Ivănescu Mircea – Versuri

„Oriunde s-ar ascunde Mircea Ivănescu şi indiferent după ce, paravanul livresc nu e decât o transparenţă; pe cât pare el a umbla din carte în carte, furişându-se în spatele unor personaje sau în umbra unor situaţii, pe atât, de fapt, dă întotdeauna peste sine. O suită de evanescenţe transformate într-o simfonie a absenţei – cam asta ar putea fi poezia lui Mircea Ivănescu.“ (Al. CISTELECAN) „Mircea Ivănescu este un poet kairotic tocmai pentru că încearcă să ajungă prin cuvinte la supremul inefabil al clipei esenţiale. Poezia lui este o cartografie a «clipelor» propriei sale vieţi şi, astfel, a destinului său. Iar bucuria pe care citirea ei o provoacă vine din faptul că ea se transformă într-o oglindă a propriului nostru destin, un memento a tot ceea ce într-o viaţă a fost extaz, excelenţă a trăirii sau durere...

Marius Chivu – Vîntureasa de plastic

„Vîntureasa de plastic poate fi considerată drept cea mai bună carte de poezie a anului.” Nichita Danilov, Ziarul de Iaşi „Fără dubii, unul dintre cele mai bune volume de poezie ale ultimilor ani.” Dan-Liviu Boeriu, Familia „Nu vă gîndiţi la jurnalistul Marius Chivu. Sau la cronicarul literar. Acum, Marius Chivu e poet.” Graţiela Benga, Orizont „Cartea lui Marius Chivu înscrie o dublă performanţă – de trăit şi de scris. Cartea emoţionează fără greş.” Irina Petraş, Apostrof „Acest volum este măsura sensibilităţii şi a talentului poetic al lui Marius Chivu.” Gabriela Gheorghişor, Ramuri „Scrisul lui Marius Chivu, în ipostază de poet, critic sau prozator, va da un impuls celor pentru care frumosul artistic poate fi, cu adevărat, o terapeutică existenţială.” Paul Cernat, Bucureştiul...

Medeea Iancu – Divina tragedie

Simfonie a unei dureri sublimate, „Divina tragedie” este mărturia de maturitate a unei recente poezii româneşti reangajată în problemele semnificative ale fiinţei. Debutul Medeei Iancu reaminteşte poeziei actuale că exigenţele ei au, înainte de toate, un regim spiritual. De aceea, esteticul e abia formula sensibilă a unei tragedii inexplicabile a fiinţei. Ca dreptul prăbuşit în durere, din „Cartea lui Iov”, poetul înalţă şi aici imnuri de glorie şi blestem unei suferinţe din care a făcut motiv liric major. Căci, redescoperind sensul tulburător şi mântuitor totodată al adâncului inimii, cel care oficiază acest ritual eliberator al poeziei ajunge în apropierea unei intuiţii profunde a infinităţii spirituale (care încheie, cu ultimele tonuri de glorie, volumul). În cele din urmă, autenticitatea chinuitoare a temei interiorităţii face din acest volum momentul recuceririi unor teritorii uitate ale purgatoriului conştiinţei noastre. Luigi...

Caius Dobresu – Odă liberei intreprinderi

Unul dintre grupajele volumului lui Caius Dobrescu (Odă liberei întreprinderi) a primit anul acesta, la Münster, un important premiu european. Un alt grupaj, apărut într-o revistă franţuzească, a avut şi el ceva succes. (Chiar dacă, spune autorul într-un poem, mesajul a fost înţeles otova, fără pic de umor, ca o critică radicală a capitalismului.) Sunt tare curios cum va fi citită la noi Odă liberei întreprinderi. În viziune, acesta concurează recenta carte a Elenei Vlădăreanu, Spaţiu privat (care, din păcate, cu câteva excepţii, n-a făcut încă gaură nici în cer, nici în săptămânalele culturale). Ambele atacă direct imaginea lumii consumeriste de azi. Imaginea, nu lumea în sine. Ceea ce reprezintă deja un prag superior în raport cu etica mizerabilistă din poezia ultimului deceniu. Nici Caius Dobrescu, nici Elena Vlădăreanu n-au nimic personal cu cineva sau ceva. Instinctul de apartenenţă e, la amândoi, prioritar. Atât cât e, protestul se lansează din interior, iar scopul lui e unul exclusiv poetic. Din poezia actualităţii, Caius Dobrescu îndepărtează lestul modei (naraţiune, biografism, minimalism, tranzitivitate) ajungând la, cum să zic, modernitatea premodernilor. O modernitate, sigur, involuntară la ei, dar deliberată în Odă liberei întreprinderi. Că autorul Odei optează pentru o specie clasică, nu-i, aşadar, întâmplător. Se întoarce la trecut refăcând etapele prezentului. Chiasmul acesta, el îl rezolvă prin calea de mijloc, scurtcircuitând tocmai punctul de intersecţie, alegoria. Cea mai importantă calitate a Odei liberei întreprinderi e dată însă de substanţa ambiguităţii. Aceasta nu mai ia naştere din limbaj, ci din coloana sonoră. Nu o dată, poemele se referă limpede la, tocmai, limpezimea lor. În spatele acestei eficienţe aproape corporatiste (doar vorbim despre o carte cu încărcătură antreprenorială) se simte o forfotă aducătoare de echivoc, de miraj, de inefabil. Sinceritatea devoalării acestora e la originea unor pasaje...

Şerban Foarţă – Întrebări

„Nu chiar ouăle-s oferta astei cărţi; deci, nu le fierb… Chit că-s patru, pe copertă ei, nu-s substantiv, ci...

Şerban Foarţă – Încă un căpcăun

Căpcăunul te mănâncă dacă nu-l iubeşti un pic, încât ce contează încă unul? Cred că mai...