Posted by
Ilă Citilă on mart. 28, 2011 in
Povestiri |
0 comments
Povestea salamului de Sibiu începe, ca orice poveste, cu ‘’A fost odată’’… aşadar, a fost odată un italian pe nume Filippo Dozzi. Era un om mândru şi harnic, dornic să-şi facă un rost. Fiind de profesie pietrar se stabileţte împreună cu soţia sa, în jurul anului 1885, la cariera de piatră de la Piatra Arsă din fostul cătun Poiana Ţapului. I-a plăcut tare mult zona, poate şi pentru că îi amintea de meleagurile unde copilărise, Frisanco-Udine. Pe lângă meseria de pietrar Fillipo Dozzi avea şi darul de a amesteca cărnurile şi mirodeniile, fiind un priceput “salămar”,meserie căpătată de la strămoşii italieni, deschizători de drumuri în arta preparării salamurilor crude-uscate. Văzând că în Sinaia condiţiile climaterice sunt favorabile producerii salamului crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung şi cu garanţie de luni de zile, se hotărăşte să cumpere în 1910 o clădire care adăpostea un restaurant, un depozit de vinuri şi un hotel. În această clădire fondează “Intreprinderea individuală Filippo Dozzi”. Aici a început fabricarea salamului de Sibiu, care a ajuns foarte curând pe mesele cele mai simandicoase, fiind considerat, de la bun început, un produs de lux. În primii ani fabrica a avut o activitate restrânsă, care s-a extins pe măsură ce s-a acumulat capital. Prin 1938, de exemplu, se produceau deja aproape 100 tone de salam de Sibiu. După moartea sa, în anul 1943, Fillipo Dozzi lăsa în grija fiilor săi Antonio şi Giuseppe secretul fabricării Salamului de Sibiu, iar ei continuă munca tatălui lor, până la naţionalizare De unde numele de „Salam Sibiu”? Trecătorile tradiţionale şi cu vămi oficiale, care legau Transilvania de Ţara Românească, erau pe Valea Teleajenului cu ieşire la Săcele, pe Valea Dâmboviţei cu vămi la Rucăr şi Bran şi pe Valea Oltului cu vama la Turnu Roşu spre Sibiu. Dozzi începe să vânda cu denumirea de “Salam de Iarnă”, iar pe ştampila de...