Currently Browsing: Biblioteca Regală

Lilly Marcou – Regele trădat. Carol al II-lea al României

Personalitate controversată şi fascinantă, Carol al II-lea al României, monarh hulit sau adulat, inteligent şi vizionar, a fost, neîndoielnic, un politician abil şi un conducător autoritar, un bărbat marcat de pasiuni mistuitoare, sclipitor şi carismatic, temut şi urât de adversari, trădat de înseşi evenimentele epocii. Bazată pe informaţii de arhivă, cartea doamnei Lilly Marcou se citeşte pe nerăsuflate, ca un roman biografic. Meritul autoarei este de a fi realizat nu o carte-inventar al pasiunilor regale, ci un portret în frescă al unui personaj aşezat în contextul unor momente cruciale ale istoriei omenirii şi, mai ales, a...

Paul Burrell – Diana, aşa cum a fost

Prin intermediul unor imagini nepublicate până acum, autorul deschide uşile Palatului Kensington şi suntem purtaţi în lumea Prinţesei Diana – cameră cu cameră, amintire cu amintire. Cartea conţine, de asemenea, fotografii rare ale bijuteriilor pe care Diana le-a purtat şi la care a ţinut. Aflăm despre relaţia ei cu actorii de la Hollywood, despre cât de adâncă era fericirea sa alături de cel supranumit „The One” (Alesul); o povestire uimitoare care ne vorbeşte despre compasiunea sa, şi o întâmplare despre care nu s-a mai vorbit până acum şi care aduce noi dovezi legate de adevărata natură a relaţiei cu Dodi Al Fayed. De acelaşi autor Viaţa secretă a Prinţesei...

Regina Ana a României – Un război, un exil, o viaţă

Viaţa ultimei regine a României, transcrisă de principele Radu de Hohenzollern-Veringen, soţul fiicei sale, Margareta de România, şi prefataţă de soţul său, regele Mihai I al României, va impresiona în mod cert cititorul. Este viaţa complicată şi tragică a unei tinere fete, născută în cel mai burghez arondisment parizian, le seizième, în familia prin­­ciară de Bourbon-Parma, ca fiică a principesei Margareta a Danemarcei, educată, asemeni tuturor fetelor de familie regală, în spiritul credinţei, muncii, devotamentului şi datoriei, devenită, din chiar ceasul căsătoriei, şi rămasă, pentru o jumătate de secol, Regină în exil a unei ţări nefericite.

Principesa Margareta a României – Nunta de diamant

Povestea de dragoste a regelui şi a reginei merge mai departe decât destinul personal al unui bărbat şi al unei femei, a căror iubire se măsoară cu durata unei vieţi. Este povestea unui exil, a unei ţări, a unei părţi irosite dintr-un secol de neînţeles; este povestea unui neam lovit de alţii şi rătăcit în el însuşi. Anul acesta se împlinesc şaizeci de ani de la căsătoria lor. „Nunta de diamant”, aşa se numeşte sărbătoarea celor care stau uniţi sub semnul căsătoriei timp de şase decenii, neîntrerupt. Regele şi regina sunt oameni cărora nu le plac destăinuirile, nici cuvintele mesteşugite. Deşi devotamentul lor pentru ţară şi pentru celălalt sunt evidente, lor nu le place ca acest lucru să fie descris ori elogiat. Aşadar, să considerăm volumul de faţă o poveste cu poze, în care oamenii de astăzi să-şi scalde privirea în iubire, frumuseţe, speranţă şi mândrie. Şi un omagiu adus regelui şi reginei. Principesa Margareta a României, Principele Radu al României. De aceiaşi autori Coroana română, la 140 de...

Principele Radu al României – Mihai al României

O perspectivă în imagini a vieţii Majestăţii Sale şi a istoriei Familiei Regale a României publicată cu ocazia aniversării vârstei de optzeci de ani a Regelui Mihai la 25 octombrie 2001 şi reeditata la 10 mai 2008. De acelaşi autor The royal family Order Mihai al Romaniei Preţ @ RON90,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gabriel Badea Păun – Carmen Sylva

Regina este înaltă şi bine facută. Ochii îi sunt albaştri şi puţin nesiguri; caută îndeaproape privirile celorlalţi, spre a le ghici mai repede gândurile. Când ştii cât de mult au plâns aceşti ochi, azuriul lor intens ţi strălucirea lor emoţionează asemeni unui gând...

« Older Entries Next Entries »