Duțescu M. – Şi toată bucuria acelor ani triști

 Lipsa unității este marele atuu al  cărții și toată bucuria acelor ani triști întrucât tocmai aici se regăsesc multiplele perspective pe care le deschide din mijlocul paginilor ei și care urmăresc într-un decupaj realist al vieții, cutremurătoare și empatice structuri lirice. Cotidianul devine epurat și inteligent, știința construirii unui text percutează ca o bătaie puternică a unui mușchi încordat, de la primul la ultimul vers din carte. O altă calitate a textelor este emoția, metabolizând lent structuri afective, romantice, nu romanțioase, care nu-și pierd calitatea de a fi poezie de cea mai bună calitate. m. duțescu reușește de departe cel mai bun debut al acestui an. Order și toată bucuria acelor ani triști Preţ @ RON22,95 Qty: Adauga in cosul de...

Radu Andriescu – Pădurea metalurgică

O ruptură totală de lirismul tradiţional (care, între noi fie vorba, se regăseşte în cele mai «moderne» manifestări poetice, chiar şi în fracturism, fie şi în manifestările hip-hop autohtone, fie şi în «băşcălie»), o abordare de tip anglo-saxon cu rădăcini vizibile în T.S. Eliot (lipsită însă de substratul metafizic/cult al poemelor acestuia şi chiar, de ce nu, de acelaşi lirism decelabil în La figlia che piange), cu totul neobişnuită pentru peisajul nostru poetic. (Bogdan-Alexandru...

Homer – Iliada

„Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de neocolit: nimeni nu poate tăgădui faptul că orice lume civilizată, orice naţiune cultivată şi cu respect pentru sine are îndatorirea de a-şi regândi marii autori odată cu fiecare nouă generaţie şi de a-i traduce iarăşi, măcar tot la două generaţii, căutând să se apropie mereu mai mult de spiritul şi de expresia acestora.“ (Dan...

Ion Barbu – 69

“Ţi-aduci aminte iarba-n rouă, unde-am făcut un 69? Şcoala era pe terminate, iar eu urma să dau la Mate. Şi ţi-am şoptit, că cifra 6 este simetricul lui 9, care, rotit cu una sută optzeci de grade,-ajunge 6, şi, invers, 6-ajunge 9… Tu erai tot mai descusută, eu tot mai doldora de rouă.” Order 69 Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Sorin Lucaci – În burta grasă a peştelui de duminică

Poemele lui Sorin Lucaci aparţin unui spirit fantast, capabil de remarcabile performanţe imagistice, configurate ades după reţeta bine verificată a imageriilor suprarealiste. Dincolo însă de această abilitate tehnică, pentru care ar putea să trezească multe invidii, există un filon preţios de melancolie, pe care poetul ştie să-l valorifice în fracţiuni bine dozate, fără urme evidente de patetism. Îmbibate de umoarea neagră, atât de caracteristică pentru firile saturniene, textele sale notează temperaturile interioare ale unei vitalităţi problematice, pentru care viaţa se desfăşoară au ralenti, cu o resemnare dezabuzată, ce alunecă uneori spre grotesc şi sarcastic. (Octavian Soviany) Asta e o prostie – că toţi trebuie să fim absolvenţi de management la suflet! Uite, Sorin Lucaci nu se ruşinează să-şi plimbe romantismul la ore de vârf. Parcă spre a da peste nas celor care-l vor ştampila drept ciudat, el propovăduieşte poezia, deplânge inutilitatea poeţilor şi imaginează o copilărie în Ucraina. Fără poezie, totul i se pare aiurea, grosolan şi zevzec. Şi atunci se apucă să reconstruiască lumea după pofta lui, cu exoticale şi târguri de provincie, ca pe vremea rafinaţilor simbolişti. În lumea asta recondiţionată se poartă aripile, deşertul şi citricele. Totul împachetat cu grijă într-o disperare de zile mari, într-o tristeţe care se revarsă în carnaval. Zici că ultimul poet e pus la zid, iar el le face dedicaţii celor din plutonul de execuţie. Îţi trebuie curaj să fii poetic în ziua de azi, nu glumă. (Felix...

Liviu Antonesei – Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule

„Spiritul asociativ, capacitatea speculativă fină, vocaţia literară, se împlinesc în Pharmakon, o remarcabilă carte de poeme, personalizată, într-un peisaj literar ce favorizează livresul, intertextualitatea, metatextualitatea, „textualismul” etc, printr-o tensiune a rostirii ce nu ocoleşte exprimarea nudă a emoţiei. Sub semnul unui als ob ce implică spaţiul imaginaţiei, cartea de poezii a lui Liviu Antonesei completează eseurile aceluiaşi măcar prin contraponderea posibilă indusă de ideea de „inocenţă” (asociată poeticului) în contrapondere cu „pierderea” ei, despre care glosa eseistul şi criticul, De fapt, lumea sa poetică se compune „auroral” fără să iasă din relaţia livrescă şi obiectuală. Densitatea referinţelor nu anulează autenticitatea lirică a percepţiei nici chiar în poemele discursive…” (Marian Papahagi) „Această digresiune (despre cenzură, n. m. L. A.) are rostul ei; ceea ce deranja în poezia lui Liviu Antonesei constituie şi unul din atuurile ei: o viziune integratoare asupra lumii, încercînd să cuprindă şi/mai ales partea ei de umbră, un radicalism al limbajului care nu se sperie de cuvintele mai dure, atunci cînd e vorba să(-şi) exprime adevărul (…) Finalul cărţii e cumplit, e insuportabil, trece dincolo de literatură – nu e asta obsesia oricărui scriitor adevărat? Rămîne de văzut dacă de la această tensiune în sus se poate scrie mai departe…” (Romulus Bucur) „La haine de la poésie, ura faţă de poezie, va rămîne o constantă a scrisului său. Precizez: ura faţă de poezia rigidă, izolată în narcisism autoreferenţial. Poezia care îşi clonează formula, autopastişîndu-se la nesfîrşit. Poezia răspunsurilor orgolioase şi definitive. Această „ură” va alimenta, în schimb, o poezie mobilă, mereu în căutarea consistenţei sale (nu întîmplător un volum se cheamă Căutarea căutării), interogativă, agitată de dubii. Ca să reiau analogia, muşchetarul tînăr s-a preschimbat într-un cavaler al Mesei Rotunde. Parsifal în căutarea Graalului”. (Ovidiu...