Mihai Eminescu – Poezii

Eminescu nu a avut timp să-şi adune creaţia într-un volum „de autor”, tot astfel cum nu a avut, de fapt, nici timp să o încheie, lăsându-ne moştenire un şantier de proporţii uriaşe – pe cât de fascinant, pe atât de copleşitor. Această nouă ediţie restituie o parte însemnată a operei poetice, readucând-o, totodată, la datele ei primordiale, ordonate potrivit anilor când au fost scrise

Mihai Eminescu – Versuri din manuscrise

Volumul de față adună multe dintre acele „crâmpeie închegate“, cum le numea Perpessicius, pe care acesta doar le-a transcris și tipărit în mărunta literă a aparatului critic din ediția de Opere, dar pe care le-a „uitat“ totuși acolo. Readunate cu grijă și puse împreună, ele își regăsesc ceva din rostul lor inițial: acela de a fi poezie.

Legământ

Cât mai sunt pe astă lume Şi mai am un lucru sfânt, El e Dumnezeu, în ceruri, Şi-al meu Rege, pe pământ!   Cât mai am pe cer, un soare Şi o umbră-n urma mea, Voi fi tot pe baricadă, Pentru Majestatea Sa!   Dragi părinţi, pe-a voastră cruce, Am jurat lângă mormânt, Dar, de nu-L putem aduce Pe Mihai, la ce mai sunt?   Zilnic, Maică Prea Curată, Plâng şi Ţie mă închin, Ca sî ni-L aducă odată, Să ne bucurăm, deplin!...

La Putna, la Învierea Domnului şi a Neamului românesc

Geme valea de urale! Brazii-n faţă I se-nclină Şi Mihai păşeşte-agale Împărţind la toţi, Lumină.   Trist e, ca o zi de toamnă! Mohorât, ca munţii-n zori, Lângă El, Regina-Doamnă Nu se vede printre flori.   Şi Bunicul-Rege ţine, De mânuţă-un Prinţişor, Fiindcă-n ziua care vine, E nădejdea...

Măria Ta, ascultă-mi glasul (mesaj de la Iaşi)

Mândră, ne fusese Ţara Când erai al nostru Rege! Glia, greu, ducea „povara” Ce-o strângeam noi, se-nţelege!   Şi-am rămas pe mâini străine, Căci Te-au dus în pribegie. Viaţa noastră-a fost de câine Şi părea o veşnicie.   Azi, Te serbăm, în lipsa Ta, Dar Te-aşteptăm de-un 10 MAI! Să ne trăieşti, Măria Ta, Să ne trăieşti, Rege Mihai!   O, Doamne Sfinte, întotdeauna, Tu să-mi asculţi suspinul greu, Să ţii de-a pururea Cununa La Stema şi Drapelul meu!  ...

Vestea ce străbate Ţara

Când poporu-încremenise De atâta viaţă-amară, Ca un trăsnet, s-auzise: „Regele soseşte-n Ţară „!   Pe aripi de vânt tomnatic, Vestea-i dusă-n toată Tara Şi, în omul cel molatic, Sufletul i-aprins, ca para.   Soarele trudit coboară Peste munţi cu fruntea sură Iară vestea cea de-aseară, Circulă din gură-n gură! … Vestea intră-n amfiteatru, Şi-atunci, tineri comentează: „Din acest cumplit dezastru, Doar Mihai ne mai salvează ! ”   Şi în Parlamentul Ţării, Vestea intră. I-aventură, Fiindcă oamenii Puterii Spumegă de-atâta...