Currently Browsing: Cărţi la Reducere

Augustin Buzura – Feţele tăcerii. Vol. 2

13.90 – 6.95 Lei În ciuda suferinţelor pe care partizanii din Apuseni, Făgăraş şi Maramureş le-au provocat, lupta şi curajul lor au zguduit frica, indolenţa şi starea de hibernare a unui popor care, de cele mai multe ori, în locul demnităţii şi înfruntării istoriei alege suferinţa, răbdarea, aşteptarea. Am străbătut nu o dată drumurile acestor personaje tragice, înşelate grosolan şi de cei pe care i-au iubit şi de cei pe care i-au urât. Şi le-am străbătut cu nişte zeci de ani înaintea actualilor cercetători, când riscurile de a te întâlni cu şi de a scrie despre asemenea luptători erau neînchipuit de mari. Nu spun toate acestea ca să mă mândresc, ci pur şi simplu mărturisesc cum s-a întâmplat. Asta şi pentru că atunci, în acei ani, nu am tăcut toţi, aşa cum au tăcut cei ce astăzi ne mustră....

Stancu Zaharia – Şatra

7.90 – 3.95 Lei E limpede că ne aflăm în faţa unui roman care nu îşi propune să facă istoriografie sub acoperire, un roman „despre” deportarea ţiganilor în Transnistria, ci despre destinul unei comunităţi tradiţionale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei. A unei Istorii, se-nţelege, intrate în delir. Dacă ar fi să căutăm cu tot dinadinsul şi un mesaj etic în roman, acesta este anti-ideologic: iubirea (şi reflexul ei inevitabil, moartea) este mai importantă chiar decât tragedia deportării. Căci şatra trăieşte sub fascinaţia luptei din interiorul triunghiului conjungal, în condiţiile asprei morale ţigăneşti a cuplului, în timp ce evenimentele istorice – în speţă, războiul, cu tot cortegiul lui de nenorociri – se estompează în fundal. Order Şatra Preţ redus @ RON3,95 Qty: Adauga in cosul de...

Augustin Buzura – Feţele tăcerii. Vol. 1

13.90 – 6.95 Lei Nu există probabil niciun roman în literatura română care să egaleze măcar, nu să depăşească, Feţele tăcerii în materie de atrocităţi trăite, săvârşite, suportate. Brutală, primitivă, abrutizată, lumea cărţii lui Augustin Buzura stă pe un cazan de ură care fi erbe. Romanul propune, de fapt, o călătorie la rădăcinile răului, un rău pe care circumstanţele istorice şi politice doar îl modelează, dar nu-l zămislesc. Radicalitatea viziunii lui Augustin Buzura interiorizează istoria şi politicul într-un strigăt de furie, deznădejde şi revoltă, fără egal în literatura română....

Maria Brumariu – Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete

15.00 – 7.50 Lei Volumul Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete, scris  pe seama mărturiilor foştilor apropiaţi ai  „fetei cu părul de foc“, , este un parcurs epic, senzitiv, de la primele clipe de faimă până la ultimele secunde din viaţa ei tumultuoasă. Autorii  Oana Bălan şi Maria Clara Brumariu încearcă să explice complexul de cauze care a dus la soluţia finală aleasă de artistă. Mărturiseşte despre suferinţele din dragoste ale artistei, despre dorinţa arzătoare de a ajunge şi de a rămâne în topuri, dar şi despre încercările disperate de a avea un copil. Mădălina Manole s-a sinucis la 14 iulie 2010, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. „A fost la mine în casă de 30 de ori. Avea un sex-appeal extraordinar. Nu i-am făcut curte niciodată, dar stând de vorbă cu ea îţi dădeai seama cât de atrăgătoare era. Zglobie şi la ochi, şi la minte, şi la vorbă. Avea un timbru unicat, era inconfundabil“, aşa şi-o aminteşte Horia Moculescu şi probabil aşa va rămâne şi în memoria colectivă: fata dragă, niciodată tristă, dar plină de mister. S-a împărţit între doi bărbaţi Viaţa Mădălinei s-a „construit” în jurul a doi bărbaţi – Şerban Georgescu şi Petru Mircea – pe care i-a părăsit atunci când a vrut. Şi dacă pe cel de-al doilea l-a lăsat în urmă într-un mod tragic şi ireversibil, controversata căsnicie cu Şerban Georgescu, mai în vârstă decât ea cu 17 ani, s-a încheiat în momentul în care artista a considerat că trebuie să iasă de sub „suveranitatea” regretatului...

Dorin Ciuncan – Liberarea provizorie

13.00 – 6.50 Lei Liberarea provizorie pe cauţiune şi sub control judiciar Cartea de faţă se adreseaza atât specialiştilor în domeniu, procurori, avocaţi, organelor de cercetare ale poliţiei, cât şi persoanelor cercetate în justiţie sau oricui este interesat de cazuistica şi legislaţia în vigoare cu privire la liberarea pe...

Ştefan Stănciugelu – Manual antimanipulare

69.90 – 55.00 Lei Cartea îşi propune să demonstreze că noi toţi- ca indivizi, ca membri ai unor grupuri sau comunităţi – suntem vulnerabili în faţa unor scheme de comunicare patologică, al căror scop este să genereze supunerea şi conformismul social. Analizând vulnerabilităţile creierului uman şi modurile de înşelare a atenţiei prin manipularea ideilor, opiniilor, definiţiilor, sentimentelor, imaginilor şi convingerilor noastre am ajuns la o serie de concluzii care ne sugerează căi de apărare în faţa acestui tip de situaţii de comunicare doar aparent corecte sau...

« Older Entries Next Entries »