Currently Browsing: Dezvoltare personală

Fernando Pessoa – Quaresma, descifrator

„Sunt doar câțiva ani de când editorii portughezi au reușit să descifreze, să grupeze și să publice majoritatea scrierilor polițiste ale lui Fernando Pessoa. Căci Pessoa a scris toată viața lui și proză polițistă. Iar apoi a creat un personaj demn de Panteonul unde și-au găsit locul detectivi celebri precum Sherlock Holmes, Hercule Poirot și Jules Maigret. E vorba despre doctorul portughez Abílio Fernandes Quaresma, un fel de întrupare a rațiunii pure rămas, evident, necunoscut, dar cu toate șansele de a face o strălucită carieră internațională postumă, ca mai toate scrierile din celebrul cufăr pessoan. El nu este «detectiv», este «descifrator», adică un raționalist spărgător de enigme din viața reală, care deslușește în faptele banale grupate în jurul unei crime tot ceea ce nimeni altcineva nu reușește să vadă. Simfonia deducțiilor sale este adevăratul suspans al acestor nuvele polițiste, pline de sugestii și de false piste prin care cititorul, antrenat și el în exercițiul descifrărilor, e invitat să se rătăcească. I s-a spus detectiv metafizic, și nu doar fiindcă, la un moment dat, recurge la Platon pentru lămurirea unei crime. Dar Quaresma este și un alter ego al lui Pessoa însuși, așa cum se voia sau se percepea el pe sine: un logician trist și destul de asocial, rece și mai degrabă placid, alcoolic timid, victorios numai asupra unei vieți fictive din care el reușește să extragă palpitul viu al dezordinii.“ (Dinu FLĂMÂND)   Order Quaresma, descifrator Preţ @ RON37,00 Qty: Adauga in cosul de...

Anca Octavia Dragomirescu – Chimia depărtărilor

Cea de-a treia carte a autoarei, Chimia depărtărilor, nu repetă traiectoria celorlalte două, având însă elemente de legătură între ele: fiecare investighează fiinţa umană şi toate sentimentele care tin de ea. iin aceasta ce acum, insă, miza mare o are iuoirea, iubirea în însingurare cel mai adesea. Sunt patru personaje cărora autoarea le-a dat viată şi le-a interconectat la iubire prin spatiul virtual, deloc de neglijat în această lume alungată din spate de diverse cerinţe, unele reale, altele construite. Dragostea, pământ al făgăduinţel, râvnit de toţi, poate deveni fericire — aici intre perechile de eroi al Ancăl Dragomirescu —, doar dacă aceştia, într-un final, au disponibilitate sufletească şi generozitatea necesară s-o primească şi s-o ofere. Numai că autoarea, preventiv, introduce cuvintele depărtare şi chimie, amândouă putând să conlucreze la împlinirea iubirii în pereche, sau numai la asumarea unei noi experienţe în dragoste. Fiecare erou al cărţii visează o iubire totală, făureşte strategii imaginare despre intâlniri utopice, fără să ia in calcul ca tiparele nu se potrivesc cu realitatea, că distanţele în spaţiu, uneori, îşi spun cuvântul, că, alteori, dorinţa de a se realiza l‘n carieră sugrumă firavul puiet, care ar fi putut creşte. Prin teoria amânării, găsită şi folosită de eroi în volum, dragostea e o temă cu deschidere spre o nouă investigaţie romanescă.În acest roman o lectură agreabilă şi instructivă în care interdisciplinaritatea e un element de surpriză, ne regăsim fiecare dintre noi dacă avem puterea de a recunoaşte că, la rându-ne, am trecut prin asemenea experiente. Order Chimia depărtărilor Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nicolae Breban – Profeţii despre prezent. Elogiul morţii

Cu erudiţia-i cunoscută şi asumîndu-şi inactualitatea nu atît a temei, cît a modului de a o trata, Nicolae Breban, scriitor de prim rang al generaţiei şaizeciste, face în acest eseu un elogiu morţii – nu orice moarte, ci aceea survenită la sfîrşitul unei vieţi împlinite. Autorul respinge constrîngerile limbajului „tehnic” al filosofiei, dar nu-i ocoleşte referinţele, citind alături de literaţi numeroşi gînditori, între care se remarcă predilecţia pentru Nietzsche şi Dostoievski. De acelaşi autor Jiquidi Order Profetii despre prezent. Elogiul mortii Preţ @ RON32,95 Qty: Adauga in cosul de...

Pierre Jean Luizard – Capcana Daesh. Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei

Capcana Daesh, cea mai cunoscută lucrare a lui Pierre-Jean Luizard, a obținut Prix Brienne du livre geopolitique (2015).

Aubrey Malone – Curiozități de la Hollywood

„Fără nicio îndoială, aceasta este cea mai bună carte de curiozităţi de pe piaţă. O colecţie de peste 300 de liste, găsiţi aici tot ceea ce v-ar putea interesa despre starurile de la Hollywood: debuturi cinematografice de rău augur, foste joburi ale starurilor, cum au fost ele descoperite, cine a luat o pauză de la filmări, cele mai proaste filme făcute vreodată, cronici nimicitoare ale unor filme considerate clasice, scandaluri sexuale, gafe din filme, clauze contractuale ciudate, cei mai sadici regizori şi ce-au fost în stare să facă fanii starurilor – pe toate le găsiţi aici… Chiar dacă vorbeşte de rău – cât cuprinde – şi pune degetul pe toate acele mici greşeli pe care publicul le trece de obicei cu vederea, Curiozităţi de la Hollywood este o lectură esenţială şi captivantă. O simplă recomandare nu este de ajuns.” Ştiaţi că: • Errol Flynn îşi câştiga existenţa castrând oi înainte să vină la Hollywood? • Harrison Ford a luat un casting din greşeală, în timp ce lucra ca tâmplar pe platourile de filmare de la Războiul stelelor? • Tom Cruise a fost votat elevul „cu cele mai mici şanse de reuşită în viaţă” când era în liceu? • Demi Moore a cerut ca o scenă din Litera stacojie să fie filmată de mai multe ori pentru că nu-i plăcea cum îi stătea părul… lucru care a costat producătorii 100 000 de dolari? Curiozităţi de la Hollywoodeste o carte fascinantă care îl va uimi chiar şi pe cel mai avizat cunoscător al lumii filmului. Order Curiozități de la Hollywood Preţ @ RON31,00 Qty: Adauga in cosul de...

Aubrey Malone – Curiozități literare

Tot ceea ce te-ar putea interesa despre cărți și scriitori faimoși găsești aici, în Curiozități literare: autori care scriau stând în picioare, ultimele lor vorbe celebre, obiceiuri neobișnuite de lucru, indiscreții sexuale, exprimări involuntare cu dublu ințeles ale clasicilor, cronici nefavorabile ale celor care aveau să devină clasici și chiar scriitori care au fost spioni. Descoperă comportamentul minunat și uneori ciudat al tuturor acestor scriitori prolifici, precum poetul care în timp ce era la Colegiul Trinity, Cambridge, avea un urs în apartament, deoarece exista o interdicție de a ține câini și pisici, sau cel care a legat o pisică de un zmeu, în timpul unei furtuni, în speranța de a o vedea electrocutată. Știați că: autorul Călătoriilor lui Gulliver, Jonathan Swift, nu a mai vrut să vorbească cu nimeni timp de un an întreg? Voltaire scăpa de musafirii plictisitori prefăcându-se că leșină? Balzac avea ca hobby hipnotismul? Order Curiozități literare Preţ @ RON31,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »