Clubul de pe 5th Avenue – sau despre materialismul vieţii urbane, aglomeraţia şi viteza metropolei. O poveste plină de umor, voluptate şi suspans despre bani şi celebritate, despre putere şi pericolele sale, despre dorinţa de ascensiune sociala si dezamagirea visurilor spulberate, proiectata pe fundalul elegant şi strălucitor al Manhattanului zilelor noastre. Candace Bushnell surprinde cu o fidelitate uimitoare viaţa tumultuoasă a societăţii elitiste din 5th Avenue nr. 1, printre ai cărei membri se numără personaje sofisticate şi pitoreşti: figuri mondene, actriţe, scenarişti, scriitori, finanţişti, avocaţi sau colecţionari de artă. Simbol prin excelenta al opulenţei, influenţei sociale şi bunului-gust, imobilul olimpian din 5th Avenue nr. 1 exercită asupra tuturor o fascinaţie diabolică şi nici un preţ – fie că este vorba de intrigi, căsătorii din interes, trafic de antichităţi furate, razbunări perfide sau chiar crime – nu pare prea mare pentru a te numără printre locatarii lui privilegiaţi. „Candace Bushnell abordează cu ironie materialismul vieţii urbane, aglomeraţia şi viteza metropolei, unde faima şi bogaţia domnesc pretutindeni, dar nu sunt niciodată uşor de atins. Scriitoarea are curajul de-a aduce toate aceste aspecte în prim-plan cu o măiestrie demnăde romanele lui Jane Austen.” (The Guardian) Candace Bushnell, una dintre cele mai apreciate scriitoare de chick-lit ale momentului, s-a născut în 1958 în Glastonbury, Connecticut. La nouăsprezece ani s-a mutat în New York, unde a studiat la universităţile Rice şi New York şi a început să scrie articole despre femei, relaţii şi întâlniri amoroase pentru reviste precum Mademoiselle, Self sau Esquire, dezvoltindu-şi un stil personal, încărcat de un umor negru fermecător. A devenit celebra la începutul anilor ’90, odată cu publicarea în foileton, în ziarul The New York Observer, a romanului Sex and the City, care s-a bucurat de un succes de public imens, ştind la baza serialului omonim (cunoscut în România cu titlul Totul despre sex). I-au urmat romanele 4 Blondes (2001),...