Studiul M. Blecher. Un caz de receptare problematic şi spectaculos este dedicat unui scriitor a cărui cotă valorică este astăzi foarte înaltă, fiind unul dintre cei mai promovaţi şi traduşi autori români.
Adina Diniţoiu a realizat prin cartea de faţă un studiu de referinţă al operei lui Mircea Nedelciu,o veritabilă expertiză.
În volumul Fernando Pessoa, poetică şi autenticitate, autoarea analizează opera unui scriitor major al modernităţii, mai puţin comentat în spaţiul cultural românesc
Cercetarea propusă de profesorul de literatură română Tibor Hergyan, de la Universitatea din Budapesta, atrage în dezbatere un mare număr de probleme definitorii pentru aşa numita proză confesivă sau a “autenticităţii”