Currently Browsing: Critică

Gustave Thibon – Ignoranţa înstelată

Gânditor catolic, atent la toate întelepciunile autentice ale lumii, Gustave Thibon are un intelect plin de vervă şi o frază elegant sculptată. E o plăcere să îl citeşti. Pornind de la Marc Aureliu, de la Platon, de la lecturi, cuvinte şi experienţe de fiecare zi, el vorbeşte, în scurte notaţii, despre om ca recipient al unei fărâme de eternitate, despre om ca responsabil pentru destinul lui Dumnezeu întrupat. Vorbeşte despre iubirea şi despre nenorocirea omenească prin care putem presimţi abisul captivant al divinului. Vorbeşte despre şansele spirituale ale omului în vremea de...

Adrian Năstase – Codul Zambaccian

Redusa la cotidian si privita de aproape, istoria pare adeseori fara sens. Se petrec lucruri care nu au, aparent, nici o legatura, au loc fenomene greu de explicat, prioritatile celor aflati pe scena publica devin adeseori neclare si iti vine sa te intrebi, din cand in cand, daca cei care conduc jocul chiar stiu sa o faca. Iti vine sa te intrebi daca jocul insusi e condus cu...

Nicolae Manolescu – Andersen cel crud

Cum să cerni semnificativul din contingent, cât timp cele două substanţe formează un melanj inextricabil pe care un fenomen încă neîncheiat îl remodelează de la o clipă la alta? Soluţia lui Nicolae Manolescu constă într-un determinism care împleteşte toate firele disparate ale propriilor experienţe şi lecturi într-o densă naraţiune autobiografică. Evenimentele şi cărţile sunt pentru critic episoadele unui serial a cărui intrigă o constituie tocmai procesul creaţiei de sine. Pentru a îmblânzi hazardul, Nicolae Manolescu proiectează asupra fiecărui eveniment algebra necesităţii. În planul socio-biografic, procedeul echivalează cu o expansiune fulminantă a propriei libertăţi. Căci, pentru autorul Temelor, libertatea nu este necesitatea înţeleasă, aşa cum sugerează celebra butadă a lui Spinoza, ci necesitatea inventată, cu alte cuvinte contingenţa ordonată în trama unui epos personal.- Andrei...

Stelian Tănase – Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu Dej 1948–1965

Stelian Tănase scrie o singură istorie, în care acţiunile liderilor comunişti sunt privite ca un răspuns la vechea problemă a înapoierii României, un răspuns care implică permanent complexe raporturi între elita suzerană (sovietică) şi cea locală. De acelaşi autor...

Václav Havel – Pe scurt, vă rog!

Václav Havel şi-a construit această mărturie aproape testamentară împletind trei feluri de texte: 1. interviul recapitulativ din 2006 cu marele ziarist ceh expatriat Karel Hvížd’ala, la douăzeci de ani după ce acesta îl intervievase, peste Cortina de Fier, pe disidentul iniţiator al Chartei 77, proaspăt ieşit din închisoare, bolnav şi tracasat de poliţia politică (în româneşte, Interogatoriu în depărtare, apărut în 1991); 2. propriile meditaţii despre boală, moarte, putere, frică, teatru, destinul ceh, Dumnezeu şi întemeierea transcendentă a lumii, scrise, în cea mai mare parte, în 2005, în timpul unui sejur de câteva luni în America, în preajma unor prieteni apropiaţi ca Madeleine (Albright), Hillary (Clinton) şi alţii; 3. o selecţie din note destinate de cele mai multe ori colaboratorilor săi din stafful prezidenţial, de-a lungul celor trei mandate, despre întâlnirile cu Gorbaciov, salariul femeii care-i calcă preşedintelui cămăşile, furtunul cu care se udă grădina şi sarea care lipseşte pe masă de la dineuri, dezmembrarea Cehoslovaciei. Trei niveluri diferite, trei tipuri diferite de discurs, care dau întregului o densitate, o bogăţie şi o forţă unice, făcând din el o carte ataşantă, tulburătoare, înţeleaptă şi profundă, stringent folositoare omului de rând şi politicianului, scriitorului şi celui care a renunţat să mai scrie, o lecţie de libertate de spirit cum nu ne-a mai dat nimeni altcineva. Tipul de carte care te ajută şi te învaţă să trăieşti, ale cărei ecouri îţi rămân în suflet mult după ce ai închis-o, graţie căreia lumea îţi apare mai bine rânduită, mai vie şi mai proaspătă. Întotdeauna am făcut ceea ce am considerat că este corect, prin urmare nu am făcu nimic din ce mi s-a ordonat. În rest nu am deloc sentimentul că cineva mi-ar fi prescris un rol. Ştiu doar un lucru pe care l-am mai discutat: că „povestea“ mea a avut trăsăturile unui basm moralizator şi ca atare a suscitat o atenţie...

Cum se scrie un roman?

Înainte de toate trebuie spus că nu există o formulă magică a scrierii de succes. Contururile proeminente vă dau direcţia acţiunii. Particularizaţi şi creaţi scene neimaginate încă. Poziţionaţi în timp povestea. Aveţi grijă să stabiliţi de la început cine este naratorul. Încercaţi să construiţi personaje memorabile. Nu prea multe, pentru că îngreunaţi cititul. Vedeţi să nu le pierdeţi pe drum.

« Older Entries Next Entries »