Currently Browsing: Cărţi la Reducere

William Shakespeare – Opere VI

Acest nou volum prezintă inepuizabilele faţete ale geniului shakespearian, în diferite ipostaze şi momente de creaţie

Alexander Hausvater – Golem

Volumul de față al regizorului și dramaturgului Alexander Hausvater cuprinde trei dramatizări ale unor romane celebre

Marian Ilea – Petrecerea

15.00 – 12.00 Lei ”Volumul de teatru este al III-lea pe care îl public. A scrie teatru e pentru mine un hobby având în vedere, că eu scriu proză, volumul “Petrecerea” are trei acte în cuprinsul lui. Este vorba de un soi de teatru pe care-l propunea prin anii ’50, ’55, ’60, Eugen Ionescu. Este un teatru care nu ştii de unde porneşte şi unde se termină şi te duce cu gândul la teatrul experimental. Având în vedere că eu scriu teatru din plăcere evident că folosesc la maximum ceea ce un prozator câştigă de-a lungul carierei lui prin muncă şi talent în arta dialogului. Când stăpâneşti bine arta dialogului,  atunci scrii teatru. Cam aşa se nasc piesele de teatru. Piesele de teatru, la un moment, dat generează câte un volum de teatru. Acesta este al III-lea volum de teatru care apare pe piaţa literară din România.” ( Marian Ilea) Order Petrecerea Preţ redus @ RON12,00 Qty: Adauga in cosul de...

Ioana Ieronim – Liber la casino

20.00 – 16.00 Lei „Ultimii ani au conturat-o pe Ioana Ieronim drept una dintre cele mai originale voci ale dramaturgiei momentului. Un acut simț al actualității, deschiderea față de problematica socială, capacitatea de a contura rapid personaje, oralitatea și ritmul alert al scenariilor dramatice nu îl vor surprinde pe cel care i-a citit poezia.” (Gabriela Adameșteanu) „Pentru mine nu a fost o surpriză să aflu că Ioana Ieronim e interesată de dramaturgie ca autor. După multiple preocupări teatrale ca traducător și performer în spectacole multimedia a scrie teatru devine un gest firesc. Dacă în poezie, în general, descoperim semne ale dramaticității și teatralității, acest fapt nu induce automat și o performanță în domeniul dramaturgic. Regula aceasta nu e valabilă și la Ioana Ieronim. A găsi în cotidianul urban, ca în Misiune specială sau Cine deschide? sau rural, în Cămășile, concretețe dramatică, a construi efecte, personaje și situații, a domina oralitatea cu armele dialogului teatral, sunt nu doar semne ale unui scriitor de teatru profesionist ci maturitatea și talentul unui dramaturg modern pentru care realitatea poate fi comprimată fără ambiguitate și livresc.” (Ioan Cristescu) Order Liber la casino Preţ redus @ RON16,00 Qty: Adauga in cosul de...

Oya Baydar – Cuvântul pierdut

44.90 – 32.00 Lei Când o tânără kurdă este rănită, în autogara din Ankara, de un glonţ rătăcit, un scriitor celebru se hotărăşte brusc să pornească pe urma poveştii ei. Drumul, care îl poartă prin satele Anatoliei, înseamnă totodată o regăsire a sinelui, a amintirilor şi idealurilor, dar mai ales a puterii scrisului: cuvântul pierdut. O călătorie simultană o duce pe soţia sa, celebră specialistă în biologie, preocupată de etica științei, spre Vest, în Norvegia, unde trăieşte singurul lor fiu. Se despart drumurile lor din ce în ce mai mult, aşa cum cred la început, sau, dimpotrivă, depărtarea îi va aduce mai aproape? Cuvântul pierdut ne înfăţişează lumea violentă a Turciei, sensibila şi ocolita problemă a kurzilor, dar şi suferinţele individuale ale eroilor şi lupta lor pentru a‑şi păstra speranţele umaniste. Order Cuvântul pierdut Preţ redus @ RON32,00 Qty: Adauga in cosul de...

Mark Twain – Aventurile lui Huckleberry Finn

15.99 – 5.99 Lei Atunci când spui Mark Twain, spui în primul rând Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. Cele două personaje au făcut deliciul a generaţii de copii, fie prin cărţi, fie prin adapatările pentru micul şi marele ecran. Huck Finn, micul vagabond al orăşelului sudist de pe malul fluviului, a fost adoptat de o văduvă cumsecade, ceea ce ştim din Tom Sawyer. Nu se simte el prea bine îmbrăcat curat şi cu ghete în picioare. Şcoala i se pare o corvoadă nesuferită. Viaţa civilizată i se pare de nesuportat, dar eliberarea lui nu este conformă viselor sale: tatăl lui, un beţiv dezrădăcinat, îl obligă să meargă cu el. Brutalităţile acestuia îl hotărâsc pe Huck să-şi ia soarta în mâini şi se refugiază pe o insulă a fluviului Missisipi. Aici se reîntâlneşte cu vechiul său prieten Jim, care a evadat din sclavie şi care doreşte să ajungă în ţinuturi care să îi ofere libertatea. În drumul lor li se alătură şi Tom, care datorită inventivităţii sale ajută ca aventurile ce se succed să aibă un deznodământ fericit. Order Aventurile lui Huckleberry Finn Preţ redus @ RON5,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »