Baba Taher – Poeme Persane

Fără nicio îndoială, nici o altă formă de artă  nu este atât de iubită precum poezia în Iran. Se poate spune că ea este arta supremă a culturii iraniene, expresia cea mai înaltă, cea mai rafinată, cea mai plină de strălucire a geniului iranian dintotdeauna. Impactul sau asupra literaturilor lumii, prin multitudinea de traduceri, s-a produs nu numai la nivel de formă  ci şi la nivel ideatic, fiind preluate teme ce ţin de o anume viziune asupra lumii, de cunoaşterea fină a regulilor care o...

Hafez – Poeme Persane

Fără nicio îndoială, nici o altă formă de artă  nu este atât de iubită precum poezia în Iran. Se poate spune că ea este arta supremă a culturii iraniene, expresia cea mai înaltă, cea mai rafinată, cea mai plină de strălucire a geniului iranian dintotdeauna. Impactul sau asupra literaturilor lumii, prin multitudinea de traduceri, s-a produs nu numai la nivel de formă  ci şi la nivel ideatic, fiind preluate teme ce ţin de o anume viziune asupra lumii, de cunoaşterea fină a regulilor care o guvernează. Order Poeme Persane Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Raluca Şandor Gorcea – Când eşti obosit vrei acasă

„Pe capota autobuzului cerul îşi trânteşte burta umflată de păsări“. E doar unul dintre versurile în care explodează un cer urban extrem de autentic. Nu un clişeu apăsător, ci un autentic pîntece originar revărsat care modelează blocuri, oameni, bucătăriile din blocuri, cratiţele din bucătării, familiile din jurul cratiţelor. Copiii cu cheia de gît care frămîntă cerul cu pleoapele, ei indică un „acasă“ deloc comod, fără zorzoane şi floricele, şi fără indici intempestivi ai nefericirii. Acasă e acasă. Iar Raluca Gorcea a reuşit să execute perfect un joc periculos în care majoritatea poeţilor îşi rup gîtul: dragoste, familie, oraş, nostalgie. (Costi...

George Serediuc – Soarele mecanic

Poemele din volumul de debut al lui George Serediuc fac o sinteză a poeziei douămiiste, dar pe un ton cald și atașant, fără isterii și bravade expresioniste, ci cu o permanentă tentație a luminosului și cu scenarii atent construite, în care fragilitatea poate deveni o sursă a forței. Soarele mecanic e o colecție unitară de poeme și totuși plină de surprize, în care sunt puse în joc toate resursele unuia dintre cei mai talentați poeți...

Ştefan Bolea – Gothic

În poemele lui, Ştefan Bolea taie destul de adânc în carnea lumii, exact cum se laudă în arta poetică din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fără cusur în eseuri devine, în poezie, o apocalipsă notată din perspectiva unui spectator mizantrop şi un cântec despre detaliile prozistice ale morţii generale. Imaginaţia lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoţia unui bărbat peste care trec, în găşti compacte, motociclişti, şoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche şi Kierkegaard, umbra lui Lautréamont şi stoluri de tv-homunculi, scoşi din showuri de staniol reciclat. Gothic este un titlu sub care stau, pitiţi împreună, un om puternic şi un altul aparent neajutorat şi cu toate porţile deschise. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cel de-al doilea! E tot Ştefan Bolea pregătit să intre la bal. (Doina Ruşti) Poezia lui Ştefan Bolea se află la vârsta trufiei. Şi a catastrofei. Poetul simte enorm şi vede monstruos. Din fericire pentru poezia lui, vocea care-i dictează este nu numai provocatoare şi sarcastică, ci şi încărcată de forţă. Şi expresivă. (Marta Petreu) morţii mai mor o dată II morţii privesc de la geam au ochii închişi dar eu ştiu că se uită nu-i nimeni pe stradă parcă toţi au murit şi mă urmăresc cu ochii bulbucaţi de parcă ar trece parada militară mă plimb singur prin oraşul pe care l-am întemeiat l-aş recunoaşte şi-n somn farmacia kafka, bulevardul kierkegaard, statuia în care nietzsche îl înnobilează pe cioran, turnul lui schopenhauer, magazinul de piane hölderlin, canalul schumann, parcul de distracţii baudelaire, spânzurătoarea tyler durden singur în oraşul pe care l-am construit prin aceleaşi mijloace prin care au ridicat mafioţii las vegas în deşert prin introspecţie progresivă şi controlată singur şi am pulsul neregulat, mă sufoc şi pe mărul lui adam parcă mi s-a înfipt o gheară în seara asta mă odihnesc în braţele diavolului îl voi strânge...

Dmitri Miticov – Dmitri: uite viaţa

„Mircea Ivănescu îmi spunea, după ce văzuse City of Angels, că Nicolas Cage joacă, atâta vreme cât trebuie să întruchipeze un înger, ca și când ar avea faţa ecranată de un perete gros de sticlă. Așa încât emoţia genuină a îngerului care se îndrăgosteşte ajunge la noi intensă, dar rece. Ca și îngerul jucat de Cage, și Miticov interpune între emoţiile violente ale copilăriei recuperate afectiv și noi – ba chiar între emoţiile lui și sine – o placă transparentă cu menirea de a le diminua temperatura afectivă. Deseori, placa aceasta capătă concreteţea rece a monitorului: « Au fost zile întinse la umbra unor sentimente puternice / pe care le-am tras după noi peste tot / pînă cînd a venit depresia să facă din ele / un videoclip pus pe facebook ». E drept, prefer poemele în care, pe neașteptate, ecranul dispare, iar dialogul cu imaginea tatălui dispărut (marele înger absent al acestei cărţi) transmite direct emoţia, cu forţa unui punch în stomac: « Sunt zile în care nu mă gîndesc la tine deloc, / dar ele trec repede și imediat ești aproape din nou / și atunci crește în mine bucuria / celui care își mișcă degetele de la picioare prin aer / cînd simte vîntul dimineţii înfășurîndu-le / înainte de a deschide ochii / să-și privească picioarele amputate ». Cu astfel de punch-uri câștigă boxerii de top...