Proza nu este miza acestei cărți grăbite, care are toate datele unei eboșe. Singurul merit al narațiunilor lui Dan Coman este, în acest caz, de a te trimite înspre cărțile lui de poezie și de a te convinge de puterea de seducție cerebrală și afectivă a sindromului D Great, un poet exemplar și un atlet sexual. O carte care deconspiră laboratorul intim în care din carne brută s-au decupat țesuturile elementare care formulează poezia poetului Dan Coman. Prima povestire din Irezistibil abundă în pronume personale, dublate de posesive și gerunzii. „Alergam ușor, uneori întorceam capul și-l vedeam pe frate-meu chiar în spatele meu, o ținea de braț pe maică-mea, începusem să hohotesc văzându-i alergând așa și ieșind pe poartă – și văzându-ne pe noi , toți patru, alergând cu lemnul acela pe umeri. Biata de ea, zicea și taică-meu care alerga pe lângă calul lui parohial ținându-l de căpăstru, biata de ea.” A doua povestire este previzibilă, dar amuzantă, care amintește de grotescul și satiricul lui Mircea Cartărescu din Frumoasele Străine. Construcții nefericite în cea de-a treia povestire, verbul „a fi” la imperfect declasifică frazele într-o carte mutilată de verbe la imperfect și perfect compus, care apar ca niște tatuaje nefirești pe corpul epic imberb. Iată două exemple: „Ce era pentru mine extraordinar era că aveam propria cameră de lucru”, pag.72, și „Eram mândru, foarte mândru, în ziua aceea, pe holul Casei de Cultură, m-am întâlnit cu o colegă de care eram îndrăgostit, mergeam să citesc la un cenaclu, nu i-am spus asta, nici măcar nu i-am vorbit, eram convins că se vede…”, pag.78-79. Exemplele de acest fel pot continua. Posibila convenție de receptare a povestirii studio 45, ca pe un jurnal de bursier în Germania poate, într-adevăr, salva acest text. Citit în altă cheie, e o povestire banală a unui ins autosuficient, care se autodemască orgolios printr-o sinceritate...
