Currently Browsing: Chick lit

Rosemary Davidson – Marea şi nemaivăzuta carte pentru fete

Aveţi o fată care în timpul liber stă fie în faţa calculatorului, fie la televizor, fie îşi petrece serile pălăvrăgind cu prietenele la telefon? Înseamnă că aveţi o fată care se plictiseşte şi nu ştie câte opţiuni există. Indiferent ce pasiuni are fata, această carte îi va deschide orizontul, o va învăţa să coasă, să împletească, să descopere natura, să prepare nişte delicioase reţete rapide, să decoreze ouă de Paşte, să se machieze, să se coafeze, să pună în scenă piese de teatru, să realizeze diverse ornamente pentru petreceri, să învioreze atmosfera cu nişte păcăleli nevinovate ori cu trucuri magice, să confecţioneze inedite costume pentru Halloween, să realizeze diferite obiecte de artizanat şi, desigur, ornamentele de Crăciun, ba chiar va reuşi să acorde primul ajutor şi să ghicească viitorul… Această carte se adresează acelor fete care doresc să aibă parte de experienţe inedite, care vor să arate şi să se simtă bine, să devină sufletul petrecerilor şi să ştie în acelaşi timp să se distreze alături de prietenele lor în aer liber, bucurându-se de natură în toate anotimpurile. Învăţaţi din aceste pagini cum să: • faceţi ouă de ciocolată cu surprize • realizaţi felicitări pentru Paşte • exersaţi mişcările de bază pentru balet • pregătiţi o serată muzicală sau un spectacol • puneţi în scenă o piesă • faceţi un parfum • întindeţi capcane şi să jucaţi renghiuri nevinovate • spuneţi glume • cultivaţi levănţică • faceţi un foc de tabără • ghiciţi în stele Fă nişte prăjituri & linge lingurile. Sapă în grădină & murdăreşte-ţi mâinile. Confecţionează măşti & pătează-te pe mâini cu cerneală. Invadează dulapurile & răsfaţă-te. Toate acestea & multe altele în ghidul perfect al fetelor de orice vârstă. Order Marea şi nemaivăzuta carte pentru fete Preţ @ RON30,00 Qty: Adauga in cosul de...

Catherine Alliott – Viaţa secretă a lui Evie Hamilton

Evie Hamilton are un secret. Unul de care încă nici nu e conştientă. Evie este nevasta unui bărbat chipeş, cu o carieră de succes, şi mama unei adolescente cu rezultate excepţionale la învăţătură, iar cea mai mare grijă a ei pe lumea asta este dacă are sau nu timp să-şi programeze o manichiură în timp ce se duce să-şi ia fiica de la lecţiile de clarinet. Evie nu se gândeşte prea mult la alte lucruri în afara celor legate de rutina zilnică a familiei, şi asta pentru că pur şi simplu nu are timp. Însa toată această stare confortabilă de linişte  sau monotonie,  e pe cale să se schimbe. Order Viaţa secretă a lui Evie Hamilton Preţ @ RON39,50 Qty: Adauga in cosul de...

Cecily Von Ziegesar – Gossip Girl. Te voi iubi mereu

Un roman plin de plăceri vinovate, dintr-o serie în care, odată ce au intrat, cititorilor le e imposibil să iasă. În sfârşit, s-a întâmplat: am ajuns la facultate. Am luat-o de la capăt. Nimeni nu ştie după cine râvneam în liceu, ce note am luat la examenul de admitere, unde locuiesc părinţii noştri sau când am ajuns nişte rebeli. Am învăţat lucruri noi, ne-am făcut prieteni noi şi poate chiar am întâlnit marea dragoste. Ne-am schimbat. Cel puţin unii dintre noi. Dar vechile obiceiuri sunt greu de uitat – mai ales când eşti pus faţă în faţă cu cei mai buni foşti prieteni sau cu fostele iubiri. Toată lumea a revenit în oraş pentru sărbători, așa că vacanţa va fi plină de machiaje, despărţiri şi schimbări. Norocul vostru e că sunt aici, gata să povestesc fiecare scandal. Să înceapă...

Cynthia Langston – Între două avioane

Fiindcă nu-i tocmai ceea ce se cheamă o fashionista, Lindsey Miller e de-a dreptul şocată când i se oferă un job de vis: să scrie un newsletter pentru o agenţie specializată în „vânarea trendurilor“ pe cele două coaste ale Atlanticului. Într-o clipă, viaţa i se dă peste cap – zboară săptămânal între New York şi L.A. ca să descopere ce e in şi ce e out în modă, bate cele mai în vogă cluburi în căutare de trendsetters şi ia pulsul străzii în cele două mari capitale ale şicului. Şi, în vreme ce electrizantul Manhattan i-l scoate în cale pe brokerul de pe Wall Street Victor Ragsdale, însorita Californie iese la înaintare cu Danny Wynn, un surfer bronzat, cu cei mai incredibili ochi albaştri. Cum să se împartă biata Lindsey între cele două vieţi şi care dintre cei doi bărbaţi o fi oare Mister Right? „Oricine s-a pomenit vreodată jonglând cu deciziile legate de carieră şi viaţa amoroasă o să se regăsească fără doar şi poate în aventurile nebunaticei Lindsey.“...

Madeleine Wickham – Tînăra mireasă

La optsprezece ani, în prima vară de libertate la Oxford, Milly este deschisă oricărei aventuri. Aşa îi cunoaşte pe Rupert şi pe Allan, iubitul lui american, şi acceptă fără ezitare o căsătorie de formă cu acesta din urmă, pentru ca Allan să poată rămîne în ţară. Pentru a simţi ca totul e aievea, Milly se îmbracă într‑o rochie de mireasă ieftină şi pozează pentru turişti pe treptele Stării Civile. Zece ani mai tîrziu, cînd Milly e logodită cu Simon – un tînăr bogat, serios şi convins că e îndrăgostit de femeia perfectă, în ajunul unei nunţi de vis, luxoase şi strălucitoare, acel gest necugetat din tinereţe, dat uitării între timp, începe să‑şi arate în sfîrşit...

Helen Fielding – Celebritate pentru o cauză nobilă

Celebritate pentru o cauză nobilă este o satiră când amu­zantă, când tulburătoare, ce aduce alături fastul mediu­lui artistic londonez şi ororile unei crize a refugiaţilor din Africa. Deziluzionată de viaţa ei ca agent de publicitate în Londra, ca şi de iubitul său, prezentator de televiziune de mare succes, dar care suferă de un puternic infanti­lism afectiv, Rosie Richardson părăseşte splendoarea osten­tativă a civilizaţiei şi găseşte adăpost în Safila, o tabără de refugiaţi din deşertul african. Când foametea loveşte şi un aflux masiv de refugiaţi ameninţă să copleseaşcă tabăra, gu­ver­nele şi agenţiile umanitare înâirzie să ia măsuri. Folosindu‑se de cunoscuţii săi din mass‑media şi con­ştientă că singurul mod de a aduce repede hrană în tabără este să ceara ajutorul unor oameni celebri, Rosie se întoarce la Londra şi îşi asumă riscul de a organiza un apel umanitar. Peripeţiile adunării trupei de celebrităţi culminează cu obstacole neaşteptate apărute în calea desfăşurării emisiunii salvatoare pentru...

« Older Entries Next Entries »