Radu Paraschivescu – Ghidul nesimţitului

Cum trebuie să te porţi ca să-ţi indispui semenii? Care sunt trăsăturile definitorii ale nesimţitului carpatin? Cât e instinct şi cât premeditare în comportamentul lui de zi cu zi? Iata câteva întrebări care merită un răspuns în registru ironic. Fiindcă nesimţitul a devenit o prezenţă ubicua şi agresivă, fără de care traiul cotidian nu mai poate fi conceput. Ghidul nesimţitului poate fi citit ca un fals tratat de proastă creştere, în măsura în care oferă cai de perfecţionare celor care nu au ajuns la nivelul suprem de nesimţire. Dar rostul lui adevărat e să întâmpine prin râs câteva dintre smintelile atitudinale din viaţa noastră la început de mileniu. În transportul public sau pe trotuar, la restaurant sau în intimitatea propriului apartament, la biserică sau la teatru, nesimtiţul roman corodează nervi, provoacă stupori şi te împinge spre o vorbă a lui Mark Twain: „Omul e singurul animal care roseşte. Sau ar trebui s-o facă.” De acelaşi autor Balul fantomelor Fanionul...

Alex Ştefănescu – Cum te poţi rata ca scriitor

„Nu am nici o placere sa pun pe cineva la zid. Si nici n-o fac. Ii stimez pe toti aceia care scriu, fie si tampenii, pentru faptul in sine ca scriu. Ca aspira la ceva mai inalt decat viata prozaica de fiecare zi. Campania pe care o duc nu este indreptata impotriva lor, ci impotriva cartilor lor. Mi-as dori chiar ca ei sa mi se asocieze, detasandu-se de ceea ce au scris si trecand de aceeasi parte a baricadei cu mine, dintr-un devotament sincer fata de literatura. In sfarsit, mai exista un motiv care m-a făcut sa pierd atata timp cu citirea unor scrieri ratate, un motiv care nu mai tine de simtul raspunderii, ci de o placere a spectacolului. Cartile pe care le-am parcurs constituie un carnaval al prostiei omenesti, al prostiei care sta ascunsa in fiecare om, prost sau inteligent, si asteapta sa se manifeste cu exuberanta. Imi place, recunosc, sa privesc acest spectacol, imprevizibil, pitoresc, si sa rad orgiastic. Toata viata mi-a placut sa rad, nu de cineva, ci cu cineva de ceva. Sa rad, de data aceasta, cu cititorii si, cu putin noroc, chiar cu autorii in cauza, de tot felul de combinatii de cuvinte care seamana cu literatura, dar nu sunt literatura.“ (Alex. Stefanescu) Ce este si ce nu este sub ie • Vulva prehensila • Cu verigheta pe degetul corespunzator… • Cartea ca sedinta de spiritism • Iubita si starea ei de hipotermie • Si microbii sunt oameni… • Tuturor le merge bine… • Poezie si sarmale • Neologismele fac inca o victima • A culege flori cu excavatorul • Poeta care se pisiceste • Libarca pe valuri • Opera docliniana si critica timoftiana • Amorul e un lucru foarte mare… • Deontologie sexuala. De acelaşi autor Bărbat adormit în...

Carl Hiaasen – Striptease

„Umorul poate fi o armp incredibil de periculoasă, dar, în dozaj corespunzător, are o eficienţă maxima – de aceea prefer să-l folosesc în romanele mele.“ Carl Hiaasen „Hiaasen este dement, groaznic şi muşcător de ironic.“ Observer De acelaşi autor Operaţiunea chintă royală...

Daniel Pennac – Dictatorul şi hamacul

Într-o Brazilie pietrificată în cutume paternaliste, un dictator petrecăreţ îşi naimeşte o sosie şi pleacă pe Riviera franceză să-şi toace banii. Sosia îşi tocmeşte o altă sosie care, la rândul ei… Povestea celei de-a doua sosii devine, în fapt, polul magnetic al romanului. Sedusă, aproape patologic, de magia cinematografului, aceasta se dă drept Charlie Chaplin, dar lumea îl ia drept Rudolph Valentino, a cărui dublură (sosie) devine, în studiourile holywoodiene. Un joc de matriosti, în care fiecare personaj ascunde un altul şi se ascunde în altcineva, o meditaţie despre identitate şi alteritate. Adăugând la toate acestea aventura scrierii romanului, punerea lui îngândurat-ironica în abis, Pennac povesteşte, de fapt, ce înseamnă fascinaţia puterii prin artă, fie că e vorba de cinematograf sau de literatură. De acelaşi autor Fructele pasiunii La căpcăunii veseli Necazuri la şcoală Zâna...

Charles Bukowski – De duzină

Publicat în anul 1994, anul morţii lui Charles Bukowski, „De duzină” este un roman „dedicat scrisului prost”. Ca atare, poate fi citit atât ca o parodie a povestirilor poliţiste, cât şi ca parodie la adresa scrisului ca ocupaţie. Cartea urmăreşte nemaiauzitele aventuri ale lui Nick Belane, superdetectiv la Hollywood. Cazurile de care se ocupa au, toate, calitatea de a fi cel puţin bizare: Doamna Moartea îl însărcinează să afle dacă scriitorul francez Celine (mort din 1961) nu e cumva în viaţă, proprietarul unei companii de pompe funebre îl plăteşte ca să-l scape de avansurile unei extraterestre superbe, Jeannie Nitro, altcineva îi cere să afle dacă Vrabia Roşie există cu adevărat, un soţ încornorat îşi urmăreşte mai tânăra soţie etc. Toate aceste aventuri sunt stropite din belşug cu votcă şi povestite cu un umor irezistibil. Rezolvarea lor nu e în sine importantă, atâta timp cât Nick Belane, îmbătrânit şi deja alcoolic, excelează în arta de a nu face nimic. De acelaşi autor Factotum Femei...

Lucian Dan Teodorovici – Atunci i-am ars două palme

Povestirile sunt absolut surprinzătoare prin umorul lor sec şi negru, prin felul economicos în care sunt scrise, prin morala (socială) pe care o au bine incapsulată într-o aparentă de gratuitate, de poveste spusă fără nici un scop, ba chiar într-un fel nating, neîndemânatic, cu toate amănuntele naive şi cu instantaneele ridicole, de fotografie de epocă. De acelaşi autor Celălalte poveşti de dragoste Circul nostru vă...