Despre un poet care de acum va scrie poezii îngerilor

Încă un poet s-a ridicat la cer. Avea doar 55 de ani… Pe Ioan Crăciun l-am cunoscut în dimineţile fierbinţi ale primului an post-revoluţionar. Era redactor şef al cotidianului Timişoara. Nu-i citisem poeziile, doar sufletul cald răsărit în ochii vii, ce „scântâie-n afară”, încă mai vorbesc despre lirica unei vieţi încinse la foc aprins. Medicii care au scris pe hârtie un diagnostic cumplit – aşa cum anunţa trist un prieten de-al nostru Dan Negru pe blogul său – Nelu a scris demult în sufletele noastre. Acum s-a alăturat îngerilor care ne vegheză. Bunătatea sa proverbială, încrederea în oameni şi imensa susţinere pe care o acorda dezinteresat tinerilor, într-o vreme tulbure, nu pot fi uitate. Dumnezeu a făcut ca numele său să fie legat de ziua de naştere a Mântuitorului. Când am intrat în redacţia celui mai iubit ziar al Timişoarei, împreună cu Jeana, colega mea de la „Dialog liberal”, domnul redactor şef ne-a cerut să-i spunem simplu: Nelu.  Ne-a făcut rapid formele de angajare şi ne-a poftit să-i fim colegi. Aşa am avut şansa vieţii noastre de a purta bătălii alături de bravi luptători ai oraşului: George Şerban, Ion Monoran, Gogu Lână, Gloria Lilin, Bazil Popovici, Sorin Bogdan, Liana Şerban, Daniel Vighi, Viorel Marineasa. Ulterior ni s-au alăturat Sorin Bogdan, Lia Lucia Epure, Liana Păun, cu un entuziasm greu de descris în cuvinte. Pentru a fi în ton cu intelectualii vremii şi a-i semăna lui Nelu, mi-am lăsat barbă. Trei fire de păr, vorba mamei, nu puteau anula porecla de „piticul atomic.” A trebuit să vină Doru Braia, alt bărbos, să facă greva foamei la frontieră, pentru a mai îndulci formula-mi de recunoaştere, prin punerea ştampilei moi:  „micuţul cu ciucurel”. La aceea vreme umblam, la fel ca azi, cu un rucsac în spinare şi o căciulă cu moţ, primită de la Răducioiu. Îmi amintesc de vremea când Nelu mă...

Scurte note informative despre starea noţiunii

Radu Cosaşu NUVELIST, sînt incompetent în alimentarea locomotivelor; sînt incompetent în eternitatea fotosintezei; sînt incompetent în speologie; sînt incompetent în cultivarea bujorilor; sînt incompetent în a înţelege o bujie; sînt incompetent în cultivarea verzei roşii; sînt incompetent în naşterea şi dispariţia efemeridelor; nu pricep nimic dintr-o diferenţială; nu pricep o iotă dintr-un atol şi dintr-un atom; nu mă duce mintea la ce era în mintea lui Joseph Haydn, cel care a compus 120 de simfonii; nu mă duce mintea la cum s-a descurcat Champollion între atîtea hieroglife; nu cunosc milimetrica topirii gheţarilor şi a angoaselor; nu cunosc cum se poate ajunge la conceptul de sineitate şi cu atît mai puţin la starea de sinceritate; nu ştiu cum se repară perfect un lift; nu ştiu cum se prepară o otravă; nu ştiu de ce nici un mixer nu are încredere în mine; nu ştiu de ce mă sabotează istoria oricărui popor; nu ştiu de ce mă urăşte orice antidepresiv; nu ştiu de ce mă dispreţuieşte orice monadă; nu ştiu, mai ales, să jignesc şi să linguşesc temeinic. Dilema veche, nr 341, 25 august – 1...

SOV: „Lui Băsescu îi lipseşte metafizica”. Liiceanu, ce zici?

