Currently Browsing: Călătorii

National Geographic – Spania (Colecţia Adevărul)

Aşezată între Europa şi Africa, ca poartă între cele două continente, Spania a jucat un rol determinant în istoria lumii. Astăzi, această ţară cu o populaţie de aproape 50 de milioane de locuitori se mândreşte cu una dintre cele mai bogate oferte turistice ale Europei: oraşe monumentale şi cosmopolite cum ar fi Madridul, Barcelona sau Valencia, cele peste 2000 de castele, cetăţi şi palate, insulele Canare şi Baleare, plajele nesfârşite din estul ţării, nenumăratele festivaluri tradiţionale, gastronomia bogată şi diversificată şi, nu în ultimul rând, specificul unui popor care, în ciuda globalizării, şi-a păstrat intacte aproape toate tradiţiile. Ghidul National Geographic – Spania te va ajuta să te descurci în această imensă destinaţie turistică printr-o multitudine de texte clare şi bine documentate, imagini şi hărţi detaliate ale celor mai importante oraşe şi regiuni. Ghidul este structurat în trei părţi principale: volumul de 400 de pagini începe cu o prezentare generală a istoriei şi culturii. Urmează zece capitole care tratează cele mai importante regiuni, oraşe şi obiective turistice ale Spaniei. Pentru o orientare mai facilă pentru cititor, fiecare capitol are propriul său cuprins, iar fiecare regiune prezentată este însoţită de o hartă detaliată şi de recomandări oferite de experţii National Geographic. Ultima secţiune, “Sfaturi de călătorie”, pune la dispoziţia cititorului informaţiile esenţiale: planificarea călătoriei, comunicaţiile, deplasările între diferite puncte, cele mai bune trasee, date despre hoteluri şi restaurante precum şi informaţii de contact care te vor ajuta în cele mai diverse situaţii. De acelaşi autor Portugalia (Colecţia...

National Geographic – Portugalia (Colecţia Adevărul)

Ghidul „Portugalia“, din colecţia National Geographic Traveler, oferă un parcurs unic prin tainele muzicii tradiţionale fado şi ale bucătăriei portugheze. Volumul cuprinde şi descrieri de peisaje şi de temperament al localnicilor. Portugalia are o climă atractivă cu veri lungi şi călduroase care durează din mai până în septembrie şi ierni blânde. Nu vizitaţi ţara fără a merge în Lisabona, una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Capitala Portugaliei se află în inima regiunii cu cea mai densă populaţie, iar zona sa urbană este căminul a aproape două milioane de locuitori. Oraşul se bucură de o climă temperată, cu ploi din noiembrie până în ianuarie şi cu temperaturi iarna de 4 grade Celsius şi vara de aproximativ 29 de grade. Marea pasiune sportivă a Portugaliei este fotbalul. În timpul sezonului fotbalistic, din septembrie până în mai, aproape fiecare restaurant are un televizor într-un colţ, care prezintă meciul zilei: mesenii locali sunt grupuri guralive de bărbaţi, cu toate că din ce în ce mai multe femei sunt atrase de acest sport. Fado, „blues”-ul Portugaliei, este muzica naţională şi a propulsat numeroşi cântăreţi, de la Amalia Rodrigues la Madreudeus şi, la începutul secolului al XXI-lea, Mariza şi Katia Guerreiro. Mare parte din imperiul Portugaliei a fost ridicat pe comerţul său cu mirodenii, care a avut impact de durată asupra bucătăriei ţării. Vasco da Gama, primul care a înconjurat Capul Bunei Speranţe şi a traversat Oceanul Indian, a adus în ţară piperul negru şi alte condimente din India, urmate curând de nucşoară şi cuişoare din Insulele Condimentelor. Negustorii le-au adus în coloniile africane din Angola şi Mozambic, producând combinaţii surprinzătoare. De acelaşi autor Italia (Colecţia Adevărul) Order Portugalia (Colecţia Adevărul) Preţ @ RON16,99 Qty: Adauga in cosul de...

National Geographic – Italia (Colecţia Adevărul)

Italia se numără printre primele cinci destinaţii internaţionale preferate de turiştii din toată lumea. Peste 40 de milioane de vizitatori anual este o cifră care confirmă importanţa acestei ţări în cultura, istoria şi patrimoniul universal al umanităţii. Centru al lumii acum 2000 de ani, centru al civilizaţiei occidentale secole mai târziu, Italia este o destinaţie pretabilă atât unei vacanţe obişnuite de o săptămână sau două, cât şi unei şederi prelungite care să includă şi vizitarea unor obiective mai puţin cunoscute dar nu şi mai puţin fermecătoare sau interesante. Oferta turistică a acestei ţări depăşeşte chiar şi cele mai mari aşteptări, Italia reuşind să ofere turiştilor săi, de la nord la sud şi de la est la vest, cam toate atracţiile turistice pe care aceştia şi le-ar putea dori. Munte, mare, sporturi de iarnă în Alpii din nord şi activităţi de vară pe insulele însorite ale Siciliei şi Sardiniei, “muzeul” Vaticanului, Roma cu toate atracţiile sale, oraşele cosmopolite, gastronomia extrem de variată, tradiţiile excepţional conservate – toate acestea fac din Italia un caleidoscop încântător de oferte şi posibilităţi care pot satisface cele mai exigente gusturi şi pretenţii. Ghidul National Geographic – Italia cuprinde 400 de pagini în care veţi găsi o multitudine de hărţi detaliate şi imagini de cea mai bună calitate, sfaturi şi recomandări utile, precum şi analizele unor specialişti, care vă vor ajuta să vă orientaţi în aceastã “junglă” turistică, să aflaţi lucruri noi despre cele mai vechi atracţii turistice ale lumii şi să vă formaţi o imagine completă asupra acestei destinaţii uluitoare. De acelaşi autor Grecia (Colecţia Adevărul) Order Italia (Colecţia Adevărul) Preţ @ RON16,99 Qty: Adauga in cosul de...

