RAO mută la Dan Brown două piese grele

După ce a mutat pionul Andrew Davidson la Editura Alfa ( fostă ALL ),  făcând-o să investească 20.000 de dolari pe drepturile de autor ( în avans ) pentru Gargui, Ovidiu Enculescu mută la Dan Brown două piese grele ale presei româneşti: Mihaela Rădulescu şi Ioana Grindean. Una frumoasă, alta deşteaptă. Dacă prima va prezenta interviul pe Antena 1, cealaltă la Europa FM, importantă este vizibilitatea pentru miseriosul personaj care s-a umplut de bani din Codul lui da Vinci. Dacă ar fi să nu punem la socoteală onorariile celor două jurnaliste, am putea spune că RAO a reuşit o lovitură spectaculoasă cu puţini ţechini. Ăsta poate fi un PR bun. Cu minimă investiţie, maxim de puncte de rating. Pentru că e clar că Dan Brown face audienţă. Şi rezultatul se cuantifică în vânzări. Şi cânt te gândeşti că agentul literar pentru România a lui Dan Brown a oferit Codul… mai întâi Editurii Humanitas. Gabriel Liiceanu a spus că el nu publică astfel de scrieri de scandal. Aşa a pierdut şi s-a ales cu Coelho. fragment din Simbolul...

Excesul de textualism dăunează literaturii

Mesajele scrise ne copleşesc. Pe panouri, televiziuni, ziare şi chiar pe meniurile restaurantelor. Poate niciodată în istoria civilizaţiei cuvântul scris nu a sărit aşa în faţa ochilor. Primim zilnic peste o mie de mesaje. Câte reţinem? Pe cele care ne îndeamnă la acţiune, ne provoacă bucurii sau conţin elemente de mister. Un poem bine scris deschide mintea umană spre noi perspective. Un singur şir de fraze, într-o scurtă poveste, poate să însumeze succint toată filosofia existenţei, pe care o clamăm cu voce tare: “Asta-i viaţa!” De multe ori avem să descoperim că şi alţii gândesc la fel ca şi noi. Un roman bine articulate poate să ne schimbe viziunea asupra relaţiilor noastre sociale şi propriile poveşti. Este adevărat că literature e o artă. Principalul scop al acesteia nu este strict funcţional. Prin “Moby Dick”, Herman Melville nu a urmărit o simplă informare a cititorilor  despre vânătorii de balene. Scopul este complex şi variat. Îngrijorat faţă de costul riscului aventurii, obsesia psihologică faţă de trecut,  viziunea lumii asupra sorţii, norocului, ghinionului din sufletul omului, toate îl fac pe autor să aducă în faţa cititorilor mai mult decât un eseu. Literatura este mai mult decât o acţiune de transmitere a poveştii. În 500 de pagini, Melville a spus mai mult decât o poveste. Luând în considerare comparaţia: “dacă pictura era considerată strict funcţională în trecut, nu putea  fi văzută altfel decât o meserie. Rolul picturii era de a prezenta obiectiv realitatea. Picasso, din această perspectivă, n-ar fi ajuns niciodată la cubism. S-ar fi dus în Cuba unde şi-ar fi organizat o afacere portuară şi ar fi mâncat senviciuri calde” scrie Eric Martin pe site-ul Associatedcontent.com (traducere: Florin...

CTP, scriitorul

Prin acest volum de „texte alese“, jurnalistul Cristian Tudor Popescu demonstrează că nu poate fi nici critic de film, nici scriitor. „Cuvinte rare” este o carte cu texte lipsite de nuanţe, fără sclipiri de inteligenţă sau reuşite stilistice. Iată un fragment dintr-un text intitulat „Eye contact”, antologat pentru calităţile lui literare, fireşte: „Am pus zăvorul, am tras fermoarul şliţului şi am rămas aşa. De dincolo se auzea liniştea făcută din respiraţia ei şi freamătul mărunt al hainelor pe corp. Încercam să-mi aduc chipul ei în faţa ochilor; deşi rupsesem contactul vizual de câteva zeci de secunde, era destul de greu. Nu eram în stare să dau drumul lichidului, pur şi simplu nu puteam să rup liniştea vie. Şi ea părea să stea ca mine, în picioare, fără să facă nimic. Apoi, într-un târziu, am auzit foşnetul fustei ridicate, fâşâitul colanţilor rulaţi, uşorul pocnet al chiloţilor aduşi spre genunchi. Zgomotele se aşezau într-o uvertură superbă, nu mai simţisem aşa ceva de când ascultasem ultima dată «Requiem»-ul lui Mozart. Jetul ţâşnit dinăuntrul ei a izbit apa cu un sunet plin. Brusc, mi-au apărut în minte cu claritate faţa încercănată, părul negru, buzele subţiri şi ferme, fără ruj. M-a năpădit convingerea că susurul cristalin era numai pentru mine. Ascultam şi cu părul de pe ceafă. Era ca şi cum. Era ca şi cum aş fi stat cu ea sub o pătură care ne acoperea cu totul, pe o plută în mijlocul mării, de ore întregi, apăsându-i fruntea cu fruntea mea, privindu-i ochii de la un centimentru distanţă, sorbindu-i răsuflarea pe care o auzeam de dincolo de perete. Un gând mi-a trecut prin plexul solar: ar mai putea intra cineva în toaletă, un el sau o ea, sfâşiind totul. N-a intrat nimeni, am rămas doar noi doi până la capăt. Hârtie igienică ruptă, năvala apei, chiloţii, colanţii, fusta. Mă gândeam să ies odată...

