Carlos Drummond de Andrade – Maşina lumii şi alte poeme

Reper obligatoriu al modernismului din veacul trecut, şi nu doar al celui latinoamerican, autor al unei opere impresionante prin varietatea şi bogăţia ei (poezie, proză, publicistică, teatru), Drummond reprezintă cazul rarisim al poetului care experimentează şi chiar şochează, la începuturile sale literare, dar numai pentru a deveni mai simplu, pe înţelesul tuturor, mai profund. O extraordinară disponibilitate stilistică îi permite să se exprime pe toate registrele -de la sonetul baroc la balada populară, de la cronica prozaică a vieţii marilor oraşe până la fastuoase poeme metafizice. Acest discret funcţionar din Rio de Janeiro devine repede un poet popular, preluat în repertoriul cântăreţilor de samba sau în spectacolele de carnaval, atât cu artele sale poetice sau cu texte de revoltă socială, cât şi cu ardente poeme de dragoste (o culegere de poeme erotice publicată postum avea să rămână, timp de câţiva ani, cea mai citită carte de versuri scrisă în limba portugheză). Antologia de faţă, schiţată de Dinu Flămând în urma unei corespondenţe cu poetul brazilian începute cu puţin timp înaintea dispariţiei acestuia, îi oferă cititorului român o selecţie amplă din toate etapele creaţiei sale. Cititorul va avea surpriza să descopere chiar şi o referinţă la literatura română. Dar şi mai mare va fi surpriza de a descoperi un poet universal, transnaţional şi trasoceanic, cu o prospeţime intactă şi actuală. „Cu fiecare zi ce trece, mă conving tot mai mult că deşeurile vieţii sunt iubirea pe care nu o dăruim, puterea de care nu ne folosim, prudenţa egoistă care nu vrea să rişte nimic şi din cauza căreia, încercând sã evităm suferinţa, ne pierdem de asemenea şi fericirea.“ (Carlos Drummond de Andrade) Order Maşina lumii şi alte poeme Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Alexandru Cristian – Parusia

Geamăt profund, urlete isterice, suflete răpuse, noaptea uitării zdrobeşte flacăra lumii. Omul beat de păcat, uită albastrul desăvârşit, galbenele pur al unui tablou din tablou, din timpuri imemoriale.suflete virgine sunt sfâşiate de barda neagră a viciului, o entelehie ratată a clipei ascunse.   Un clopot rupe cerul, o lumânare arde carnea noastră, o tămâie mumifică gândul nostru…..cădere, tăcere, moarte….. peisajul uitat al grădinii paradisului zace strivit de forţe digitale şi voinţe informatice…aştept chemarea unui glas ce purifică auzul scârbos…..dar cad în versuri deşănţate şi pasiune de o rară şi pură efemeritate.   Candoare violată de infernale chemări, puritate scuipată de venin, minţi încleiate, răni înecate în sare……. scrisul atât a rămas!   Peştera unde sfârşitul a fost scrijelit pe seculari pereţi este loc de desfrâu, bacantele isterice rup icoanele şi calcă vestminte patristice…cărţi rare sunt colorate cu carioca superficialităţii şi tempera durerii…muzici bizantine sunt stinse de sound-uri de o păgânitate suavă.     Numai EL aşteaptă un semn să ajungă…deşi Împărat, va veni umil, cu o bocceluţă în care ţine o carte, mir, tămâie…hainele vor fi simple, fără strălucire, nu va avea coroană decât bolta cerească…de EL vor râde cei ferecaţi în palate luxoase şi   maşini preţioase, dar piciorul LUI va scufunda în beznă împărăţiile pline de viermi,. mâna o ridică…pe loc… întuneric profund, o anticipată tăcere se aude în tainice clopotniţe,  cei morţi plâng cu respect, cei vii râd cu batjocură….iar eu biet scrib poate voi scrie eternitatea pe un deget sau o unghie şi sper că EL mă va ierta sau el nu mă va răpi…iar pe toţi ceilalţi  EL, mă rog LUI, să-i ducă unde zâmbetul şi liniştea sunt eterne…   Să nu uităm că la o clipă pasul LUI se va auzi, dar va fi un timp al vinovăţiei, în care inocenţii vor fi apostoli….....

