Andrei Codrescu: “Facebook şi celelalte „social networks” sunt instrumente de scărpinat spinarea Diavolului”

– Cu ce v-a supărat reţeaua lui Mark Zuckerberg? – Mi-a irosit timpul, ceea ce am ştiut înainte de-a deschide un cont pe Facebook, dar pentru că-s ardelean nu cred în ce nu provine din experienţa mea directă. Când am văzut cu ochii mei pe ceas că trei ore treceau în fiecare zi după ce deschideam Facebook, m-am trezit. El îmi furase trei ore în care-aş fi putut să fac ceva mai util, să tai lemne, de exemplu. – Facebook nu e un instrument facil de socialializare a scriitorului cu proprii să-i cititori? – E un „echo-chamber,” o cameră-ecou; îţi auzi propriile opinii şi prejudecăţi reflectate de mii de oameni care îşi imaginează că reţeaua o să le redea perfecţiunea pe care au ratat-o în viaţa cea de toate zilele. Această reţea este un fel de prăvălie Madame Bovary: te reflectează prin alţii cum vrei să fii, nu cum eşti. Fiindcă această fisură dintre ideal şi real e condiţia burgheză par excellence, situl e o prăvălie unde ţi se fură timpul real şi ţi se dă în schimb o iluzie. E kitsch toată chestia. Continuare —–> – Roddy Doyle, câştigătorul Booker Prize, zicea recent că e recomandabil ca autor să pierzi câteva minute pe zi cu blogul. De ce nu folosiţi acest instrument de comunicare? – E-mailul pe care-l folosim noi este instrument bun de comunicare: Facebook şi celelalte „social networks” sunt instrumente de scărpinat spinarea Diavolului. Pe e-mail aştepţi răspuns nu ecou. Roddy Doyle nu ştie cât costă un minut? Pentru vânzătorii de reclame un minut cu un milion de oameni costă exact un bilion de dolari. – Internetul e bun doar pentru rostogolit trailerele noilor cărţi? – Internetul este un mediu larg, şi ar fii grozav dacă ar fi bun pentru ce zici, dar din păcate majoritatea canalelor lui nu-s bune nici pentru anunţuri personale nici pentru...

Mircea Cărtărescu: „Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea.”

– Mulţi dintre cititorii dumneavoastră remarcă acurateţea textului, au simţit sensibilitatea dvs, ce ne puteţi destăinui despre modul în care scrieţi, cum vă organizaţi timpul de lucru? – Eu sunt unul dintre autorii care scriu fără un plan iniţial. Mă bazez numai pe inspiraţie. Trebuie să am inspiraţie în fiecare zi. Lucrez numai dimineaţa, cam între ora 10 şi unu. Nu şterg nimic. Ce să vă mai spune? Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea pe masă. Cam astea sunt cerinţele scrisului meu. – Numai una? – Una, iniţial şi dacă se prelungeşte povestea, a două. – În „De ce iubim femeile” la  pagina 76 ne-aţi spus că vom afla la pagina 164 care este tabietul dumneavoastră. – Pentru că nu nici nu există. A fost vorba de glumă care s-a îngroşat. Un cititor a dat editura în judecată. S-a simţit foarte frustrat că nu a găsit pagina la care afla răspunsul, încât a fost foarte furios. – Revizuiţi? – Nu reviziuiesc nimic niciodată. Textul meu curge de la un capăt la altul. Eu scriu în caiete, de mână. Dacă tai unul sau două cuvinte pe pagină.  În rest, nu. Am manuscrisele adunate de treizeci de ani. Am o secţie întreagă din biblioteca mea, numai cu caiete unul lângă altul.  Scriu jurnal de la 17 ani. Aşa că sunt unul dintre puţinii autori care mai au manuscrise. – Sunteţi ca Neagu Djuvara, împotriva computerului? – Pe word nu se păstrează nimic. Doar jurnalistica o fac pe computer pentru că e mai rapid şi mai...

„Vremea” pariului pe autorii români

Interviu cu Silvia Colfescu, director Editura Vremea. Marius Ghilezan: Care au fost cele mai vândute cărţi ale editurii Vremea la Bookfest 2010? Silvia Colfescu: Victoria Dragu Dumitriu,  Poveşti despre statui şi fântâni din Bucureşti,  Miruna Lepuş, cartea ei despre Nae Ionescu, de asemenea Culiniarada – Restaurante, cârciumi vorbe, o carte care confirmă aşteptările pe care le aveam de la ea. M.G.: Crâznic? S.C.: Crâznic s-a vândut foarte bine. Am încercat să facem tot ce e posibil pentru e l (.…şi la sfârşit a rămas coşmarul” este cartea recent apărută sub semnătura lui Oliviu Crâznic n.a.) M.G.: Ce aţi învăţăt de la Bookfest 2010? S.C.: Să te adaptezi. M.G.: Să reduci preţurile? S.C.: Am redus acolo unde a fost posibil. Am navigat între reperele pragmatismului. M.G.: V-a ieşit pe plus? S.C.: Da. Nu pot să mă plâng ca toată lumea, dar nici nu pot să mă bucur pentru că nu e ca acum doi ani. O voce: Criza e bună pentru că ne aduce cu picioarele pe pământ. S.C.: Da.Ne dă o lecţie foarte violentă despre realitate. M.G.: Autorii români s-au vândut mai bine decât cei străini? S.C.: N-aş putea să vă fac o ierarhizare pentru că la noi, în principiu, majoritatea o constituie autorii români. Facem mai puţine traduceri şi mai multe cărţi ale autorilor români. M.G.: În criză supravieţuiesc cei puternici, nu că vine sfârşitul lumii cu dinozaurii… S.C.: Cine va trece de această criză va da dovada viabilităţii. Cine va trece? Vor trece mulţi. Actul editorial de la noi a intrat în calitatea actului editorial internaţional european. Se lucrează frumos. În edituri se lucrează bine.  La noi e o problemă difuzarea. M.G.: Şi cum se poate rezolva această problemă? S.C.: Mai mult profesionalism din partea celor care îşi arogă această profesie. M.G.: Spaniolii prezenţi la Târg ne-au învăţat ceva? S.C: Ne-au învăţat că există o comunitate de...

