Marius Ghilezan: Noi vă considerăm demn de Nobel, în timp ce criticul de talia XXL de pe catwalk-ul literar dâmboviţean, un „scriitor mediocru”. Cântărim cu măsuri diferite? Norman Manea: Am luat la cunoştiinţă târziu şi din întâmplare de PETIŢIA Dvs. Ea nu putea avea niciun ecou suedez, dar putea avea, şi a avut, ecou românesc. Unul dintre acestea este, poate, chiar intervenţia jurnalistului la care vă referiţi. Acesta mă numeşte „submediocru”, nu mediocru. Având în vedere vârsta mea juvenilă, pot, însă, să sperăm :-), progresa spre stadiul de mediocritate care ar justifica distincţiile româneşti primite, nu doar cele străine. M.G.: Nu suntem toţi români, la fel de cititori? N.M.: Faptul că suntem cu toţi români şi, eventual, cititori, nu ne obligă deloc să avem aceleaşi criterii de judecată şi aceleaşi opinii. Fiecare are dreptul la propria părere. Obligaţia este doar de a nu mistifica şi minţi. Jurnalistul literar dâmbovitean, cum îl numiţi, a mistificat, însă, acum mai mulţi ani când m-a „demascat” în incalificabilul său PROTEST din România Liberă că aş insulta poporul român, a minţit când a susţinut recent că am fost ţinut la uşa lui Marin Preda (în realitate, am avut o bună relaţie cu directorul editurii Cartea Românească, care mi-a publicat prompt şi în execelente condiţii aproape toate cărţile) şi a mistificat, din nou, recent, când a susţinut că Revista „Observatorul Cultural” m-ar promova constant spre…Nobel. Nu ştiu să existe o astfel de propunere din partea Observatorului; ea există, însă, din partea mai multor publicaţii franceze, italiene, elveţiene, suedeze etc şi acestora ar trebui să se adreseze vehementul agitator. ——-> M.G.: Ce le-aţi spune criticilor din ţară care vă critică, fără a vă citi? N.M.: Nimic. M.G.: Vă consolează evidenţa unei cariere internaţionale de succes fără sprijinul „idolilor” care şi-au ridicat socluri pentru statui încă din timpul vieţii? N.M: Bănuiesc că vă referiţi la unii „idoli”...