Marius Ghilezan – Hoţia la români

De Ovidiu Dima Marius Ghilezan a pornit acest eseu antropologic de la constatarea că se pare că nu există popor în lume în care mamele să-şi alinte pruncul cu alintul: „ce ‘oţ e copilul meu”, ca la poporul român. Încă de la început ni se subliniază că: „imediat după naştere, pruncului i se fură un sărut. Câinele din casă e iubit pentru că e hoţoman. Elevul învaţă să copieze pe furiş de la vecin. Profesorul plagiază. Păcăleala şi şantajul se practică peste tot. Mirelui i se fură mireasa. Politicianul este corupt. Statul împarte cetăţeanului hârtii fără valoare. La piaţă, vânzătorul măsluieşte cântarul. În armată, nimic nu se ia, totul se completează. Delicvenţa juvenilă e iertată. Fiecare se “descurcă” la locul de muncă”.  Autorul încearcă, de multe izbuteşte, prin meşteşug epic, dar şi prin tălmăcirea istoriei,  să argumenteze enunţul formulat. Sunt luate la periat baladele populare, povestirile istorice, folcorul şi obiceiurile pentru a ne trosni cu supremul argument că în Mioriţa, Baciul moldovean este omorât pentru că era mai ortoman, adică avea mai mulţi bani. Printr-o cercetare a vorbirii curente, Marius Ghilezan ne spune că „nici o limbă nu are atâtea vorbe, expresii, locuţiuni verbale, proverbe, zicători şi mai ales verbe care să descrie delictul, drept unul ironic-afectiv dintre făptaş şi păgubit.” În „Hoţia la români„, fiinţa naţională este pusă la disecat. De la haiduci, până la îmbogăţiţii tranziţiei, nimeni nu scapă. Ni se dau explicaţii etimologice despre adjectivarea hoţiei. Şi cel mai grav, nimeni nu condamnă viciul: „Astăzi, rezistenţei la civilizaţie i se opune răspărul delicilor mitocăneşti şi toată lumea disperă, nu se teme, că nu poate fura mai mult”. Aflăm că cum de la latinescul furare s-a ajuns la peste 30 cuvinte, folosite în limbă. La români, s-au furat nu numai averi, ci şi destine naţionale, ne spune autorul. Alegerile din 1946, furate mişeleşte, au dus la pierderea...

Rawi Hage – Gândacul

De Ovidiu Dima Plasată în decorul comunităţii de imigranţi din Montréal, acţiunea romanului Gândacul se desfăşoară pe parcursul unei luni de iarnă deosebit de aspre. Un hoţ autodeclarat, cu o tentativă de sinucidere ratată, este salvat împotriva voinţei sale şi obligat să frecventeze şedinţe de terapie la cabinetul unei analiste bine intenţionate, dar naive. Astfel se declanşează întreaga poveste, purtându-ne din trecutul violent al copilăriei antieroului petrecute într-o ţară sfâşiată de război, într-un prezent cu un peisaj dominat de cafenele de imigranţi îmbâcsite de fum, în care fiecare are câte o poveste de spus. Pe străzile îngheţate din Montréal, hoţul supravieţuieşte la limită, imaginându-şi că este un gândac ce invadează vieţile localnicilor privilegiaţi şi nepăsători din jurul său. Scrisă într-un remarcabil stil cinematografic, Gândacul a consolidat statutul lui Rawi Hage ca una dintre cele mai interesante şi puternice voci tinere ale ficţiunii canadiene contemporane.  Numele său reprezintă o achiziţie de valoare pentru portofoliul Editurii Leda, care a publicat deja autori canadieni consacraţi, precum Margaret Atwood, Nancy Huston, Anne Hébert, Anne Michaels şi alţii. RAWI HAGE s-a născut în 1964 la Beirut, unde a trăit timp de nouă ani experienţa războiului civil. A imigrat în Statele Unite în 1982, a urmat cursurile Institutului de Fotografie din New York, iar după zece ani s-a mutat în Canada, unde a studiat artele plastice la Colegiul Dawson şi la Universitatea Concordia din Montreal. Este un scriitor laureat al multor premii, artist fotograf, curator şi comentator politic. Scrierile sale au apărut în publicaţii precum Maclean’s, Fuse, Mizna, Jouvert, The Toronto Review, Montreal Serai si Al-Jadid. Creaţiile lui fotografice au fost expuse în galerii şi muzee din întreaga lume. Romanul de debut, Jocul lui De Niro (2006), este câştigător al unor premii extrem de prestigioase: International IMPAC Dublin Literary Award, Paragraphe Hugh MacLennan Prize for Fiction, McAuslan First Book Prize, Prix des Libraires de Québec...

Mihnea Rudoiu – N-are momentan titlu

De Ovidiu Dima Cu J.D. Salinger, scriitorul Mihnea Rudoiu are în comun limbajul şi sexul personajului principal. Dacă americanul nu avea voie să publice acum jumătate de secol, cartea românului nu are voie să nu stârnească atenţia. Măcar, prin originalitatea coperţii. “N-are momentan titlu” e o pictogramă pixellată a realităţii generaţiei messenger, fără Photoshop sau alte acuareli. “De veghe în lanul de secară” este o naraţiune la persoana I care povesteşte despre eşecurile adolescentului Holden Caulfiel, într-un mod trivial. Dacă tânărul lui Salinger este exmatriculat pentru că pică la patru materii, Ralph Thomason, din “N-are momentan titlu” a lui Rudoiu, este un tocilar. Ce au în comun cei doi? Aceiaşi limbă a străzii şi căutarea perfecţiunii. De ce să cumperi o carte care nu are momentan titlu? Cum de a acceptat editura Curtea veche aşa un manuscris? Confuz, dar provocat de copertă, m-a prins rapid subiectul. Adolescentul din Phyenhy (ingenioasă scriere a oraşelor româneşti), pe lângă platitudinile vieţii de şcolar, are şi trăiri circumstanţiale vârstei: masturbarea. Personajul principal nu e un filosof ca Liiceanu, înţeleptul care recunoştea în “Epistolar” că n-a practicat niciodată această acţiune juvenilă. “Dimineaţa… manevram pitpalacu’ cu mişcări de amator hotărât să treacă la profesionalism.” Descrierile seamănă cu cele ale lui Philip Roth, dar nu deranjează. Scriitorul român nu impresionează atât de mult prin acţiuni spectaculoase, ele făcând parte din viaţa fiecăruia dintre noi, dar scrierea este delicioasă. A agăţa pe cineva pe net nu e un lucru ieşit din comun. Dar a te întâlni cu sora, e ceva mai deosebit. Prăjitura editorială din bucătăria lui Rudoiu poate fi servită la orice oră din zi sau din noapte. Efortul autorului de a “ridica haltere cu greutăţile argoului spre a-i întări muşchii trivialităţii” nu este pe placul multor cititori. E greu să fii un nou William S. Burroughs într-o lume a obscenităţii delirante ce face casting la...