Ce femeie nu a visat măcar o dată să intre în mintea iubitului ei, fie numai preţ de o clipă? Fantasme nemărturisite, capricii ale libidoului, exaltarea simţurilor: pentru tagma feminină, eternul masculin, cu ficţiunile lui familiare şi piruetele sale cochete, rămâne o fortăreaţă de necucerit. Margot Saint-Loup dezleagă această enigmă ancestrală: la fel cum cele zece ceruri din Divina Comedie ne poartă spre beatitudinea eternă, Margot oferă lacomei noastre curiozităţi secretul voluptăţii: zece paliere pentru a ne aţâţa dorinţa, atât a noastră cât şi a partenerului, pentru a ne reînnoi astfel dorinţa, pentru a depăşi limitele celor la care nu îndrăzneam sau nu credeam că vom putea visa vreodată. Jocuri cu roluri, conversaţii picante, scenarii fantasmatice, masaje de tot felul; să refuzi doar pentru a te abandona şi mai mult; să fii sute de femei în una singură: acest ghid în 99 de mini-capitole oferă accesoriile erotice, deghizările şi piesele de lenjerie intimă susceptibile să-i facă pe iubiţii voştri să-şi piardă capul. Viclenii, îndrăzneli şi mângâieri, locuri improbabile, stimulări, poziţii inedite: toate sunt necesare pentru a atinge cea mai pură şi mai înnebunitoare plăcere. O Kama-Sutra modernă, condimentată cu viclenii ştrengăreşti şi lipsită de tabuuri. Margot Saint-Loup oferă răspunsuri (im)pertinente, fără complexe şi fără false pudori. De acelaşi autor 177 metode de seducţie. Cum să aduci o femeie în al nouălea...