Ernst Jandl – Cele mai frumoase 100 de poeme

„Ea – realitatea extrapoetică – constituie alături de cea poetică realitatea în genere şi poate contribui la făurirea celei din urmă, o poate genera, dacă hazardul ne este complice. M-am deplasat mereu cu tramvaiul sau cu autobuzul, mai târziu şi cu metroul sau cu taxiul, dar niciodată într-un autoturism personal, nu m-ar lăsa inima să fac aşa ceva, iar hazardul mi-a scos în faţă, pe data de 12 mai 1957, două femei care s-au aşezat pe bancheta din faţa mea, în tramvai, pe când tocmai treceam pe lângă locul unde, odinioară, se înălţau Gara de Sud şi Gara de Est, una lângă cealaltă, înainte ca ele să fi fost dărâmate de bombe. Complexul ridicat ulterior pe acelaşi loc a adus ambele gări sub acelaşi acoperiş, încât un timp li s-a spus Gara de Sud-Est… Una din cele două femei a rostit abia perceptibil numele gării, scoţând un s surd, ca în englezescul th. Cum aveam întotdeauna asupra mea un carnet şi ceva de scris, am notat, încă fiind în tramvai, numele gării cu tot cu greşeala de pronunţie şi cu ce spusese femeia despre gară. Abia dacă a mai trebuit să modific ceva acasă; realitatea, cea extrapoetică, îmi livrase un întreg poem de-a gata – ah, dacă lucrurile ar fi mereu atât de simple: thaithprethethe anithori la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / la thaithprethethe ani / the thă facă / the thă facă/ băiatul / la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / the thă facă / the thă facă / băiatul / the thă / facă el / thăracul băiat / la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / thăracul băiat / la thei / ai thăi…“ (Ernst Jandl, Scene din viaţa reală; din: Deschiderea şi închiderea gurii, III. Prelegeri de poetică ţinute la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main, 1984)...

Doamne – Alexandru Cristian

Doamne sfânt, lumină a mea Ascultă-mi ruga fierbinte, mângâie-mă. Dă-mi leacul uitării veşnice, durerea Vreau să o sparg în mine, Doamne atinge-mă. Atingerea Ta să fie viaţă, vorba Ta înţelepciune. Iartă-mă am greşit, m-am lăsat dus de trufie. Nu mai vreau să încalc legea Ta, ca un tăciune Arde în mine suferinţa, ce curată nebunie!   Te-am umilit Tată! nu Te-am ascultat, Nu m-am uitat la Tine, nu Te-am vrut. Acum e târziu…iartă-mă acum sunt devotat, Spun nu trufiei, să Te fac să suferi Nu am voit, te rog iartă-mă, m-a durut Lecţia pe care mi-ai dat-o,...

Nora Iuga – Petrecere la Montrouge

„Nora Iuga ne face să înţelegem că, în fond, poezia n-a fost niciodată altceva decât un mod de a da cu tifla realităţii, aşa cum ştiu să o facă numai nebunii şi numai copiii. Reînvăţându-ne, cu fiecare carte a ei, să iubim viaţa. Căci Nora Iuga e unul dintre acei autori, destul de rari – socotesc –, pentru care simpla respiraţie sau orice alt act fiziologic, în toatî banalitatea lui trivială, preţuieşte cel puţin la fel de mult ca oricare mare capodoperă a literaturii.” (Octavian Soviany) Order Petrecere la Montrouge Preţ @ RON16,95 Qty: Adauga in cosul de...

Alexandru Cristian – Preot

Un eremit conduce poporul spre desăvârşire, un călugăr se conduce spre mântuir iar un preot spre tăinuire. Taina sa este cea  a crucii,a reînvierii, a înfrângerii infernului,a mării liniştite, a păcatelor biciute cu blândeţe.   O lumânare în biserică pâlpâie blând,lumina măreşte faţa sfântă a Mântuitorului,cade în genunchi… se ridică,dreapta reface crucea Golgotei, stânga strânge mătania până la sânge…   un duh vede din spatele uşilor, se încruntă, este el…veşnicul revoltat,cel mai  frumos înger,căzut prin graţia Sa.   Paşi în biserică se aud,racla cu moaşte se cutremură,el rupe pânza de pe ea,preotul se ridică,arată crucea,un urlet pustiu… de o infinită tristeţe se aude…a eternului învins,a veşnicului revoltat,a focului fără lumină,a timpului fără timp, a Universului fără EL.   Ecourile urletului crapă pereţii seculari, preotul plânge,lacrima sa arde catapeteasma,icoana îl mângâie,se lasă bezna,uitarea…   Moaştele cu parfumul lor tămâie biserica,în colţ lumânarea pâlpâie,preotul cade în genunchi, el a plecat,icoana este luminată…un cor tainic se aude,este corul veseliei,este viaţa ce a învins eternitatea de bronz, veşnicia de foc…...