William Shakespeare – Othello. Troilus şi Cresida. Macbeth

Se crede ca „Othello” a fost scrisa în jurul anului 1603 si ca are la baza povestea italiana „Un capitan maur” de Cinthio, unul dintre discipolii lui Boccaccio. Povestea din opera shakespeariana se învârte în jurul a patru personaje principale: Otthelo, un capitan maur al armatei venetiene, sotia lui Desdemona, locotenentul lui Cassio si omul lui de încredere Iago. „Othello” este una dintre cele mai apreciate opere ale lui Shakespeare, datorita abordarii unei tematici variate: rasism, dragoste, gelozie, tradare. Piesa începe cu Roderigo, un golan bogat îndragostit de Desdemona, care se plânge lui Iago ca nu a aflat din timp de mariajul secret dintre Othello si femeia pe care el o iubeste… Si Iago spune ca e suparat pe Othello, caci acesta din urma nu l-a promovat pe el. Asadar, Iago si Rodrigo planuiesc sa se razbune… Probabil scrisa la 1602, „Troilus si Cresida” nu este o tragedie specific shakespeariana, caci personajul principal nu moare… Actiunea piesei se petrece în ultimii ani ai razboiului troian, urmând parca firul epic din „Iliada” lui Homer. Doua planuri sunt zugravite în piesa lui Shakespeare. În unul dintre ele, Troilus, un print troian (fiu al lui Priam), o curteaza pe Cresida, si ea originara din Troia. Dar când aceasta este luata prizoniera de catre greci, Troilus descopera ca femeia pe care o iubeste flirteaza cu altcineva si decide sa se razbune pe infidelitatea ei. În alt plan e zugravita lupta dintre fortele armate grecesti, conduse de catre Agamemnon, cu cele troiene, conduse de catre Priam. „Macbeth”, scrisa probabil între 1603-1607, este cea mai scurta tragedie shakespeariana. Prima reprezentatie atestata a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe. Personajele reale care au inspirat aceasta piesa sunt regii Macbeth, Duff si Duncan mentionati în cronicile lui Raphael Holinshed (1587), un tratat de istorie a Angliei foarte cunoscut lui Shakespeare si contemporanilor sai. De-a lungul...

William Shakespeare – Comedia erorilor. Poveste de iarnă. Pericle

Una dintre cele mai timpurii piese shakespeariene, „Comedia erorilor” se pare că a fost scrisă între 1592-1594. De asemenea, este una dintre cele mai scurte piese şi e caracterizată de un umor datorat confuziilor. E povestea a doi gemeni separaţi din greşeală la naştere. Se pare că, în realizarea acestei opere, William Shakespeare s-a inspirat din Plaut (cca. 250 î.Hr. – cca. 184 î.Hr.), cel considerat părintele teatrului roman preclasic şi cel mai semnificativ autor al începuturilor literaturii latine, opera sa numărând 21 de comedii. Egeon, un negustor din Siracusa îşi spune trista poveste a vieţii. În tinereţe a fost căsătorit şi soţia i-a dăruit doi băieţi gemeni. În aceeaşi zi, o femeie sărmana a născut, de asemenea, gemeni. Egeon i-a făcut pe aceştia din urmă slujitori ai fiilor lui. La scurt timp, însă, familia pleacă într-o călătorie pe mare. În urma unei furtuni, el rămâne cu doi dintre băieţi, iar nevasta lui cu ceilalţi doi. Când se faci mari, băieţii rămaşi cu Egeon pleacă în căutarea celorlaţi doi… Deşi a fost publicată abia la 1623, se pare că piesa a fost scrisă la 1594. Poveste de iarnă e istoria a doi prieteni din copilarie, Leontes si Polixenes, care se reîntâlnesc după mulţi ani. Leontes este, acum, regele Siciliei, iar Polixenes, Regele Boemiei. În vizita la Leontes, Polixenes e bucuros să rememoreze trecutul alături de acesta. După un timp, când decide să plece, Polixenes e rugat de Leontes să mai ramâna. Pentru că nu acceptă, Leontes îşi trimite şi soţia, pe Hermoine, să-l convingă. Aceasta reuşeşte. Dar Leontes în loc să se bucure începe să bănuiască o aventură între soţia sa şi cel mai bun prieten… Mulţi critici literari sunt de părere că această piesă nu este doar o comedie, dar şi o dramă psihologică datorită primelor trei acte. Pericle este una dintre operele despre care se bănuieşte că...

