Mingmei Yip – Pavilionul plăcerilor

La început, viaţa în Pavilionul Florii de Piersic părea a fi un vis. Înconjurată de flori exotice, bambuşi, fântâni răcoroase şi grădini colorate, Xiang Xiang se simţea mai bine ca oricând. A fost iniţiată în muzică, pictură, literatură, caligrafie şi, spre marea ei surpriză, în arta de a satisface bărbaţi. Căci doar ulterior a descoperit destinaţia sumbră a acestui frumos Pavilion al plăcerilor, care era de fapt un bordel de lux. Nici măcar atunci când va deveni favorita celor mai puternici bărbaţi, Xiang Xiang – supranumită Preţioasa Orhidee – nu va renunţa la visul ei de a fugi departe de Pavilion, de a-şi reîntâlni mama, de a-şi răzbuna tatăl şi de a afla dragostea adevărată. O femeie de 98 de ani, trăind la ora actuală în San Francisco, îşi povesteşte tinereţea petrecută în China anilor ’20, perioadă de glorie în care a împărtăşit faima de cea mai rafinată curtezană. Tatăl ei fusese acuzat pe nedrept de crimă, apoi executat, iar mama ei nevoită să se retragă într-o mănăstire budistă. Rămasă singură la 13 ani, Xiang Xiang a fost atrasă într-un bordel, Pavilionul Florii de Piersic, căpătând nume de scenă Bao Lan sau Preţioasa Orhidee. Graţie frumuseţii ieşite din comun şi a talentului la pictură, având înclinaţii poetice şi muzicale vădite şi, mai ales, dovedindu-se a fi maestră în arta amorului, Bao Lan devine o prostituată extrem de râvnită. Ceea ce avea să se numească ulterior «cultura gheişelor» a supravieţuit în China timp de 2500 de ani, ajungând la apogeu în ultimii 400 de ani. În timp ce în Japonia această tradiţie a continuat, în China a dispărut după invazia japoneză de la începutul secolului al XX-lea. «… Cei mai mulţi oameni au auzit doar despre gheişele japoneze, mai ales prin intermediul cărţii lui Arthur Golden, Memoriile unei gheişe. Tocmai de aceea, eu m-am hotărât să scriu despre fenomenul gheişelor...

Valerie Tasso – Cealaltă faţă a sexului

O lucrare – teoretica şi practică – scandalos de elegantă şi sălbatic de incorectă, o scriitură incomod de inteligentă, o autoare libertină, cu vocaţie de anarhistă şi, de ce nu, un pic depravată… Care sunt beneficiile felaţiei? De ce există femei – Tigroaicele Albe – care îşi petrec viaţa practicând această modalitate sexuală şi o ridică la rang de artă? Este sexul un exerciţiu eficient şi pentru vârsta a treia? Se poate îmbunatăţi plăcerea sexuală prin injectarea de colagen în punctul G? Există vagine reconstruite? Acestea şi multe alte întrebări îşi găsesc răspunsul în fascinanta carte a Valériei Tasso, care surprinde şi captivează de la prima până la ultima pagină. Autoarea a explorat cealaltă faţă a sexului, bănuită dar necunoscută, zona aceea în care nu îndrăznim să pătrundem. A călătorit până în Regatul Celeilalte Lumi, i-a însotit pe voyeur-ii din Casa de Campo din Madrid şi a încercat, pentru toţi cititorii săi, „orgasmul masiv şi prelungit”… De acelaşi autor...

Sade – Justine, sau nenorocirile virtuţii

Istoria postumă a lui Sade este la fel de paradoxală pe cât a fost şi existenţa sa. Patruzeci de ani din viaţă şi i-a petrecut la închisoare, respins şi stigmatizat de către contemporanii săi, neavând dreptul să-şi publice nici măcar cele mai importante cărţi, ba chiar văzându-şi distruse anumite manuscrise. Cu toate aceste, se pare că el a fost primul şi cel mai puternic reper al Secolului Luminilor. Burghezul secol XIX l-a respins. Chateubriand, Lamartine, Baudelaire şi Flaubert îi datorează mult, deşi au evitat să-i invoce numele. De-abia în secolul XX, se poate spune că suprarealismul i-a reabilitat numele. Voga lui Sade este însă, pe cât de mare, pe atât de contradictorie, chiar şi acum, la două secole de la naştere: Sade este deopotrivă un mit al revoluţionarilor, al literaţilor, al filosofilor, dar şi al filmelor pornografice. Justine sau Nenorocirile virtuţii este prima operă a lui Sade care ajunge să fie citită de contemporanii săi. Este, totodată, opera care îi va pune pentru totdeauna marchizului pecetea de „infam”, cu toate că, presimţind parcă scandalul pe care avea să-l declanşeze, Sade n-o semnase. Respingând teza rousseauistă a naturii inocente şi bune a omului, Sade dezvăluie răul din noi şi din viaţă. Virtuoasa Justine îşi mărturiseşte „nenorocirile”, rămânând o întrupare a virtuţii până chiar şi în cele mai scabroase detalii. Apologie a libertăţii, dar şi a cruzimii, „sensibilitate pe care numai fiinţele rafinate o cunosc”, cartea lui Sade uimeşte şi scandalizează. De acelaşi autor Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala...

