Radu Mareş – Deplasarea spre roşu

Sub pretextul unei scrisori către un destinatar absent, Deplasarea spre roşu relatează două poveşti ale unor vieţi care se intersectează pentru scurt timp în România postdecembristă. După ce află despre călătoria iniţiatică a straniei voluntare englezoaice care a venit să aducă „ajutoare” la o casă de copii din România, cititorul încearcă, împreună cu naratorul, să desluşească povestea enigmaticilor gemeni Hans şi Grete, rătăcind prin desişul istoriei precum cei doi copii abandonaţi în pădure din basmul Fraţilor Grimm. Order Deplasarea spre roşu Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Waldi Horer – Să visezi nori pe cerul lunii

Volumul de povestiri Să visezi nori pe cerul lunii, apărut la Editura Vremea, începe cu o povestire cu acelaşi nume, care te transpune în anul 2085, într-o pădure, unde doi adolescenţi se întâlnesc şi pornesc în căutarea fantasticului întâlnit în vise.Autorul afirmă despre povestirile sale: „Deşi sunt foarte, poate chiar prea, diferite ca subiecte şi forme de construcţie literară, toate povestirile au două elemente comune, fie explicit, fie implicit, anume:- avantajul în perceperea miraculosului a celui cu statut de copil ca vârstă sau ca trăire conservată faţă de cel căzut în mrejele exclusive ale realului;- ineluctabilul conflict între cele două categorii umane.”   Waldi (Oswald) L. Hörer si-a desfăşurat activitatea de cercetător în cadrul Academiei Române, timp de 45 de ani, ajungând în 1995 director adjunct ştiinţific al Institutului de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” şi conducător ştiinţific de doctorat, la Institutul de Chimie Fizică „ I.G.Murgulescu” şi la Catedra de Chimie Fizică.Este autorul a peste 100 de lucrări originale personale, din care o treime publicate în reviste de specialitate din străinătate, şi deţinătorul a 24 de brevete de invenţie.S-a afirmat şi în domeniul cinematografiei, câştigând două premii Pelicula de aur cu filmele de scurt metraj, realizate între 1979 şi 1982.Oswald Hörer este scriitor de povestiri ştiinţifico-fantastice, cum ar fi: „O carte de vizită”, „Transhumanţe galactice” şi „5 povestiri”-adaptate radiofonic. Nu se opreşte aici, fiind şi scriitor de basme: „Basme de buzunar”, „Basmele lui Făt-Frumos”, „Rătăcitor prin basme… şi nu numai” şi „O poveste cu poveşti”. Order Să visezi nori pe cerul lunii Preţ @ RON21,75 Qty: Adauga in cosul de...

Edgar Allan Poe – Masca Morţii Roşii şi alte povestiri

„Edgar Allan Poe e subjugat, asemenea cuceritorilor şi filosofilor, de dorinţa irepresibilă a unităţii; la el spiritualul se combină cu fizicul. S-ar putea spune că Poe caută să aplice literaturii procesele filosofiei, iar filosofiei metodele algebrei. În această constantă ascensiune către infinit, uneori îţi poţi pierde respiraţia. În acest gen de literatură aerul e la fel de rarefiat ca într-un laborator. Aici vei vedea mereu glorificarea voinţei care se apleacă asupra inducţiei şi analizei. S-ar părea că Poe vrea să uzurpe rolul profeţilor şi să-şi adjudece monopolul explicaţiei raţionale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compoziţii capătă paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare să fi împărtăşit pasiunile altor oameni, schiţează arbori şi nori care sunt aidoma arborilor şi norilor dintr-un vis, sau, şi mai bine, care se aseamănă cu personajele lui stranii, la fel de adînc pătrunse de un tremur supranatural şi convulsiv.” (Charles Baudelaire) Order Masca Morţii Roşii şi alte povestiri Preţ @ RON59,95 Qty: Adauga in cosul de...