William Shakespeare – Romeo şi Julieta. Titus Andronicus. Coriolan

Romeo şi Julieta este cea care l-a făcut celebru pe William Shakespeare.  Ura dintre doua familii puternice, Montague si Capulet, nu se va diminua, chiar dacă copiii lor, Romeo şi Julieta, se iubesc nebuneşte. Julieta se va sinucide crezând ca Romeo este mort, iar acesta din urma îsi va pune si el capăt ziellor văzând că lângă el zace fără suflare aleasa inimii. Piesa a fost scrisă de Shakespeare în tinereţe dar s-a publicat abia la 1597. Titus Andronicus. În centrul atentiei se află un general roman a cărui singură preocupare este aceea de a se răzbuna cu orice preţ pe Tamora, Regina goţilor. Titus Andronicus se presupune a fi prima tragedie scrisă de Shakespeare şi este considerată poate cea mai „sângeroasă” dintre operele sale. Şi-a pierdut popularitatea în timpul erei victoriene, din cauza cruzimii descrierilor, aşadar a fost apreciată mult mai târziu decât celelalte scrieri ale sale. Se spune că după 1600, tehnica dramatică a lui Shakespeare intră într-o perioadă supremă. Una dintre tragediile scrise după 1600 este şi „Coriolan” (1608), în care este evocată viaţa legendarului conducător roman, Gaius Martius. Pentru că este foarte curajos, el primeşte dreptul de a-i comanda pe coriolani şi este supranumit şi Coriolan(us). La îndemnul mamei, Volumnia, Coriolan(us), deşi ezitp iniţial, va candida apoi pentru titlul de consul. Primeşte repede suportul Senatului. Dar planurile îi sunt dejucate de cei mai de seamă duşmani ai săi, Brutus şi Sicinius. De acelaşi autor: A douăsprezecea noapte. Totu-i bine când sfârşeste bine. Măsură pentru măsură. (Colecţia...

William Shakespeare – A douăsprezecea noapte. Totu-i bine când sfârşeste bine. Măsură pentru măsură

Scrisa în apropierea Crăciunului de la 1600, A douăsprezecea noapte, ca multe alte comedii shakespeariene, e bazată pe încurcarea identităţii unor personaje. Viola se travesteşte în bărbat, ia numele de Cesarino şi intră în serviciul ducelui Orsino. Acesta din urmă e îndrăgostit de tânăra Olivia, al cărei tată şi frate au murit recent. Pentru a-i cuceri inima, Orsino îl foloseste ca intermediar pe Cesarino. Crezând că Cesarino este bărbat, Olivia se îndrăgosteşte de acesta, adică de Viola… La rândul ei, Viola  nutreşte sentimente ducelui, cel care-i devine prieten apropiat şi confident în acelasi timp… Probabil scrisă între 1601-1608, Totu-i bine când sfârseste bine a fost prima dată publicată la 1623. Îniţial piesa a fost considerată comedie, apoi s-a discutat importanţa mai mare a unor fragmente de tragedie. Având ca sursă „Decameronul” lui Boccaccio, piesa are ca titlu un proverb a cărui povaţă e aceea că nicio problemă nu contează dacă se sfârşeşte fericit. Piesa e povestea unei servitoare, Helena, si a iubirii ei pentru Lordul Bertram, un tânăr nobil. Bertram este chiar fiul contesei pentru care Helena lucrează. El plănuieşte să plece la Paris, pentru a deveni pupilul Regelui Franţei. Se pare că regele este grav bolnav. Helena, al cărui tată a fost un renumit fizician, se oferă să-l însănătoşească, dacă regele îi va promite că o lasă să se mărite c Bertram. Alteţa Sa acceptă… Scrisă probabil între 1603-1604, piesa Măsură pentru măsură este, potrivit criticilor, în egală măsură o comedie şi o tragedie. Vincentio, duce în Viena, anunţă că vrea să părăsească oraşul cu interese diplomatice. Lasă grijile guvernamentale în mâinile lui Angelo. Acesta din urmă, însă, pare a fi nucruţător cu un tânar, Claudio, ce şi-a lăsat iubita, pe Julieta, însărcinată înainte de nuntă. Deşi mărturiseşte că vrea cu adevărat să o ia de soţie pe fată, Claudio e totuşi condamnat la moarte de către Angelo....

William Shakespeare – Îmblânzirea scorpiei. Mult zgomot pentru nimic. Furtuna

Probabil concepută între anii 1590-1594, piesa „Îmblânzirea scorpiei” începe cu o scenă în care un betiv pe nume Sly este păcălit de către un machiavelic lord că este un nobil. Povestea principală este însă aceea a iubirii cu idilei cu năbădai dintre Petruchio, un gentelman din Verona, şi Katherina, o femeie vicleană, o adevărată scorpie. Dacă iniţial aceasta nu îi acceptă lui Petruchi avansurile, în cele din urmă, convinsă de vorbele meşteşugite ale bărbatului, se transformă într-o soţie credincioasă şi supusă. Elementele misogine ale acestei piese au devenit subiect de controversă, mai ales pentru publicul sau cititorul modern. Lucrarea „Mult zgomot pentru nimic” dezvoltă, în paralel, două poveşti: dragostea dintre Benedick şi Beatrice şi cea dintre Claudio si Hero. În secolul al XVI-lea, în Messina (Sicilia), Hero locuieşte cu tatăl, guvernatorul Lenato, şi verişorii ei, Beatrice şi Antonio. La începutul piesei, Antonio îi întâmpină pe prinţul Don Pedro şi pe soldaţii Claudio si Benedick abia întorşi, victorioşi, din luptă. Claudio se îndrăgosteşte de Hero de îndata ce o cunoaste. Si ea îi împartaseste repede sentimentele, asadar cei doi planuiesc nunta. Dar, în acelasi timp, pun la cale o farsa, iar „victime” sunt Benedick si Beatrice. Scopul e ca acestia sa se îndragosteasca. Însa Benedick si Beatrice nu vor sa-si arate afectiunea de la început si se întrec mereu în a-si gasi cusururi unul altuia. Povestea se complica atunci când maleficul Don John, fratele printului Don Pedro, pune în pericol casatoria dintre Claudio si Hero. Comedia „Mult zgomot pentru nimic” e scrisa de Shakespeare dupa zece ani de drama. Criticii americani sunt de parere ca dramele shakespeariene sunt mai lesne de înteles decât comediile sale. „mult zgomot pentru nimic” a fost publicata la 23 august 1600, iar în limba româna lucrarea a fost tradusa abia la 1956. Parcă ar fi un testament literat al lui Shakespeare, „Furtuna” a fost scrisă...

William Shakespeare – Richard al III-lea. Henric al VIII-lea

Scrisa probabil în 1591, „Richard al III-lea” e o piesă istorică. Shakespeare pune în lumină scurta domnie a regelui Angliei. După „Hamlet”, este cea mai lungă piesă şi a fost concepută după primele trei părţi din „Henric al VI-lea”. Prima punere în scenă datează de la 17 noiembrie 1633, când Carol I şi Regina Maria au privit spectacolul cu ocazia Zilei Reginei. Duce de Gloucester, poreclit Richard cel Cocoşat, se încăpăţânează să urce pe tronul Angliei. Pentru a-şi atinge scopul, îi asasinează pe regele Henric al Vl-lea şi pe fiul acestuia, Eduard. De asemenea, o seduce pe văduva Anne, îi închide şi apoi îi ucide nepoţii. În cele din urmă, când ajunge pe tron, el o alungă pe Anne şi se însoară, în schimb, cu nepoata sa, Elisabeth. În „Richard al III-lea”, Shakespeare a cuprins atât ascensiunea, cât şi decăderea unuia dintre cei mai mari tirani ai lumii. Un titlu alternativ al piesei „Henric al VIII-lea” pare să fi fost „All is True” („Totul e adevărat”). Din acest motiv se bănuieşte că piesa nu e scrisă doar de Shakespeare sau e completată de succesorul său, John Fletcher. Ca de obicei, atunci când scria piese istorice, Shakespeare se documenta din cronicile lui Raphael Holinshed (1587). Dar pentru a-şi atinge scopurile dramatice, nu a respectat întotdeauna firul cronologic al întâmplarilor. Sau chiar a amestecat fapte petrecute de-a lungul a două decenii. Aceasta piesă presupune, fără a o spune însă direct, că acuzele de trădare aduse împotriva ducelui de Buckingham sunt false. De asemenea, ruşinea şi decapitarea Annei Boleyn, cea de-a doua soţie a lui Henric al VIII-lea, sunt evitate şi nicio indicaţie cu referire la alte patru soţii ale monarhului nu sunt menţionate în piesă. De acelaşi autor Henric al VI-lea. (Colecţia...