Pauline Reage – Povestea lui O

Această capodoperă a erotismului, care a stârnit unul dintre cele mai puternice scandaluri literare ale secolului al XX-lea, nu s-a dorit a fi de la bun început o carte. Ci o simplă scrisoare de dragoste, o declaraţie violentă de erotism, redactată noaptea şi trimisă prin poştă, zilnic, destinatarului: povestea unei tinere femei care, din iubire, se oferă şi se supune celor mai rafinate, dar şi crude capricii ale amantului său. Timp de câteva decenii, autorul acestui text a rămas necunoscut: «O femeie nu putea scrie aşa ceva», a declarat Albert Camus. Trebuie să fie un bărbat. Pe lista de suspecţi au fost menţionaţi: Malraux, Montherland, Robbe-Grillet, Peyre de Mandiargues, Jean Paulhan. După ce obţine, în anul 1955, Prix des Deux Magots, «Povestea lui O» – până atunci refuzată de editori, respinsă de librari şi interzisă public pe «motiv de indecenţă» – devine un bestseller, vândut în milioane de exemplare şi tradus în peste 20 de limbi. François Mauriac condamnă cartea, Georges Bataille şi Graham Green o ridică în slăvi. Plăcere şi infern, erotism şi delir într-o carte unică: romanul unei vieţi, singurul roman scris de o autoare ce avea să-şi păstreze anonimatul până la vârsta de 86 de ani! «Cea mai îndrăzneaţă scrisoare de dragoste pe care un bărbat a primit-o vreodată.» Jean Paulhan «Paradoxul lui O … un martiriu în care călăul îi este complice victimei. Această carte trece dincolo de cuvinte, în măsura în care devine ea însăşi corp şi proiectează facinaţia erotismului într-o fascinaţie şi mai mare, cea a imposibilului.» Georges...

Nancy Friday – Fantasmele erotice ale femeilor

Fantasmele erotice ale femeilor a stârnit la apariţie o furtună de entuziasm şi scandal. Femeile care citeau cartea rămâneau şocate să regăsească în aceste pagini conţinutul secret al propriilor fantezii. Plină de scene vizuale extrem de intense, cu un limbaj deschis, ce sfidează orice limită, Fantasmele secrete ale femeilor anulează rigori şi tabuuri, fiind considerată un studiu clasic al sexualităţii feminine. Astăzi, milioane de femei se regăsesc ideologic în bestseller-ul semnat de Nancy Friday. O carte de referinţă a literaturii feministe – o forţă eliberatoare care adaugă o nouă dimensiune fanteziilor şi vieţii sexuale ale femeilor. De acelaşi autor Fantasemele erotice ale bărbaţilor Order Fantasmele erotice ale femeilor Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Arthur Schnitzler – Cu ochii larg închişi

Contemporan cu Sigmund Freud, scriitorul austriac Arthur Schnitzler a scris mai multe cărţi de inspiraţie psihanalitică, dând astfel o formă literară şi atractivă abordărilor teoretice ale sexualităţii prin care psihanaliza îşi crea, adesea însoţită de scandal şi rezistenţe, drum către conştiinţa începutului de secol XX. Cu ochii larg închişi este odiseea senzuală a unui cuplu new-york-ez, bogat, fermecător şi aparent solid. Romanul începe cu dezvăluirea fanteziilor celor doi soţi şi alunecă în experimentarea unor jocuri erotice nebuneşti, ce sfârşesc în exces hedonist şi orgii periculoase. Cartea i-a inspirat lui Kubrick ultimul său film. Prin suspansul şi măiestria sa — rolurile principale sunt interpretate de Tom Cruise şi Nicole Kidman — acesta a avut un enorm succes, fiind catagolat drept cea mai controversată peliculă a ultimilor zece ani. „Ochii lui Fridolin rătăciră avizi de la unele siluete plinuţe, la altele zvelte, de la unele gingaş îmbobocite la altele înflorite în toată splendoarea; şi cum fiecare dintre aceste făpturi dezgolite rămânea totuşi un mister, iar din măştile negre străluceau înspre el ochi mari ca nişte enigme irezolvabile, pofta lui indicibilă de a privi se transformă în chinul aproape de nesuportat al dorinţei. Dar aşa ca lui li se întâmpla desigur şi celorlalţi. Primele răsuflări pline de delectare se preschimbară în suspine, care sunau ca nişte vaiete prelungi; undeva cuiva îi scăpă un ţipăt; şi deodată, de parcă ar fi fost vânaţi, se năpustiră toţi din sala lor întunecată către femei…” A. S. De acelaşi autor Întoarcerea lui...