National Geographic – Grecia (Colecţia Adevărul)

Cu peste 2000 de insule, de la micii atoli până la Creta – insulă continent, Grecia este de neînlocuit ca destinaţie turistică datorită imensei sale diversităţi. Plaje, istorie, cultură, sporturi extreme, mâncare tradiţională, viaţă de noapte, divertisment în toate formele sale. Tocmai de aceea, ghidul National Geographic Grecia vă va ajuta, pe parcursul a 400 de pagini, să alegeţi cele mai interesante obiective turistice şi să vă descurcaţi pe cont propriu în acest paradis turistic, generos în oferte variate şi surprinzătoare. Ghidul National Geographic – Grecia este împărţit în 12 capitole. Primele două oferă turistului noţiuni generale de planificare a călătoriei şi o vedere generală asupra Greciei turistice. Următoarele nouă capitole analizează cele mai importante oraşe, insule şi regiuni ale teritoriului elen: Atena, împrejurimile sale, Grecia centrală, insulele din Marea Ionică şi cele din Marea Egee, Macedonia şi altele. “Sfaturile de călătorie” – secţiune prezentă în toate ghidurile National Geographic, se află la sfârşitul volumului şi vă va oferi o mulţime de recomandări venite direct de la “sursă”. De acelaşi autor Marea Britanie (Colecţia...

National Geographic – Marea Britanie (Colecţia Adevărul)

Cei mai mulţi turişti aleg să meargă în Marea Britanie pentru Londra cu celebrul ei Big Ben, locul în care s-a născut Shakespeare, castelul Edinburgh şi alte atracţii turistice deja consacrate. Marea Britanie înseamnă însă mult mai mult decât atât, iar în cele 400 de pagini ale ghidului de călătorie National Geographic veţi descoperi în totalitate această ţară care a influenţat cultura lumii, mai mult poate, decât orice altă naţiune din istorie. Diviziat în trei secţiuni, volumul începe cu o prezentare generală a istoriei şi culturii Marii Britanii. Urmează 12 capitole care prezintă cele mai importante regiuni, cu informaţii suplimentare despre anumite zone alese de către editori datorită importanţei lor deosebite. Londra spre exemplu, este împarţită în cinci zone mai mici. Fiecare zonă este evidenţiată prin intermediul unei hărţi pe care sunt menţionate regiunile prezentate pe larg. Ultima secţiune, “Sfaturi de călătorie” oferă informaţii vitale pentru călători – planificare, modalităţile de deplasare, regulile de etichetă locală, adrese de hoteluri, restaurante şi o mulţime de posibilităţi de divertisment. De acelaşi autor România (Colecţia...

National Geographic – România (Colecţia Adevărul)

“România este o țară a frumuseții eterne, sporită de de impresionantii Munți Carpați, care o străbat din sud-vestul extrem până în inima sa nord-estică. Timp îndelungat, istoria a ridicat numeroase stavile în calea dezvoltării acestui tărâm, însă izolarea a contribuit la ocrotirea câmpiilor sale unduitoare și a piscurilor semețe, a pădurilor de brad și a apelor pline de păsări…” așa își începe prezentarea, autoarea de origine americană Caroline Juler. Scriitoare și artistă, ea a vizitat pentru prima dată România în 1993 pentru a urmări manifestările unui festival cultural în Munții Carpați. Pentru că s-a îndrăgostit de România, a revenit aici în fiecare an. A scris două ghiduri despre țara noastră iar în prezent se află aici, reamenajand o casă tradițională românească în care intenționează să-și găzduiască prietenii, dar și turiștii din grupurile pe care le conduce. Ghidul National Geographic România, ultimul ghid al Colecției Adevărul, îți va oferi o perspectivă diferită asupra tuturor lucrurilor frumoase pe care merită să ți le reamintești despre țara ta. În plus, deoarece ghidul respectă standardele de conținut ale întregii colecții, vei afla lucruri noi, vei găsi obiective și atracții mai puțin cunoscute precum și fotografii de o foarte bună calitate, hărți și trasee care îți vor ușura demersul descoperirii propriei tale țări. De acelaşi autor Republica Dominicană (Colecţia Adevărul) Order România (Colecţia Adevărul) Preţ @ RON16,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »