Ştefan Baciu – Cetatea lui Bucur

Un student la Drept sosit din Brşsov, care primise la 17 ani Premiul Fundaţiilor Regale pentru debut, publica în 1940 Cetatea lui Bucur. E o carte cu delicioase flash-uri poetice, din care se conturează una dintre cele mai veridice imagini ale Bucureştiului...

Sorin Mihai Grad – Surogat

„Printre constantele volumului de debut al lui Grad (nume predestinat pentru un matematician-poet, pe care îl şi previzualizezi cu echerul, compasul şi ruleta) amintim sentimentul antireligios al fiinţei, psihologia pribeagului, pentru care România se întunecă şi se subţiază ca un coşmar sau ca un paradis devastat, şi influenţa media, ce distorsionează profunzimile, aruncându-ne într-un Unterwelt cu umbre reci, elefanţi, balene şi zâmbăreţi care radiază precum un Joker undeva în colţul conştiinţei noastre. Aceste trei dimensiuni ne duc în zona punk, unde neoavangardismul şi anarhismul îşi dau profunda lor măsură, pentru a evidenţia epistema rezistenţei. O rezistenţă complice, îmbibată cu auto-ironie, concizie şi talent combinatoric. Nu doar prin delimitarea sa generaţionistă (Grad debutează târziu, cu peste o sută de poeme publicate prin revistele online şi nu numai la activ, ieşind prin originalitate şi inventivitate din curba gaussiană a douămiiştilor), încercarea tânărului matematician, care activează ca cercetător la Universitatea Tehnică din Chemnitz seamănă cu un excurs în teoria jocurilor, amintind de Carroll sau Barbu; mai mult, i s-ar potrivi eticheta de poezie post-grunge, pentru că ritmul şi noise-ul de fundal par a da glas siluetei outsider-ului, care asemenea Cassandrei, intonează şi ce nu vrei să auzi, activând într-un univers improbabil, din Sheol-ul ce musteşte de sub fundamentele civilizaţiei.” (Ștefan...

Michel Martin – Inima tuturor lucrurilor

Între eu şi eu se încropeşte poezia. Natura exterioară nu există decât în măsura în care devine a mea. O intersectare între (auto)tortură şi sublimarea cărnii ca derivat al senzaţiei. Îţi scriu ţie, celei mai neatinse dintre fondurile tale intime. La câmpul prenatal a ceea ce eşti deja în lume, atentez. Cu toată violenţa şi în fiecare din convingerile tale, pătrund. Pentru că poezia mea este o o foame şi un dezacord, o perpendicularitate instantanee şi radioasă pe nervurile gândului tău. Te vreau aici şi te vreau atoateconştient. Fără moaşă, fără terapeuţii singurătăţii tale absolute. Vreau să recunoşti şi să mă recunoşti. Acest raport este vital pentru că dincolo de a te smulge din realitate şi suprarealitate, îţi trasez drumul întoarcerii în lume prin postsuprarealism. După postsuprarealism începe poezia secolului tău. Michel Martin nu este autorul din bibliotecă. Nu este bărbat sau femeie. Michel Martin este un atac. Întru desăvârşirea prin cuvânt a fiorului uman. (Michel Martin) Născut în 1983 in Brasov, trăieşte din 2003 la Londra. A publicat volumul de versuri „Ipostaze de bestie” în 2004. În „Steaua”, publică „Manifestul postsuprarealismului” reluat, mai târziu, şi de alte reviste literare. „Un postsuprarealism sucit (ori, poate, nu chiar întru totul postsuprarealism), prin busculada migăloasă asupra realităţii, marchează poemele lui Michel Martin din acest volum care îl va încălci pe cititor. Autorul este un rebel în şi cu o cauză, fiindcă se obstinează să-şi apere propria mânie şi răzmeriţă împotriva unei lumi devenite greu de îngurgitat sau prea fanata din pricina cliseelor. Nu în zadar cartea începe cu următoarele versuri: „cine să mai ardă/ trei anticariate cu labii în oraş fiind acesta/ un sentiment postiubire nesuprarealist”. La prima vedere, poemele din volum sunt construite ilogic; în străfundurile lor există, însă, un discurs logic intern, în care esafodajul este acela de a recalibra lumea în funţie de o transparenţă încuietoare şi obscurităţi...

Ionuţ Chiva – Instituţia moartă a poştei

Să se scrie despre ce se află între doi prieteni când tac sau când vorbesc tâmpenii la o masă plină de coji de seminţe şi sticle goale. Să se scrie despre cum animalul de lângă tine, câine, pisică sau ce-o fi el, o să-ţi lingă mâna când vei fi mort. Să se scrie despre tot conturul ăla tenebros dintre clişeele conversaţiilor noastre de formă. Să se scrie că-s comunicări crude, de formă, dar să nu se oftice poetul contrakultural că-s de formă. Să le accepte şi să le zîmbească senin ca un bătrîn maestru kung fu. Să se scrie despre cum şi-ar dori poetul un copil care să recite poezii, care să fie reacţionar, care să ştie să facă demn lucruri împotriva lui. Îmi doresc de când mă ştiu să citesc chestii din astea, uneori le şi găsesc. E uşor să ţi le doreşti. Ionuţ Chiva le scrie. – Costi Rogozanu Instituţia moartă a poştei (fragment)...

Şerban Foarţă – 69

„Ţi-aduci aminte iarba-n rouă, unde-am făcut un 69? Şcoala era pe terminate, iar eu urma să dau la Mate. Şi ţi-am şoptit, că cifra 6 este simetricul lui 9, care, rotit cu una sută optzeci de grade,-ajunge 6, şi, invers, 6-ajunge 9… Tu erai tot mai descusută, eu tot mai doldora de rouă.” De Şerban Foarţă Micul Prinţ Order 69 Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Sorin Despot – Apasă

Apasă este o carte unitară la nivel stilistic și tematic, scrisă atent, cum alteori marii pictori își perfecționau lucrările în camere obscure, după minuțioase calcule optice. Cu toate acestea însă, ceva îi lipsește acestei cărți, cu siguranță nu știința construcției textului, nici miza retorico-imagistică, ci, probabil, latura credibilă a autenticității ei. (Asta mi s-a întâmplat și citind Not for sale a Domnicăi Drumea, unde, în afara cărții, poemele parcă se pulverizau nicăieri.) De remarcat însă la despoT câteva titluri ale unor poeme pentru care recomand această carte: aici, plutesc (m-a strâns în brațe și mi-a șoptit), superbul hohote sau deja smash hit-ul cadou. Sorin Despot scrie cu tandrețe, fascinat de propria poezie, într-un mecanism tactil, cu vârfurile degetelor, pe hârtie. apasă este un debut reușit, inteligent, dar care mai mult pipăie. Poate și din eleganța autorului...