„În momentul în care îţi lipseşte metafizica, degeaba ai putere,”  cugetă Sorin Ovidiu Vântu într-un interviu apărut în Bursa. Ideile sunt valoroase, dar nu sunt ale lui, continuă SOV despre preşedinte. „Lui Băsescu îi lipseşte convingerea din spatele ideilor. Ideile nu sunt suficiente, prin sine, ci sunt împinse de convingerile din spate, iar convingerile provin dintr-o viziune. La rândul ei, viziunea iradiază dintr-o metafizică. Cabotin, Băsescu şi-a însuşit doar ideile, dar nu deţine nimic din ceea ce ar trebui să se afle îndărătul lor. Nu are convingeri. Nu are acces la viziune. Şi este departe de orice metafizică. În schimb are puterea politică. Să foloseşti uriaşa putere a Preşedinţiei doar pentru a-l pune pe Maior să asculte telefoanele şi pe Morar să-i aresteze pe duşmani, asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc.” Am extras din prepuţul gândirii tatălui şi bărbatului FNI. Dar în posesia cui sunt ideile? Şeful Realităţii, dar şi al lui Caţavencu, decretează din prepuţul gândirii că  preşedintele nu are metafizică. Aoleo! Ce ne facem? Măritul Liiceanu nu sare în apărarea creditatului şi aghesmuitului la GDS în seri de metafizică acută şi de îmbă(rbă)tare pe fotoliile moi. O fi plecat Pleşu cu metafizica prezidenţială, odată cu marea sa dezertare de la Cotroceni, deloc lămurită? În plină criză economică, preşedintele îşi pierde metafizica. Şi asta o spune gânditorul de la FNI. Altă dată sponsor şi jucător în curtea lui Băsescu. Se mai aude ceva de Popa? Dacă Prostănacul nu cădea în cursa SOV-ului îţ mai aveam pe TB preşedinte? C’on. Suntem în plin Kafka şi ne arde realitatea de nu ne...

Posibilitatea intelectualului public anti-global în România

„Intelectualul public global“ este un produs ideologic. În linii generale, el întruchipează „monstruoasa coaliţie“ dintre globalism şi stângism care s-a cimentat în ultimele decenii în vederea construirii Vajnicei Lumi Noi. Astăzi „intelectualul global“ este chemat să legitimeze în ochii opiniei publice o inginerie (în sensul termenului englezesc engineering) economică, socială, culturală şi religioasă de proporţii planetare nemaiîntâlnită în istoria umanităţii. Pentru oamenii lucizi care înţeleg mecanismele de funcţionare ale globalismului şi resorturile lui ideologice, se pune întrebarea următoare: cum ar putea un „intelectual public” dintr-o ţară oarecare să-şi facă auzită vocea pe plan internaţional atunci când el se opune celor cinci ipostaze ale „globalului“: corporatismul economic (ipostaza economic-financiară), statul managerial (ipostaza socială), multiculturalism (culturală), ecumenism (religioasă) şi utopism (utopia statului mondial în chip de ipostază „ocult“-politică)? O altă întrebare, la fel de importantă: Cum s-ar putea dezbate public, atât la nivel local cât şi internaţional, problemele reale ale societăţilor umane, în locul problematicii ideologice, deseori diversionistă impusă pe toate canalele media de corifeii planetarizării? Precum comunismul – pe care autorul acestui articol îl numeşte „globalism primitiv“ – globalismul este construcţia artificială a unor elite economice şi financiare . Globalismul a reuşit să se impună la nivel planetar prin manipularea noilor tehnici de comunicare în masă şi o retorică stângist umanitaristă. Fiind anti-democratic şi anti-naţional, globalismul are mereu nevoie de justificări, vrea în permanenţă să apară „legitim“ în ochii opiniei publice. Şi-ar dori să fie perceput drept „ natural“, „în firea lucrurilor“, nicidecum echivalentul unei ideologii. România nu duce lipsă de „intelectuali publici globali“. De la căderea comunismului şi până în prezent, auto-intitulata noastră „elită intelectuală“ s-a erijat în goarna spartă a globalismului. Cei foarte puţini care s-au opus acestei tendinţe au fost marginalizaţi şi etichetaţi drept „ultranaţionalişti“, „legionari“, „antioccidentali“ etc. Intelectualilor români „globali“ li s-au acordat burse de studiu în străinătate, au fost plimbaţi, deseori pe banii „statului naţional...

