Ce speră un englez evadat din ceaţă să găsească în Franţa? Joie de vivre, savoir faire şi plaisir d’amour. Educaţia sentimentală a lui Flaubert se transformă într-o educaţie continentală, căreia omul nostru i se supune cuminte, aşteptând înflorirea. Cum însă orice transplant poate produce efecte secundare, iată-l pe erou jucând într-o spumoasă comedie a inadecvării. Scorţos când lumea e destinsă, ponderat când totul în jur invită la frivolitate, meditat la „catehismul preludiului“ de doctorande în flirt, el are totuşi norocul să oprească de fiecare dată oiştea la doi centimetri de gard. Dacă Sting a cântat melancolic despre un englez la New York, Michael Sadler scrie despre o lume agitată, pestriţă şi în fond încântătoare. E lumea băcanilor complici, a dentiştilor fascinaţi de meserie, a neorevoluţionarilor febrili şi cârcotaşi, a doamnelor şic. Concluzia e la mintea cocoşului, nu neapărat galic: cu o asemenea poftă de viaţă, îngropaţi în mâncăruri rafinate şi vinuri de poveste, prietenii de dincolo de Canal n-au cum s-o bage pe Mânecă. Order Un englez la Paris Preţ redus @ RON23,00 Qty: Adauga in cosul de...