Simona Chitan – 30 de interviuri eveniment

Autoarea acestor remarcabile interviuri — transformate în veritabile convorbiri — ne readuce, prin cartea pe care tocmai aţi deschis-o, în proximitatea şi tensiunea lor. De acelaşi autor Victor Rebengiuc. Omul şi...

Ray Loriga: „Viaţa mea e plictisitoare”

Interviu Ray Loriga – Se poate trăi ca scriitor în Spania? Poţi trăi din scris? – Depinde de ce fel de scriitor eşti. Poţi fi mizerabil sau de influenţă. Sau între. – Ce tiraj au cărţile tale în Spania? – 35-40 de mii de copii. Am un grup fidel de cititori. Sunt tradus în 18 limbi. – De ce „New York Times” te-a declarat noul star rock al literaturii europene? – Întreabă-i pe ei! A fost o parte dintr-o recenzie foarte bună.  New York Times este un nume greu în publicistica vremii şi mai ales un nume de referinţă pentru literatură. A fost doar o expresie de-a lor. – Când te-ai întâlnit prima oară cu mişcarea beat? – Citindu-i. Nu am avut multe contacte. Pe Allen Ginsberg am avut privilegiul de-al citi şi a fi într-o relaţie cu el în timp ce trăia. Cu John Giorgios, unul dintre ultimii beat… – Borroughs? – Nu l-am întâlnit. Dar am avut o relaţie deschisă cu oameni din preajma lui. – Cum este viaţa ta ca scriitor? Câte ore scrii pe zi? – Viaţa mea zilnică este plictisitoare. Scriu opt, nouă ore pe zi, apoi iau cina cu familia, dorm, mă trezesc. Între timp mă uit la meciurile lui Real Madrid. – Eşti fan Real? – Sunt un mare fan. – Scrii opt ore pe zi? – Nu înseamnă că scriu tot timpul. Uneori scriu, alte ori aştept idei. Încerc să scriu. – Eşti fost jurnalist. – Mai menţin relaţia cu El Pais. Scriu un editorial duminica, în partea culturală. Iubesc jurnalismul. – Mai ţii legătura cu cei din Merida (organizaţie care grupa intelectualitatea progresistă în timpul  lui Franco)? – Sunt prieten cu Almodavar. Ne întâlnim de trei, patru ori pe an. – Ai o viaţă socială? – Să fiu sincer, nu prea. – Tinerii cunosc Merida după 30 de ani? –...

George Arion: „Voi publica 200 de povestiri poliţiste, un record pentru literatura română”

Interviu cu George Arion, un performer al literaturii poliţiste. – Cum aţi început? – Prima mea carte, Atac în bibliotecă, a fost concepută într-o joacă, în urma unui pariu făcut cu nişte colegi, pariu care viza scrierea unui roman poliţist într-o lună. Nimeni nu a câştigat pariul. – Cum scrieţi? – Personal prefer să pornesc de la o victimă, după care imediat sar la final. Ştiu în general cum se sfârşeşte. – Faceţi ca Agatha Cristie? – Apoi încep să scriu. Începutul nu se mai schimbă niciodată, modific de cele mai multe ori finalul. – Chiar omorâţi sfârşitul? – Îl distrug deoarece evoluţia personajelor, relaţiile dintre ele cer, de fapt, altceva. E ca un reper pentru scris. Uite, domnule, vreau să ajung până acolo. De aceea, am nevoie de finalul acela. – Personajele îşi construiesc singure rolurile? – Deseori se întâmplă să se distanţeze şi de mine – autorul – deoarece, dacă vrei să le faci credibile, trebuie să le respecţi coordonatele existenţiale. – Dacă vă domină prea tare nu vă simţiţi frustrat? – Nu. Mă simt extraordinar de bine. Înseamnă că respectivele personaje au voci puternice, au personalitate, ceea înseamnă că îi va interesa şi pe cititori. – Cât scrieţi pe zi? – Asta e o întrebare groaznică. – Nu lucraţi după un plan? Ar fi ideal pentru un scriitor să aibă un asemenea program. Când prind o lună liberă, scriu de dimineaţă până seara, izolat. – Revizuiţi? – Urmează evident revizuirea. Dacă am la dispoziţie o lună, poate să iasă un roman de 100-200 de pagini. Evident, povestea creşte…. – Ce e mai uşor să scrieţi un roman scurt sau lung? – Eu, în general, scriu scurt. Am scos o intergrală Andrei Mladin. Cărţile mele sunt cam pe la 200 de pagini. Din cauza lipsei de timp, nu am construcţii mai ample. Voi scoate 200 de povestiri...