Currently Browsing: Interviuri

Nicolae Manolescu recunoaşte că face parte din generaţia expirată

Interviu pentru blogul Istodor. Partea întâi: despre Herta Müller Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? iată parte din întrebările puse criticului literar, președintelui Uniunii Scriitorilor și ambasadorului român la  UNESCO, într-un cuvînt, omului Nicolae Manolescu, pe blogul lui Istodor. Istodor: Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Manolescu: În bună măsură, da. Ceea ce nu înseamnă că romanele și eseurile ei sunt lipsite de valoare, ci doar că juriul suedez a avut acces, așa zicând, la valoarea lor prin intermediul problematicii și ideologiei lor politice. Istodor: Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? Manolescu: Evident, nu. Istodor: Am ascultat-o. N-are în genă sămânță de compromis. Ați ascultat-o cu adevărat? Nu se temea de nimic. Manolescu: Mă tem că, dintre noi, nu eu sunt cel care n-a ascultat-o cu adevărat. Faptul că H.M. nu se teme de nimic, nu e în chestie. Nici că are sau nu are în genă sămânță de compromis. Obiecția mea este că face judecăți generale, interzise de logica elementară, fără nuanțe, și, destule, în necunoștință de cauză. În definitiv, H.M. a cucerit publicul de la Ateneu prin câteva prejudecăți care l-au flatat. Istodor: Ați reacționat. S-a văzut astfel această reacție: dom’le, dar ce vrea Manolescu, să i se recunoască dizidența? Manolescu: Când am pretins eu a fi fost disident? Am spus, într-o emisiune de T.V., prima în direct după ani buni, imediat după 22 decembrie 1989, că n-am fost, și că regret că n-am fost, disident, alegând calea rezistenței prin cultură la care astăzi strâmbă din nas unii tineri care ne consideră o generație expirată. H.M. ar fi vrut să luăm arma în mână și să ne batem cu puterea. Cu excepția ei, firește, fiindcă era minoritară. Mă mir că un scriitor talentat și inteligent ca ea confundă literatura...

Haruki Murakami – Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez

Underground: Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997) este o culegere de interviuri avînd ca obiect atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokio, una dintre cele mai criminale modalităţi de a instaura teroarea, de care s‑au făcut responsabili membrii sectei religioase Aum Shinrikyo. De acelaşi autor Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă...

Ion Cucu – Cum ar arăta viaţa fără fotografie?

Volumul I dintr-un interviu de un Cristian Sunt un conglomerat de emoţii, din mii de faţete de emoţii, care nu se pot ordona, pentru că atunci s-ar anula reciproc. Emoţiile se pare că se nasc în continuare şi nu se opresc niciodată. Când pun mâna pe un aparat fotografic, încă îmi tremură. Dar nu de vârstă, ci de emoţie. Cum să ai îndrăzneala ca, dintr-o cutie din tablă, cu ciob puţin oval, puţin şlefuit în faţă, să recreezi lumea, cum credeam eu? Ce crezi că face acea lentilă? „Scoate“ imagine prin sufletul tău şi „ia“ sufletul celui din faţa ta. E clar că valoarea e şi în cel care are cutia în mână şi umblă cu ea prin lume. În cazul meu, prin lumea scriitorilor. (Ion...

Cu 11 cărţi publicate în America, Monica Daneţiu Pană se întoarce în România

Mai rar un personaj cu o trăire intensă precum Monica Daneţiu Pană. Povestea vieţii ei e cel puţin la fel de palpitantă precum cele unsprezece cărţi, nedescoperite încă de români. La o vârstă când alţii de abia se dezmeticesc din foaierele în care sunt doar spectatori – niciodată actori – ea a terminat de colindat lumea. S-a aşezat într-un cămin în California. Şi a scris cât alţii într-o viaţă. Unsprezece thrillere şi toate publicate în USA. Plus patru copiii. Cincisprezece creaţii în mai puţin de zece ani.  Graţie Editurii Tritonic, a neobositului Bogdan Hrib, şi românii se vor bucura de scrierile sale. În toamnă, mai mult ca sigur, prima traducere va fi un bestseller în România. Patru ani a muncit într-o trupă de balet pe un vas de croazieră, loc atât de râvnit de oricine cu spirit de aventură. Acolo l-a cunoscut pe viitorul său soţ. Au ancorat în California, unde au rămas. Pe lângă cei patru copiii, Monica a dat naştere şi  personajului Alina Marinescu, cea care traversează, în misiuni şi ipostaze diferite, toate cărţile sale. – Despre cărţile tale… – Am unsprezece cărţi publicate în America, la diferite edituri. Ultima este o serie de spionaj internaţional, slash romance, în care personajele principale sunt doi români recrutaţi de serviciile secrete româneşti, în timpul comunismului, împotriva voinţei lor din închisoarea politică şi reuşesc în cele din urmă să scape de influenţa nefastă a comunismului, care sunt mai apoi recrutaţi de către o organizaţie internaţională antiteroristă care nu are nume. De aici pornim povestea spre Al-Qaeda, războiul terorii şi nu numai.   Este o serie de şapte volume. – La ce Editură? – Blue Water Press. – Altele… – Am două romane-romanţe istorice. Una cu prima femeie doctor în timpul Războiul Civil american şi încă una cu prima femeie pirat, publicate de Books & Fests, editură axată mai mult pe...