Cu Bocceaua la autori

De-abia acum înţeleg maneao-safteaua electorală. Guvernanţii nu s-au bazat pe elitele intelectuale, ci doar pe slugărnicia unora dintre ei. Nederanjaţi că apar în clipuri cu Salam & Guţă, ghiurghiulii aciuaţi prin funcţii tac mâlc la atacul mârşav al lui Boc asupra meseriilor liberale, prin aplicarea CAS şi la drepturile de autor. În loc să caute surse de finanţare alternative pentru sistemul muribund de sănătate, orbit de ură pe presă, guvernul PD-L-UDMR vrea să impună zeciuiala unui organism care de abia mai răsuflă. Va suferi întreaga lume culturală. Artişti, creatori, designeri, scriitori îşi vor pierde un drept câştigat de la atât de hulitul guvern Năstase. Pentru a demonstra caracterul banditesc al gândirii finanţiste, nimeni de la Casa de Asigurări nu a dat o cifră exactă. Ce înseamnă în valori absolute acest bir? A mai încercat şi Nicolaescu un astfel de atac, dar Călin Popescu-Tăriceanu i-a tăiat-o din faşă. În plus, la finanţe mai era şi un liberal, scriitor de succes, Varujan Vosganian. Primul ministru de atunci a realizat că supraimpozitarea este ilegală, în dezacord cu prevederile regulamentelor europene. Dar şi anti-constituţională. În condiţiile în care majoritatea autorilor plătesc deja CAS la locurile de muncă, e ilegal şi imoral să-i iei unui cetăţean care în timpul liber compune opere artistice un bir în plus bani de două ori. Ce dacă merge la un spital, beneficiază de griji sporite faţă de asistaţii regimului Băsescu, tocmiţi la alegeri cu litra de mălai? Industria filmului e la pământ. Bugetul Ministerului culturii e amputat. Mass-media este aproape de colaps. Lovitura ar fi năprasnică asupra tuturor meseriilor liberale. Importăm filme, cărţi, opere artistice – conform unor date statistice – de aproape un miliard de euro şi exportăm de 2-3 milioane. Aici e dezastrul de imagine al unei ţări. Vine Boc cu bocceluţa la autori dijmuindu-le drepturile, crezând că astfel mai cârpeşte la sacul gol. Nu se...

Andrei Codrescu – Un nume

În urmă cu câţiva ani l-am cunoscut pe Andrei Codrescu, care ne vizitează destul de des ţara, fiind originar din Sibiu. El se declară scriitor american, scrie numai în engleză, dar ţine să-şi păstreze numele de scriitor român, Codrescu. Glumind, a spus la un moment dat că ar fi ales Codreanu, dar i-a fost teamă să nu fie considerat rudă cu Căpitanul. A fost un admirator al lui Eliade, l-a vizitat, dar i-a dedicat un poem în care îi reproşează că „într-un veac rău, a fost un băiat rău”, iar el, Perlmutter ( acesta este numele său de acasă) ar fi putut fi ucis datorită ideologiei îmbrăţişate de savant, în tinereţe. Unora nu le-a plăcut cuvântul scriitorului rostit la Institutul Cultural Român din Bucureşti, însă Andrei Codrescu nu este omul să se ferească de adversităţi, deşi nu face paradă de originea etnică, este pur şi simplu scriitor. Recunosc că dintre toate cărţile sale, cel mai mult m-a atras romanul „ Casanova în Boemia” , scris cu o pană de maestru. În prima perioadă a vieţii sale, el a fost poet, iar în SUA s-a specializat în emisiuni radio, comentarii jurnalistice. Este prezent în „Dilema Veche”, original în fiecare text, tradus cu fidelitate de Ioana Avădani, editoarea sa în România. S-a născut în 1946, a emigrat în 1965, stabilindu-se în 1966, în SUA, este profesor la Universitatea Statului Luisiana, în Baton Rouge ( cel puţin, era în urmă cu cinci ani). Are la activ numeroase cărţi de poezie, proză, eseuri, a fost distins cu premii. Este comparat, în romane, cu Umberto Eco, cu alţii, dar este original şi comparaţiile nu-i completează profilul. În 1997, la Editura Fundaţiei Culturale Române apărea un volum bilingv, de poeme, „Alien candor – Candoare străină”, în traducerea şi selecţia Ioanei Ieronim, o antologie reprezentativă la acea dată. Redactorul cărţii era tot o poetă – Carmen...

Dorel citeşte Liiceanu

...