De Gabriel Daliş “În preajma nisipului, orice lucru ce dispune de formă e goliciune. Curgerea lui, care neagă totalitatea formelor, e singura certitudine.” „Femeia nisipurilor” este capodopera lui Kobo Abe şi una dintre cele mai importante cărţi pe care le-a dat literatura japoneză de după cel de-al doilea război mondial. O naraţiune vizionară prin tăietura imaginilor, prin shocking-ul care dezmembrează rupestrul şi devine Absolut. Detaliul abundă, introspecţia pare demoralizatoare. Toate acestea fac din acest neobişnuit roman o concentraţie de imagini care se desfăşoară într-o sumă de diapozitive repetate obsesiv. Evadarea nu-i necesară ca o revenire la stilul anterior de viaţă, ci ca un refuz în a asimila capriciile altor regnuri. Pasiunea lui Abe pentru fotografie poate fi foarte uşor detectată prin capacitatea lui vizuală de concepere a frazei, imaginile sunt prelucrate lent, trecând prin diverse forme si filtre, regăsindu-se apoi, după multiple reîncărnari aperceptive, într-un concret izolat, fără scăpare. Lumea nisipului este omniprezentă, invadatoare, coroziva şi plina de constrângeri. Nisipul stăpâneşte definitiv. În acestă lume a eroziunilor, omul devine captivul care se lasă sedus de propria mutilare. O concluzie a cărţii? Nu ai dreptul să iubeşti când eşti ameninţat de nisip. Recenzie de GABRIEL DALIŞ De acelaşi autor Harta arsă Bărbatul cutie Chip...