Bernard Werber – Arborele scenariilor posibile şi alte povestiri

Cele douazeci de povestiri care compun excursia spre ce va fi a lui Bernard Werber răsar sub semnul ipoteticului „Ce-ar fi dacă?“ Prinse într-un decor spectaculos, doldora de personaje truculente şi de idei cu fior poetic, ele se strâng de fapt într-o bancă de date a scenariilor despre cum vor arăta deceniile şi secolele viitoare. Ramurile arborelui nu au o fibră obişnuită. Nici n-ar avea cum, fiindcă ele sunt site-uri create de internauţi cu dubla vocaţie: futurologica şi exploratoare. Werber cizelează un colier din perle fantastice în care zeii merg la şcoală ca să înveţe cum să conducă popoarele, obiectele sunt înlocuite brusc de propriile denumiri, oamenii ştiu să numere doar până la douazeci, iar turiştii îşi petrec vacanţe exotice în trecut, unde nu pleacă înainte de a-şi face vaccinul împotriva ciumei. Scânteietoare şi meşteşugite, povestirile din acest volum sunt deopotrivă proiecţii onirice şi încercări de descifrare a unui timp despre care ştim puţin şi bănuim...

Iulian Tănase – Oase migratoare

Reîncarnarea oaselor se petrece in Fabrica de Chipuri, de funcţionarea căreia se ocupă Fotograful. Experimentele, deloc ortodoxe, pe care Fotograful le pune la cale  în Fabrica de Chipuri ajung la urechile presei. A fost o vreme când Fotograful încarcă şi descarcă morţi la Institutul de Medicină Legală. Activitatea asta îl liniştea foarte mult. Morţii sunt nişte oameni de treabă. Fotograful se desparte de soţia lui şi se mută singur. Îşi continuă experimentele. Se îndrăgosteşte de o femeie pe nume Moira, care rămâne însărcinată. În ziua când devine tată, Fotograful are un accident de maşină şi îşi găseşte sfârşitul. DAR sfârşitul nu există, el este doar o...

Mila, manechinul din fereastră

Loredana Elena Nicu   În ultimul timp singuratatea devenise de-a dreptul sufocantă. Nu mai ciocănise nimeni la uşă de luni întregi, în afara sporadicilor martori ai lui Iehova, pe care mai nou îi întâmpinam cu zâmbete prietenoase şi cafea. Apoi singurătatea a devenit cronică… o simţeam răscolindu-mă pe dinauntru, crescând, invadându-mă ca un cancer. Într-una dintre zile, nu ştiu exact care anume, că toate erau la fel, mi-am dat seama: n-am vizitatori pentru că nimeni nu ştie dacă sunt sau nu acasă. Nu-mi aduc aminte cum am ajuns eu la o astfel de concluzie, dar atunci îmi părea foarte logic, chiar indicat, să-mi găsesc un manechin pe care să-l pun în dreptul geamului de la bucătărie. Privit din stradă, păcăliţi de forma sa umanoidă, oamenii îl vor confuda cu mine şi-aşa vor ştii: Dan e mereu acasă, poate asteaptă o vizită. Zis şi făcut! Am adus un manechin din depozitul unei croitorese, ceva mai înalt decât mine dar nu face nimic. După perdeua grea, stau acolo în aparenţă cât e ziua de lungă într-o perfectă imobilitate, privind spre stradă, câteodată citesc o carte, mai mănânc un sandwich, beau o cafea şi toate câte le fac, le fac fără să mă mişc. Paradoxal, în exact acelaşi timp, sunt câţiva martori care m-ar putea plasa în uzina în care lucrez. Din cauza prezenţei „mele” perpetue la fereastră, vecinii au început să creadă că-i spionez. Nu era asta…doar că eram singur. De ciudă pentru acuzaţia nefondată am pus manechinului un binoclu, l-am lipit cu bandă izolir. Vecinii au început să intre în scară pe furiş. M-a vizitat un amic. S-a uitat la manechin, s-a uitat la mine, şi-ntr-un ton tare neplăcut mi-a aruncat un :”tu eşti nebun!”. A început să-şi caute nervos haina: “E pe manechin!”, i-am spus. A trântit uşa. La următorul salariu o să-i cumpăr manechinului o haină identică cu...