Currently Browsing: Cărţi la Reducere

Nicolae Oprișan – Arta incendiului

O carte în care Eros și Thanatos își dau mâna și în cele mai luminoase pagini, dragostea devenind chiar mai puternică și mai plină de înțelesuri în proximitatea morții.

Mihai Mălaimare – La început a fost gestul. Vol I/II

100.00 – 80.00 Lei Mi-aş fi dorit enorm ca această carte să poată fi scrisă în linişte, la vreme de seară, cu un foc bun arzând în cămin, cu un pahar de vin la îndemână şi cu toată tihna pe care ţi-o poate da atâta experienţă de teatru şi de viaţă, dar iată că trebuie să mă grăbesc, este ab­solută nevoie de ea, trebuie să susţină nişte adevăruri care ne-au fost contestate, trebuie să spună nişte lucruri pe care nu le-a ştiut nimeni până acum, trebuie să fie cheia de boltă a acestor 20 de ani de existenţă, înfiorător de mulţi, am impresia, nefiresc de puţini, simt, ai noştri însă, cu tot ceea ce au izbutit să ne aducă, bun şi rău deopotrivă. Voi vorbi despre MASCA aşa cum am creat-o noi, Anca şi cu mine, aşa cum am iubit-o noi, Anca, eu, Anamaria, So­rin, Punguţă, Dora şi toţi ceilalţi care au venit apoi, care au venit şi au rămas, sau care au ales doar să scrie o pagină din istoria sa, atât de zbuciumată şi atât de frumoasă. Mă voi lăsa pradă amintirilor şi astea, se ştie, nu prea respectă logica cronologiei faptelor, dar voi adăuga la sfârşitul cărţii şi un astfel de document, alcătuit cu mare grijă şi profesionalism de Anca, aşa fel încât pentru un cercetător să fie mai uşor să se des­curce prin hăţişul povestirilor pe care le voi spune. Am să vorbesc despre fapte şi oameni încercând să păstrez o dreaptă măsură şi tocmai din această cauză nu voi insista asupra dezamăgirilor pe care mi le-au produs unii şi alţii, vorbind mai degrabă de împliniri şi de cei care au izbutit să ni le ofere. Mihai Mălaimare Order La început a fost gestul. Vol I/II Preţ redus @ RON80,00 Qty: Adauga in cosul de...

Clelia Ifrim – Copiii casei regale

25.00 – 20.00 Lei ”Dragă doamnă, v-am citit piesa, mi se pare complet neconformistă, nici nu-mi doream altceva. A lucra cu asemenea simboluri culturale majore dovedește putere de sinteză și interes pentru ce este mai bun în cultură. Îndrăzneala viziunii, replica dură, seacă este cum nu se poate mai potrivită pentru un spectacol sau lectură publică. Cu prețuire.” Order Copiii casei regale Preţ redus @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

William Shakespeare – Opere V

39.90 – 12.00 Lei În Negustorul din Veneţia, Troilus şi Cresida şi Timon din Atena interesele economice subminează dragostea, prietenia, eroismul, cinstea, partriotismul şi omenia. Bassanio şi Lorenzo nu sunt doar doi inocenţi îndrăgostiţi, ci şi doi versaţi vânatori de zestre; Elena din Troia constituie doar un pretext pentru declanşarea  unui război de cucerire; iar Atena, goana după aur şi averi, combinată cu ingratitudinea, duc la mizantropie şi războaie civile. Sub privirea sceptică, deziluzionată, a unui actor ce a ştiut să dejoace vigilenţa cenzurii din epocă, Veneţia, Troia şi Atena devin travestiuri ale Angliei elisabetane şi...

Cristina Rusiecki – Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii

Volumul Radu Afrim. Ţesuturile fragiliăţii, semnat de Cristina Rusiecki este prima carte despre regizorul Radu Afrim şi reprezintă o noutate datorită elementelor complexe pe care le conţine

Ion Sapdaru – Natură moartă cu nepot obez

30.00 – 24.00 Lei Povestea tristă dar şi comică a lui Grasu’ Contrabasu este rodul unor experienţe proprii dar şi a unor întâlniri cu oameni simpli, cu care am trăit şi mai trăiesc alături şi care nu au nimic interesant în ei: nu sunt eroi, nu au aptitudini excepţionale, aspiraţii intergalactice, nu duduie de înţelepciune, nu sunt sfinţi dar nici diavoli, au o singură calitate – sunt oameni. Şi...

« Older Entries Next Entries »