Oana Stoica Mujea: „Toţi vor Nobelul, nimeni nu vrea să înceapă de jos”

– interviu cu Oana Stoica Mujea, tânără scriitoare de fantasy, foarte activă în spaţiul virtual şi nu numai- -Cum e să creezi Elfi? – E bine să te detaşezi de lume. Te mai detaşezi de ce se întâmplă în ţara asta. – Cum lucrezi deobicei? – De obicei, am o canapea pe care stau. Îmi iau laptopul în braţe şi lucrez. Am câteva agende. Dacă scriu fantasy fac hărţi, scriu numele personajelor, caracteristicile lor. – Te aşezi direct la scris sau te gândeşti înainte? – Mă aşez direct la scris. La computer. Scot la imprimantă, tai şi corectez. – Elfii din politică nu-ţi plac. – Majoritatea elfilor mei sunt din politică, dar prea puţină lume se prinde. – Te ajută netul la promovarea cărţilor? – Da, dar trebuie să fii foarte, foarte activ. – Cât timp îţi ia pe net socializarea? – Cam 2-3 ore. – Ai simţit în vânzări influenţa netului? Cei din generaţia a doua sau a treia susţin că netul nu vinde. – Nu e adevărat. Am avut cititori care au venit la mine şi-mi spuneau că mă cunosc de pe net. Erau trecuţi de o anumită vârstă. De 60 de ani. Am rămas uimită. – În afară de facebook, twitter ce foloseşti? – Recunosc nu sunt o pasionată de twitter. Blogul….blogul meu personal. – Ce ai recomanda altor tineri ca să aibă succes? – Eu aş recomanda să scrie ce simt, dar să se muleze pe gustul publicului. Noi avem o foarte mare problemă. Vorbeam cu Bogdan Teodorescu… Toţi vor să ia Nobelul, nimeni nu vrea să pornească de jos. Nu ştim să ne mulăm pe gustul publicului. – Ce ai citit de mică? – Am început cu Pinochio şi apoi am continuat cu romane de dragoste, oarecum clasice. Mama mi le băga pe gât. – De plăcere? – Muşchetarii, bineinţeles, toată seria lui Dumas....

Najat el Hachmi:”Televiziunea îţi poate fura sufletul”

– interviu cu Najat el Hachmi, scriitoarea barceloneză de origine marocană, care a publicat recent la Curtea veche Ultimul patriarh – Ce sfaturi ai putea da unui emigrant pentru a ajunge scriitor? – Să nu se lase mai prejos decât ceilalţi. Eu când eram mică şi spuneam că vreau să ajung scriitoare existau persoane care izbucneau în râs. – Când ai câştigat gloria? – Gloria… Ştiu că atunci când voi muri, voi ajunge în Iad. – Care este relaţia ta cu criticii? – Încerc să nu am nicio relaţie. Evident, ei au relaţii cu cărţile mele. Nu mă pot plânge de criticile de până acum, au fost în general bune. – Un scriitor pentru a ajunge celebru trebuie să ajungă la toate emisiunile de televiziune? – Eu cred că acesta trebuie să fie prezent doar pentru a-şi promova cartea. Să se ducă, în consecinţă, la acele emisiuni pentru a vorbi despre ea. E foarte periculos să  te apuci să faci lucruri care nu au nicio legătură cu cartea şi să apari aşa la televizor pur şi simplu. Televiziunea îţi poate fura sufletul. – Cum poate un scriitor să intre în universalitate? – Dacă scrie dintr-o perspectivă...

« Older Entries Next Entries »