Intelectualul enciclopedic vs. intelectualul clasei de mijloc

Dincolo de dezbaterile politice extrem de aprinse care amprentează profund societatea românească în ultima vreme, în zilele trecute s-a pornit și o intensă dezbatere culturală provocată de apariția unei cărți intitulate Idolii forului. Este vorba despre un volum colectiv coordonat de Sorim Adam Matei și lansat oficial în cadrul festivalului de carte Bookfest. Probabil că această carte extrem de curajoasă ar fi trecut neobservată dacă nu ar fi fost expresia unei critici susținute, dar argumentate, la adresa ”intelectualilor lui Băsescu” sau, mai exact la adresa ”păltinișenilor” Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici. În data de 15 iunie, Andrei Cornea publica în Revista 22 o recenzie extrem de critică a cărții menționate anterior. Astăzi, pe Hotnews.ro au fost puși față în față S. A. Matei și Andrei Cornea în cadrul unei emisiuni radio realizate de către Hotnews.ro în colaborare cu RFI, avându-l ca realizator pe jurnalistul Dan Tăpălagă. În cele ce urmează încerc să analizez cu detașare critică atât poziția domnului Andrei Cornea cât și pe cea a domnului S.A. Matei și a grupului de intelectuali pe care îl reprezintă, dintre care îi citez aleatoriu pe Caius Dobrescu, Daniel Barbu și Marius Ghilezan. Încep cu emisiunea radio realizată de Hotnews.ro. Andrei Cornea a fost invitat în studio, în timp ce S.A. Matei a intervenit telefonic. Datorită acestui prim fapt, o veritabilă confruntare de idei a fost viciată din motive evidente. Este un lucru atunci când participanții la o dezbatere se află față în față, și cu totul alt lucru când  unul este în studio și celălalt la telefon, inclusiv din motive ce țin de comunicarea nonverbală și de promptitudinea cu care mesajul emis ajunge la receptor. Domnul Tăpălagă s-a străduit să fie cât mai obiectiv cu putiință, dar nu i-a reușit tot timpul, înclinând balanța simpatiilor personale în favoarea domnului Cornea. Dincolo de aceste aspecte formale a exista o problemă de fond: discuția...

Un BOOKfest cum n-a mai fost

Târgul Bookfest încheiat la Bucureşti, atât dinspre cititori, cât şi dinspre edituri, a arătat ca regimul Băsescu. Aiureală, dezordine, diferenţe între cei mari şi cei mici, tonuri înalte şi performanţe joase, un Liiceanu încremenit în proiect, mult deasupra Hertei Muller, fireşte la talia din poster şi căderea în admiraţie pentru literatura de vampiri. Aşa s-au mai scos la bani şi editurile. De mulţi ani nu a mai fost aşa o bătaie de vânt prin conturile celor două tabere, pe deoparte ale zeului Mercur şi pe de alta ale apărătorilor de portofele. Totuşi, cărţile cu preţ redus s-au vândut, ceea ce ne arată că românul este interesat să citească. Scriitorii spanioli prezenţi la Bucureşti au dat probă de profesionalism. S-au ţinut de program, au stat de vorbă cu fanii şi-au povestit cariera şi operele cu o simplitate debordantă. În partea opusă, printre români, un Cărtărescu răcit, critici cu figuri şi editori deprimaţi. Doar Neagu Djuvara parcă îşi trăieşte a doua tinereţe. Şi are 94 de ani. Bookfest a mai arătat că publicul este la fel de conservator. Există oameni care merg drept la ţintă la standul Humanitas. Dacă înainte de a lua Nobelul, Herta Muller valora cinci lei, acum cărţile ei, pipărate la preţ, se vând bine. Acelaşi târg ne-a adus şi multe bizarerii. Nemira are o serie de cărţi ale  Rosei Montero. Deşi autoarea era prezentă la Bucureşti, vânzătorii, fiind solicitaţi  cu titlurile ei, te trimiteau pe site-ul editurii.  Organizatorii concertului lui Eric Clapton nu au catadicsit sau nici măcar nu s-au gândit să-l aducă pe starul rock la Bookfest pentru a-şi lansa propria Autobiografie. Doar câteva zeci de cărţi au luat drumul bibliotecilor personale. Surdina paşilor mici, obişnuiţi la asemenea eveniment, a fost spartă de Cartianu şi Codrin Ştefănescu. Aceştia au lansat cărţile ca pe stadion. Marketing de dragul marketingului nu ţine. Să-l mai chemi pe Stănculescu şi...