Naghib Mahfuz (Naguib Mahfouz, n. 11 decembrie 1911 – d. 30 august 2006) a fost un romancier egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988 şi autor al „Trilogiei din Cairo”. Naghib Mahfuz s-a născut în vechiul cartier Gamaliy din Cairo, oraşul pe care l-a descris atât de des, în familia unui modest funcţionar de stat. Tatăl şi-a numit băiatul după numele medicului care a asistat la naşterea acestuia, Naghib Pasha Mahfuz (1882-1974). După studiul filosofiei la Universitatea din Cairo a lucrat pentru un timp în administraţia acestei universităţi iar în 1939 a devenit funcţionar de stat în Ministerul Cultelor. În timpul preşedinţiei lui Gamal Abdel Nasser, a fost director al Biroului de Supraveghere a Artelor şi al Fundaţiei pentru Cinematografie (1966-1968). În ultima parte a vieţii a activat în funcţia de consilier al Ministerului Culturii. A publicat, într-o carieră de peste 70 de ani, 34 de romane, peste 350 de nuvele şi multe scenarii de film. În opera sa timpurie, din perioada 1939-1944, Mahfuz s-a străduit, pornind de la preocuparea cu vechiul Egipt, să promoveze afirmarea unei identităţi egiptene. După cel de-al doilea Război Mondial şi după căderea monarhiei în Egipt speranţa într-o eliberare de sub sistemul colonial britanic şi nemulţumirea faţă de antagonismele sociale grave au dus la orientarea autorului spre subiecte contemporane, prezentate în mod realist, cum a fost, de exemplu, în romanul „Străduţa Midaq” din 1947. „Trilogia din Cairo”, ciclul de romane din 1956-57 dedicat unei familii de negustori, îl face cunoscut în întreaga lume arabă. „Paradisul copiilor” (1959), una din operele sale celebre, a fost interzisă în Egipt sub acuzaţia de blasfemie. Romanul este o parabolă a istoriei universale şi are ca subiect vieţile lui Adam, Moise, Iisus şi Muhammad, problematizând în acelaşi timp relaţia dintre credinţă şi cunoaşterea ştiinţifică. În 1989, după fatwa împotriva lui Salman Rushdie, teologul egiptean Omar Abdul-Rahman regreta...