Currently Browsing: Cărţi la Reducere

Ion Băieșu – Opere alese. Teatru

40.00 – 36.00 Lei Ion Băieșu e unul dintre „frumoșii nebuni ai marilor orașe” – erou în cartea mea cu același titlu pe care n-o mai termin, pentru că nu ninge. Lui Băieșu îi place să râdă. Suntem vecini de județ: el din Buzău, eu din Brăila. […] În tinerețe am făcut amândoi foame (oribilă expresie, nu-i așa?), mai târziu am traversat Italia, Franța și R. F. Germania, bând vin de Rin. Bând și râzând. Pentru că Băieșu râde mereu. Eu sunt convins că el va râde și în clipa morții. Fără glumă, aproape toți umoriștii români de astăzi umblă cu mâinile prin buzunarele lui. Și el nu vrea să-i prindă: „Ai să vezi”, zice, „într-o zi, unul dintre ei o să se curețe pe glumele proaste!”. Băieșu râde în hohote, mai ales când întâlnește prostia, boală care, uneori, sare gardul și-n grădina cui nu-ți vine să crezi.  Fănuș Neagu Order Opere alese. Teatru Preţ redus @ RON36,00 Qty: Adauga in cosul de...

Liviu Ornea – Un matematician la teatru

25.00 – 20.00 Lei „Ce să caute matematicianul la teatru? Spectacol, ești tentat să spui, numai că și matematica e plină de spectacol, cu lumile stranii pe care le inventează. Atâta doar că ele nu pot fi văzute, auzite și atinse de toți, n-au însuflețirea unui joc pe scena de lemn unde se mișcă actori și lumini. De asta vine matematicianul la teatru: ca să se bucure, și elevat, și de-a dreptul, de joc. Întors acasă, el încearcă să înțeleagă mai bine ce-a văzut, și atunci scrie cronici, cronici care nu prea seamănă cu celelalte din revistele de cultură. Dincolo de ce-i place sau displace lui Liviu Ornea, apar acolo mereu întrebări adresate omului de teatru: De ce-ai făcut cutare lucru? Ce sens are? Încotro te îndrepți? Dacă n-ar fi decât disciplina mentală de care te lovești în cronicile matematicianului, tot ar fi un câștig imens și rarisim pentru omul de teatru, dar Liviu Ornea are un gust sigur și o cultură care pot trezi invidia oricărui artist sau umanist de profesie. Strânse în volum, efectul cronicilor e impresionant. Regizor, actor, scenograf, toate adunate laolaltă printr-un surprinzător (pentru cine nu l-a mai citit) talent literar, Liviu Ornea îți pune în față o sumedenie de spectacole. E ca și cum te-ar lua de mână și te-ar duce la teatru. Cartea lui Liviu Ornea e judecată pătrunzătoare și subtilă, e spectacol.” (Vlad Zografi, un fizician la teatru) Order Un matematician la teatru Preţ redus @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

Laura Dan – Începe să doară puțin

12.00 – 10.00 Lei Laura Dan pare că îşi descoperă, cu fiecare nou poem, stilul, undeva la mijlocul distanţei dintre Magda Isanos şi Domnica Drumea.” – Claudiu Komartin   Laura Dan s-a născut la 7 august 1978. A absolvit Facultatea de Psihologie din București și un masterat în Psihoterapie Ericksoniană, la Annecy. A publicat pentru prima oară în Ziarul de Duminică, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. Au urmat o serie de lecturi publice și poeme publicate în România Literară, Revista Luceafărul, Poesis Internațional, revista Hyperion. A debutat editorial în 2012 cu volumul de poezie “Începe să doară puțin”, Editura Tracus Arte.   Order Începe să doară puțin Preţ redus @ RON10,00 Qty: Adauga in cosul de...

Mircea Moroianu – Descâlcitorul

30.00 – 24.00 Lei Dacă ai 30 de ani și trăiești în România, ,, Descâlcitorul” e romanul tău. Nu l-am scris eu, pentru că nu sunt scriitor. S-a scris de la sine din nevoia de a da ,, save as” unei etape din viață. Fete, rock, nopți în centrul vechi, oscilație între iubite, întrebări care se afundă la nesfârșit și multe deliruri încâlcite se regăsesc în acest roman. Eu l-am scris pe nerăsuflate, sper ca tot la fel să-l citești și tu. Order Descâlcitorul Preţ redus @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

Justin Dumitru – black aphrodisiac

15.00 – 12.00 Lei „m-a întrebat: „de ce scrii în felul ăsta?” crezi că cineva e interesat de angoasele tale adolescentine, ai doar optișpe ani și vrei să concepi planuri prostești de salvare a rămășițelor societății. scrie-mi un poem de dragoste, te rog, unul care să mă excite, fă-o în stilul lui cummings. stau aici și îmi citești încruntat, înțelege, nimic nou sub soare. strada ascunde aceleași fețe palide, aceeași clauni senili fixați în repertorii frenetice. renunță la seriozitate. cine devine prea serios umblă cu moartea de mână. învață să o prețuiască.   poți să scrii altfel, justin? măcar o dată?   „pot, dar nu vreau” i-am răspuns.   „bine atunci am să plec. ești fad.” Order black aphrodisiac Preţ redus @ RON12,00 Qty: Adauga in cosul de...

Iolanda Malamen – Dialoguri. Literatura e un om fără milă

15.00 – 12.00 Lei Tudor Ţopa este un scriitor cu totul atipic. Până acum a publicat doar două cărţi: Încercarea scriitorului şi Punte, cărţi care sunt, în fond, două ample fragmente dintr-un jurnal continuu, ca să zic aşa. Prozatorul face parte din Şcoala de la Târgovişte, adus în mijlocul grupării nu doar de prietenia cu Radu Petrescu, dar şi de aplecarea spre lecturi profunde, spre scrierea unor jurnale livreşti, chiar de pasiunea comună pentru muzică, dar şi pentru alte arte. Altfel, Tudor Ţopa, Alexandru George şi Petru Creţia sunt percepuţi ca membri ai Şcolii de la Târgovişte, deşi nu prea au nimic cu oraşul în sine, pe care nici nu l-au prea vizitat. În cadrul mişcării, Ţopa face totuşi figură aparte, el fiind nu doar un „caligraf subţire” ca toţi ceilalţi, dar mai ales un conviv  care se risipeşte fermecător în oralitate, devenind adesea omul-spectacol. În volumul de faţă, Ţopa se dovedeşte un interlocutor dificil sau, oricum, incomod. Nu e fudul, nu-i place să se audă vorbind, nici să iasă în faţă cu orice preţ, dând răspunsuri scurte şi la obiect. De aceea, Iolanda Malamen trebuie să se întrebuinţeze serios, să pună mereu lemne pe foc. Dacă dialogul lui Florin Mugur cu Pre­da era unul aşezat, analitic, ca la Poiana lui Iocan, cel al Iolandei Malamen cu Ţopa sugerează o partidă de ping-pong. Iar susţine­rea partidei e cu atât mai dificilă, cu cât scriitorul e un orgolios („n-am nevoie interioară de a călători pentru că eu sunt întreg cosmosul”) şi dă răspunsuri-sentinţă, având mereu certitudini şi fiind un radical. Order Dialoguri. Literatura e un om fără milă Preţ redus @ RON12,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »