, iar în locul dreptului la revoltă autoritatea», dar spusele lor se pierdeau în vuietul vremii. Într-adevăr, «spiritul capitalist» părea pierdut, chiar dacă...

Angela Rogojanu – Stăpânii ideilor economice. În antichitate şi în evul mediu. Vol I

Puţine ştiinţe se pot mândri cu o istorie atât de bogată în fapte şi în idei precum Ştiinţa economică. Dar şi mai puţine se pot „mândri” cu diversitatea punctelor de vedere faţă de unul şi acelaşi eveniment. De ce trei economişti au patru păreri diferite faţă de unul şi acelaşi lucru? De ce nu se înţeleg economiştii? De ce, deşi piaţa ideilor economice este tot timpul plină, totuşi lipsesc soluţiile? De ce toţi oamenii vor să trăiască în bunăstare şi nu în sărăcie? Cine sunt „stăpânii” şi cine sunt „sclavii” ideilor economice? Cum se răspândesc ideile economice? Cum s-a schimbat modul de gândire al oamenilor sub „forţa” ideilor economice? Cum se impune gândirea economică dominantă? Desigur, şirul întrebărilor ar putea continua fără speranţa descoperirii economiei miraculoase, dar cu certitudinea că ştiinţa economică are resurse suficiente să rezolve problemele de zi cu zi ale oamenilor. Încercarea de identificare a „stăpânilor ideilor economice” de-a lungul timpului ne dezvăluie primii paşi ai Economiei spre Ştiinţă: într-adevăr, Economia s-a dezvoltat de la început într-un câmp de reprezentări ale sensului comun în care scopul era bunăstarea. De acelaşi autor Stăpânii ideilor economice. Secolul al XIX-lea, prima parte. Vol III Order Stăpânii ideilor economice. În antichitate şi în evul mediu. Vol I Preţ @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

Liviu Andrei – Euro

La opţiunea mea defensivă şi stresată ca prima ediţie să se limiteze la numai câteva sute de exemplare, publicul a răspuns prin epuizarea ei la chiar uşa depozitului Editurii Economice. Acum cred că la acel moment se scria încă prea puţin despre UE în România, faţă de cât ar fi aşteptat publicul interesat şi avizat – or, poate şi din acest punct de vedere lucrurile cred că au evoluat în ultimii patru ani. Mai important este însă altceva. Viaţa cea complicată şi plină de paradoxuri a condus la împrejurarea în care cartea, chiar în forma primei ei ediţii, ar putea fi citită şi astăzi. Puţine sunt faptele care ne despart astăzi de momentul 2003, în UE, în Europa şi chiar în lume, în afara evenimentelor aşteptate atunci – şi bineînţeles avem în vedere aici în special recentele valuri de extindere a Uniunii. Bunăoară, la ora primei ediţii, moneda Euro se deprecia puternic faţă de dolar, iar preşedintele BCE era olandezul Wim Duisenberg. Între timp, preşedinţia BCE era preluată de francezul Jean Claude Trichet –  unii spun că ar fi la fel de vorbăreţ precum predecesorul său –, Germania a intrat într-o oarecare coliziune cu Uniunea pe partea criteriilor de convergenţă, dar moneda europeană şi-a (mai) revenit până la raportul de curs iniţial faţă de dolar. Însfârşit, mai demult aşteptata extindere a Uniunii, în fazele 2004 şi 2007 (de care est-europenii, şi nu mai puţin, românii au fost fericiţi), îşi asuma şi ea „coliziunea” cu votul popular asupra proiectlui primei Constituţii europene, început de astădată „de la vest la est”, în ţările membre Uniunii, şi nu sub cele mai bune auspicii. De acelaşi autor Economie...

Liviu Andrei – Economie Europeană

Economia europeană este un subiect nu atât nou, cât în plină dezbatere. De aceea, consider absolut curajoasă iniţiativa de a concepe, asupra ei, primele curricule. Ca şi în cazul economiei în  tranziţie, de acum un deceniu, întrebarea dintâi este şi aici: „Există, realmente, o economie europeană, în sensul cât se poate de accesibil al termenului?” Dacă credem că Uniunea Europeană, căci, de fapt, de aceasta vorbim atunci când ridicăm cât se poate de sus steagul bătrânului continent, a avut un fundament şi mai ales un mobil economic, ne lovim îndată de adevărul care ne relevă că iniţiativa a fost politică. Se inseră aici chiar o reflecţie a lui Aristotel, din a sa „Politică”, căci se pare că încă din vremea sa se vorbea de o Europă distinctă. Contrazicem ideea de politică, cum că, dacă ar fi fost politică această iniţiativă, atunci ar fi trebuit să emane de la cetăţeanul de rând, şi nu de la întreprinzători şi firme, cum iarăşi nu putem nega că a fost. Cetăţeanul din Europa este departe de a-şi fi dat votul pentru tot ce a făcut şi face Uniunea astăzi – vezi chiar proaspăta monedă euro –, ceea ce ridică şi o altă provocare. După ultimul război mondial, a încolţit şi apoi înflorit iniţiativa Uniunii, în condiţii de reală democraţie, în vreme ce până în prima parte a secolului XX, aşa ceva nu era văzut decât în termenii forţei. Putem vorbi astăzi şi despre o reală „Europă a naţiunilor”? Care ar fi răsunetele cele mai profunde ale acestei sintagme, dacă nu cumva reîntoarcerea la entităţile statale? Dar, oare, se mai poate încă aşa ceva, câtă vreme încă întrebarea se adresează cu aceeaşi insistenţă şi celeilalte direcţii, cea de perspectivă: va fi Europa, vreodată, complet integrată?… din toate punctele de vedere? Şi, mai ales, va fi aceasta  pentru totdeauna în favoarea ei şi a cetăţeanului...

Marin Dinu – Economia României. Limitări manageriale

Mă simt dator să încep cu un avertis­ment: cartea de faţă nu are menirea să degaje idei catastrofice. Nici măcar nu se vrea profetică, aşa cum nu are pretenţia soluţiilor infailibile. Ea sugerează mai repede decât demonstrează. Desigur, este scrisă cu intenţia de a sensibiliza conştiinţe şi nicidecum de a condamna convingeri inflexibile. Refuzând analiza rece, ca şi verdictul sentenţios, cartea aproximează în cercuri concentrice obiective şi mijloace. Urmăreşte să centrifugheze derizoriul şi să facă vizibilă decizia de oportunitate. Fără pretenţia exha­ustivităţii, are şansa consistenţei şi fără ambiţia arhitecturală a tratatului mizează pe coerenţă. Pentru că am obiceiul să nu-mi ascund îndoielile, demersul veştejeşte complexele şi inhibiţiile în faţa complicaţiilor schimbării. Altfel, cartea este produsul unei obsesii faţă de ceea ce nu merge la români, dar nu ia cu intenţie forma carului alegoric al parti­zanatului politic. Pentru cititorii mei constanţi cartea aceasta este o reluare a unui demers, dar sper să se înţeleagă că am fost condus de gândul că repetarea este cea mai bună metodă pentru vindecarea amneziilor. De acelaşi autor Economia de dicționar. Exerciţii de îndemânare epistemică Order Economia României. Limitări manageriale Preţ @ RON10,00 Qty: Adauga in cosul de...